În căutarea duhului pierdut al Crăciunului

Ilie TRIF
Publicat în Dilema Veche nr. 204 din 12 Ian 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Naşterea lui Hristos este, prin excelenţă, un eveniment teologic împrejmuit de taină şi paradox. Taina întotdeauna inaugurează paradoxul, ambele fiind prinse în copcia uimirii şi a minunării. Taina şi paradoxul capătă viaţă doar în uimire şi minunare. Întruparea cuprinde în sine această uimire şi această minunare. E o taină cum Fiul lui Dumnezeu se înomeneşte, "sfîşie" Cerurile şi vine să-şi asume condiţia precară şi efemeră de om. Mintea greu poate accede la un asemenea mister, care poate deveni sondabil - în măsura capacităţilor şi limitărilor umane - doar prin credinţă. De obicei, sîntem familiarizaţi cu un Dumnezeu învăluit, înfăşurat doar în ceea ce generic numim spirit. Coborîrea Lui în materialitate ne descumpăneşte. Răstoarnă schemele noastre mentale, culturale şi, de ce nu, religioase. Impulsul logicii umane ar spune: materia este materie şi spiritul este spirit. Odată cu evenimentul Naşterii lui Dumnezeu existenţa capătă o altă direcţie. Spiritul e pătruns de materie şi materia de spirit. E ceea ce frumos se numeşte, în limbaj teologic, taina divino-umanităţii, taina cerului şi a pămîntului. Dumnezeu se face om, adică materie, ca acesta (omul) să se smulgă din carcera strîmtă a materialismului, pentru a ajunge materie spiritualizată, materialitate. Materia este, realmente, spiritualizată. Naşterea lui Hristos imprimă la modul ontologic în materie mai mult spirit, mai multă dragoste şi mai multă lumină. Ce taină uimitoare! Materia devine spirit şi spiritul materie, fără ca spiritul să-şi piardă caracterul de spirit şi materia, de materie. Minunat paradox! Faptul că Necreatul devine creat se supune sensibilului; că Ipostasul Fiului se face om (nu ia doar formă de om - antropomorfism), adică intră în lumea relativului; că se instaurează, cel puţin din punct de vedere obiectiv, împărăţia dragostei şi a părtăşiei comunionale cu Treimea şi cu oamenii într-o "împărăţie" a atomizării persoanei umane şi a urii capabile să carbonizeze tot ceea ce prinde în cale; că Veşnicia (Dumnezeu) pătrunde în timp şi se supune forţei presante a clipei constituie tot atîtea prilejuri de cumplită/frumoasă răstignire a minţii şi a raţiunii pe crucea misterului-paradox al Întrupării. Naşterea lui Hristos e prologul teologic al cărţii în care este scrisă întreaga istorie a mîntuirii neamului omenesc. Acest prolog face posibilă împlîntarea adevărului în solul minţii umane că divinul trebuie gîndit, trăit şi întotdeauna unit cu umanul şi viceversa. Iisus Hristos este Dumnezeu şi Om. Divino-umanitatea Lui constituie, cu adevărat, paroxismul răstignirii minţii pe crucea Întrupării. În fond, realitatea întregului univers al Crăciunului rezidă în realitatea divino-umană, care a păşit în lume odată şi pentru totdeauna cu Întruparea. Binomul "divino-umanitate" este supus, în vremurile prezente, la cele mai grave şi cutremurătoare atentate, venite atît din zona mentalului umanist-materialist, cît şi din sfera socio-cultural ateistă. Conform acestor orientări, mariajul binomului nostru trebuie, neapărat, să sfîrşească în divorţ. Societatea în care trăim se zbate cu încăpăţînare pentru constatarea divorţului - dacă e cu putinţă cît mai repede - dintre divin şi uman şi invers. Dumnezeiescul să plece de unde a venit, iar umanul să devină şi "mai" uman. Mentalul colectiv al românului din preajma Sărbătorilor de iarnă ne livrează cel mai "eficient" exemplu în favoarea susţinerii tezei că ne adecvăm foarte uşor unei culturi, unui soi de comportament care neagă, direct sau indirect, sau, mai degrabă, ignoră faptul Întrupării. Omul consumist nu se mai lasă modelat, cizelat şi împodobit de semnificaţiile profunde şi reale pe care le comportă sărbătoarea Crăciunului. Bradul, cozonacii, tradiţiile populare (nu că n-ar fi importante) au avut "grijă" să-L scoată pe Hristos de pe scena acestei sărbători. E o formă de izgonire "elegantă", de secularizare dinspre interior înspre exterior, care mi se pare a fi cea mai catastrofală. În aceste vremuri dominate numai de legea consumismului, "icoana" evenimentului Întrupării e amplu căptuşită de materialism (nu de materialitate, care este bună). E mult mai simplu să te zbaţi pentru achiziţionarea unui brad sau a unei reţete culinare specifice acestor sărbători, decît să te laşi pătruns de nevinovăţia Pruncului născut în ieslea Betleemului. Dorinţele oamenilor, în aceste zile, sînt îndreptate (aproape) numai înspre comercial şi gastronomic. Bucuria e mai mult un efect al desfătării trupeşti, decît o realitate spirituală. Crăciunul a devenit un brand al comercialului şi al bucuriei strict efemere. În acest fel, ajungem să sărbătorim "crăciunuri" fără de Hristos. Ăsta da, paradox! Numai că acesta nu e în stare să "frîngă" mintea omului. Cel mult o îndobitoceşte, întorcînd-o cu voiciune înspre grosier şi materialism. Nu am auzit încă pe nimeni (şi dacă vor fi fiind, sînt mult prea puţini) să se plîngă de faptul că Hristos încă nu S-a întrupat în inima şi viaţa lui. În schimb, dacă nu vine "moşu" şi nu se "descinde" vreun brad din pădurea seculară, totul pare sumbru şi fără sens. Sufletul omului consumist nu mai pare mişcat de tainele şi paradoxurile Întrupării, pe care, cred că în parte nici nu le ştie. În acest fel, taina identităţii lui Hristos, adică divino-umanitatea, ajunge să fie aspru ştirbită şi, de ce nu, asasinată. Divorţul între divin şi uman se instalează din plin. Aşa se face că Hristos a fost, în cel mai fericit şi telenovelistic caz, un om printre oameni, un om care şi-a permis luxul de a avea pe deasupra şi o amantă, pe Maria Magdalena. Observăm cît de uşor e "sustrasă" divinitatea din umanitate. Bradul, Moşul, cozonacii şi sarmalele sînt de vină. Să nu fim răstălmăciţi. Sînt importante şi acestea, dar nu atît de importante încît să aibă efectul unui paralizant, al unei pastile care produce amnezie faţă de ceea ce e cu adevărat esenţial şi dătător de bucurie în sărbătoarea Crăciunului: adevărul nestrămutat că Fiul lui Dumnezeu S-a născut printre oameni, a devenit Om pentru noi oamenii, instaurînd şi fundamentînd, în chip umitor, taina unirii neamestecate dintre divin şi uman. Crăciunul e taina Bucuriei, a Iubirii şi a Smereniei coborîte printre noi, în ciuda faptului că trăim într-o lume profund stigmatizată de tristeţe, ură şi, mai ales, mîndrie. Desprinderea dumnezeiescului de umanitate nu e atît de bine conştientizată la nivelul oamenilor de rînd, al celor simpli, fără pregătire intelectuală. E detectabilă doar din practică, din modul cum se raportează la Crăciun. Evident, nu ne permitem luxul de a generaliza. Mai sînt oameni care înţeleg şi interiorizează taina Întrupării. Trist e că sînt din ce în ce mai puţini. Nu propun o imagine pesimistă, ci, cred, una extrem de realistă. La cei "mobilaţi la etaj" lupta împotriva Întrupării îmbracă haina materialismului practic şi dialectic (asta nu înseamnă că statutul de intelectual conferă în chip automat şi necesar "statutul" de atei şi materialişti). Vocile unora ar propovădui de pe toate gardurile: nu avem nevoie de Spirit care să spiritualizeze materia, ci de mai mult uman care să ne umanizeze; avem nevoie de un Hristos mai uman, şi nu aşa de dumnezeiesc precum ni-l predică Biserica. În acest caz, asistăm la ceea ce, paradoxal şi tautologic, aş numi infuzie de mai multă materie în materie, de mai mult uman în persoana lui Iisus Hristos, uman care să-i asigure pierderea în anonimat. Dacă Hristos, Persoana divino-umană, vine să spiritualizeze materia, să o facă mai transparentă, transformînd-o în materialitate diafană, în virtutea dumnezeiescului prezent în uman, omul consumist, prin viaţa lui, propune solidificarea spiritului, congelarea lui, dacă e cu putinţă, transformîndu-l în materialism, în virtutea eliminării dumnezeiescului din uman, în virtutea "umanizării" umanului. Aceasta e drama Crăciunului fără Hristos. E îndeobşte cunoscut faptul că de Crăciun se colindă. Aceste imne izvorîte din înţelepciunea omului cuminte, care a ştiut să trăiască taina Întrupării, aveau menirea sfîntă de a vesti, de a face cunoscut, de a reaşeza în conştiinţele noastre covîrşitorul eveniment al naşterii lui Dumnezeu printre noi. Colindele, Crăciunul stîrnesc în noi setea după nevinovat - ce-i altceva copilăria decît nevinovăţie "curată"? -, fiindcă se naşte Nevinovăţia însăşi, Pruncul Iisus Hristos. Sîntem aruncaţi undeva în zona baptismalului, acolo unde am fost îmbrăcaţi în haina curăţiei prin harul Botezului, primit în Biserică. De aici şi nevoia aproape firească de a participa la slujba din ziua Crăciunului. Şi asta pentru că Biserica este locul în care am primit darul nevinovăţiei, al purificării de păcate. Acesta e sensul profund al colindatului. Cît de mult contrastează colindatul de azi faţă de cel de ieri. Colindul de azi e o simplă incantaţie specifică unui anotimp, populat cu "moşi crăciuni" şi "crăciuniţe" (ce aberaţie frumoasă!!!), cu materialism şi ghiftuială trupească. În seara de Ajun asistăm la cele mai oribile ospeţe bahice. Colindul a devenit un mijloc de gîdilare a poftei după bani şi mîncare. E descărnat de aura lui suavă şi spirituală. E mai mult prilej de benchetuială şi adorare a pruncului gastronomic din noi, decît a Pruncului născut în ieslea săracă a Betleemului. În acest fel, praznicul Crăciunului e (aproape) un praznic al celor trecuţi de vîrsta a doua şi a treia. Cei tineri nu-şi mai găsesc resursele necesare - ce resurse, dacă ele au fost epuizate în colindatul "bahic" din Ajun? - pentru a participa la festinul credinţei din ziua de Crăciun, la Sfînta Liturghie.

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.