De la Moarte la Înviere

Emanuel CONŢAC
Publicat în Dilema Veche nr. 737 din 5-11 aprilie 2018
De la Moarte la Înviere jpeg

Paștele, sărbătoarea de căpătîi a creștinismului, a parcurs un drum foarte lung de la momentul instituirii sale de către Iisus pînă la complexul eveniment liturgic prăznuit astăzi, după o rînduială strictă, în Biserica răsăriteană. În cursul celor două milenii care despart „primul Paște“ de sărbătoarea pe care o cunoaștem în forma ei prezentă s-au produs și cîteva mutații semnificative, atît de ordin teologic, cît și „onomastic“ (i.e. schimbări care țin de numele evenimentului). În textul de mai jos mă voi opri la cele din prima categorie, cu precizarea că un subiect atît de amplu ar necesita o analiză mult mai largă.

Potrivit Învățăturii de credință creștină ortodoxă, Paștele este „Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai veche și mai mare sărbătoare creștină“ (București, EIBMBOR, 2008, p. 310). Totuși, nu trebuie uitat că la originea Paștelui, în înțeles creștin, stă un eveniment care are în centru nu învierea, ci moartea lui Iisus, prezentată de cei patru evangheliști ca împlinire a unui legămînt nou pe care îl încheie Dumnezeu cu poporul Său. Potrivit primelor trei Evanghelii, în timpul pesah-ului evreiesc, Iisus ia o pîine pe care o frînge și o împarte ucenicilor, spunînd: „Acesta este trupul meu“. (De notat că, deși Mîntuitorul va fi folosit o azimă, autorii biblici evită cuvîntul azymon și folosesc grecescul artos, termenul generic pentru pîine.)

Celălalt element pomenit de evangheliști este paharul cu „rodul viței“ pe care Iisus, în Marcu și Matei, îl prezintă drept „sîngele“ Său, „care se varsă pentru mulți“ („spre iertarea păcatelor“, precizează Matei). Ambele Evanghelii conțin o secvență care de regulă nu este redată literal în versiunile moderne ale Bibliei: „Acesta este sîngele meu al legămîntului“ sau „sîngele meu, de legămînt“ (Mat. 26:28; Marcu 14:2, s.n.). Evanghelistul Luca, mai sensibil la chestiuni de stil și motivat în egală măsură de considerente apologetice, a reformulat declarația lui Iisus, astfel că, la Ultima Cină, El spune: „Acest pahar este noul legămînt în sîngele meu care se varsă pentru mulți“ (Luca 22:20, s.n.). Probabil fiindcă vizează un public mai larg, Luca vrea să evite impresia că la euharistie se bea sînge (acuzație anticreștină care de altfel nu va întîrzia să apară în mediul păgîn). Indiferent care va fi fost forma exactă a declarației lui Iisus, ea pune în relație două elemente – „sînge“ și „legămînt“ – care evocă un evantai larg de evenimente și pasaje din istoria biblică veterotestamentară.

Din acest buchet de referințe mă voi opri la trei. Prima dintre ele provine din cartea Exodului (cap. 12), potrivit căreia Paștele (ebr. pesah) presupune jertfirea unui animal tînăr (miel sau ied) pentru a marca iminenta ieșire a israeliților din Egipt – „casa robiei“. În virtutea unui proces de transfer semantic, mielul sacrificat ritual de Pesah ajunge să poarte numele sărbătorii. Dacă vrei să spui, în limbaj biblic, că înjunghii mielul pascal, spui că „înjunghii pesah-ul“ (Ex. 12:21) – sau pascha, în cazul în care interlocutorul este un evreu elenofon din Alexandria Egiptului. În cartea Exodului (cap. 24) găsim o altă temă teologică importantă: legămîntul pe care îl încheie Dumnezeu cu fiii lui Israel la Sinai. Potrivit uzanței veterotestamentare, legămîntul era în mod tipic însoțit de o jertfă, adică de „vărsare de sînge“. În toiul ceremoniei pe care o îndeplinește, Moise ia o parte din sîngele jertfei și îi stropește pe israeliți, iar apoi solemnizează actul cu următoarele cuvinte: „Iată sîngele legămîntului pe care l-a rînduit Domnul pentru voi“ (Ex. 24:8).

Expresia „sîngele legămîntului“ reapare în pericopele euharistice din Marcu și Matei, cu deosebirea că Iisus introduce un element suplimentar – adjectivul „nou“ – care evocă o temă specifică profetului Ieremia: „instituirea unui legămînt nou“ (Ier. 31:31). Așadar, citită în lumina acestor reflectoare veterotestamentare, episodul de la Cina cea de Taină capătă următoarea semnificație: Iisus este Mielul Pascal care se aduce pe sine ca jertfă pentru a inaugura Noul Legămînt anunțat de profeții din vechime. Sîngele Lui are valențe ispășitoare, în acord cu principiul conform căruia iertarea de păcate nu este posibilă fără sînge (Evr. 9:22; cf. Lev. 17:11).

Codex Purpureus Rossanensis (sec. al VI-lea)
Codex Purpureus Rossanensis (sec. al VI-lea)

Nu este întîmplător că aceeași înțelegere a sacramentului instituit de Iisus se regăsește și în epistolele apostolului Pavel, apostolul care traduce mesajului hristic pentru un public de limbă greacă. La aproape două decenii de la Paștele serbat de Hristos și ucenicii lui, Pavel citează cuvintele euharistice (păstrate într-o variantă similară celei din Luca) și adaugă: „Ori de cîte ori mîncați din pîinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului pînă va veni El“ (1 Cor. 11:26, s.n.). Acestui nucleu – Paștele ca rememorare a morții lui Iisus – i s-a adăugat mai tîrziu, în mod natural, sărbătoarea Învierii. Precum se știe, faptul că învierea lui Iisus a avut loc în prima zi a săptămînii, adică duminica, a făcut ca aceasta să cîștige preeminență în raport cu celelalte zile, ducînd la fixarea ei ca zi liturgică în calendarul bisericesc, în defavoarea sabatului, care era ziua de închinare nu doar a sinagogii, ci și a comunităților iudeo-creștine din primul secol d.Hr.

În bisericile din Asia Mică, sărbătoarea Paștelui a urmat calendarul evreiesc. Episcopii „asiatici“ au folosit următorul raționament: dacă Iisus a fost răstignit în ziua de 14 Nisan (cum reiese din Evanghelia după Ioan), Paștele creștin ar trebui să fie ținut anual pe această dată, în conformitate cu tradiția ioanină, indiferent în ce zi din săptămînă ar fi căzut sărbătoarea. În plus, deoarece pericopele evanghelice despre Paștele sărbătorit de Iisus conțin și o anticipare a întoarcerii Mîntuitorului („Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței pînă în ziua cînd îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu“, Marcu 14:25, s.n.), era firesc ca în primul secol, cînd așteptarea parousiei era extrem de intensă, creștinii să postească de Paște pentru a-l putea întîmpina cu vrednicie pe Cel care făgăduise că se va întoarce. Postul avea o lungime variabilă (o zi, două sau mai multe, în funcție de rîvna și puterile credincioșilor), dar se încheia fără excepție în seara zilei de 14 Nisan, cînd urma o euharistie menită să comemoreze jertfa lui Iisus. Creștinii „asiatici“ care serbau Paștele în tandem cu evreii au fost porecliți quartodecimani (de la numeralul latinesc quattuordecim, „paisprezece“).

Comunitățile creștine din alte zone aveau tradiții diferite. Cînd biserica din Roma a căutat să marcheze diferența în raport cu iudaismul, Paștele s-a prelungit pînă în duminica ulterioară zilei de 14 Nisan, avînd ca punct culminant sărbătoarea Învierii lui Iisus. Din Istoria bisericească a lui Eusebiu știm că, în preajma anului 155, episcopul Policarp al Smirnei a avut o discuție în contradictoriu cu episcopul Anicet al Romei, pe marginea felului în care trebuie sărbătorit Paștele. Nici unul dintre ei n-a reușit să-l convingă pe interlocutor să-și schimbe practica, fiindcă ambii nutreau convingerea profundă că tradiția pe care o reprezintă este cea originară. În ciuda disensiunilor, Anicet l-a invitat pe Policarp să oficieze euharistia și apoi cei doi ierarhi s-au despărțit în pace.

La sfîrșitul aceluiași secol, diferența nu a mai fost tolerată, iar dezbaterea a luat o turnură polemică. Victor I, primul papă vorbitor de latină, și-a propus să rezolve problema lipsei de uniformitate, mai ales că la Roma locuiau numeroși credincioși din Asia Mică ale căror tradiții pascale făceau notă discordantă cu practica din biserica romană. Episcopul Romei n-a ezitat să facă uz de influența sa pentru a-i determina pe „disidenți“ să renunțe la o tradiție care părea iudaizantă și să se ralieze la cutuma apuseană. Deși cronologia lui Eusebiu (Ist. bis. 5.23) este cam vagă, reținem că au fost organizate numeroase sinoade regionale în urma cărora s-a stabilit că „taina învierii din morți a Domnului nu poate fi sărbătorită decît duminica“. Bisericile din Asia Mică au refuzat să se conformeze, invocînd autoritatea apostolilor Ioan și Filip ori prestigiul unor episcopi precum Policarp al Smirnei (martir proeminent) și Meliton al Sardesului.

Episcopul Romei nu s-a lăsat impresionat și a excomunicat bisericile „paisprezeciste“, pe motiv de heterodoxie, creînd stupoare în rîndul colegilor săi. Irineu, episcopul de Lugdunum, reprezentantul diecezelor din Galia, era de acord că Paștele trebuie să cadă duminica, dar nu vedea cu ochi buni dorința pontifului de la Roma de a ajunge la uniformitate cu prețul excomunicării fraților de credință. În orice caz, tabăra quartodecimană a continuat să facă opoziție. Policrate, episcopul de Efes, cea mai proeminentă figură a disidenței, îi scria papei că obiceiul pascal din Asia, fiind de origine apostolică, respectă „canonul credinței“. În final, citînd o spusă a Apostolului Petru, Policrate adăuga: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decît de oameni“.

Problema a continuat să tulbure apele bisericești și în următorul secol. Deși se afirmă că ea a fost tranșată la Niceea, în cadrul primului sinod ecumenic (325 d.Hr.), canoanele oficiale nu fac nici o referire la chestiunea quartodecimană sau la sărbătoarea pascală. S-a păstrat, în schimb, o scrisoare în care împăratul Constantin cerea distanțarea Bisericii de practicile iudaice și sărbătorirea sincronă a Paștelui de către toate bisericile. Constantin îi invita pe episcopi să constate „cît de scandalos și nepotrivit este ca în cuprinsul acelorași zile unii să fie în timpul postului, iar alții în toiul ospețelor“ (Eusebiu, Viața lui Constantin, 3.18.5). Totuși, problema era departe de a fi rezolvată, fiindcă, pînă la computul lui Dionisie Exiguul, Alexandria și Roma au folosit modalități de calcul diferite în stabilirea datei Paștelui.

Emanuel Conțac este conferențiar universitar la Institutul Teologic Penticostal din București și coordonator al colectivului de revizuire a Bibliei Cornilescu (EDCR). Cea mai recentă carte publicată: Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Reforma. Studiu istorico-filologic.

Foto: www.calabria.org.uk

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.