Bilanţ de etapă?

Publicat în Dilema Veche nr. 267 din 27 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Tema relaţiei dintre intelectuali şi Biserică a fost la modă în ultimul deceniu al secolului trecut. Comunismul se prăbuşise. Papa Ioan Paul al II-lea figura, alături de Reagan şi Margaret Thatcher, printre subminatorii "providenţiali" ai sistemului totalitar care " în succesiunea nazismului " semănase pretutindeni iluzii perverse, asasinate, persecuţii şi experimente de inginerie socială la limita genocidului. BOR ieşea din exilul babilonic oarecum slăbită, cu sinodali compromişi de stigmatul colaboraţionismului. Însă tot ea simboliza pe atunci "împăcarea" cu Dumnezeu, renaşterea naţională şi legitimitatea iradiantă a singurei instituţii româneşti care precedase comunismul, reuşind să-i supravieţuiască. Simplul fapt că Biserica rezistase devenea proba indirectă, dar vie, a vocaţiei sale supraistorice. La urma urmelor, "a rezista" înseamnă şi "a te opune". Selecţia naturală produce, uneori, sentimentul elecţiunii... Oricît de şifonat îi fusese prestigiul, BOR păstra, în adîncul sacramental, valorile morale capabile să livreze cheia revenirii la normalitate, printr-un minimum de adevăr şi dreptate. La începutul tranziţiei, Predania (aparent regăsită pe linia ortodoxismului interbelic) şi popularitatea unor autori precum Stăniloae, Steinhardt sau Ţuţea au dominat viaţa publică fără obiecţii critice din partea elitei. Indiferent de bibliografii, de sensibilitatea doctrinară şi de proiectul lor de carieră, intelectualii au fost, măcar pînă prin 1995, apropiaţi de Biserică. După această dată relativ convenţională, au apărut diversificările, diversiunile şi noile atracţii ideologice. "Frontul intelectual" din jurul BOR s-a spart, aşa cum FSN însuşi explodase, favorizînd astfel pluralismul politic. O largă parte a elitei a descoperit "societatea civilă" şi ONG-ismul, stîngismul postmarxist occidental, etno-business-ul, anarhismul, liberalismul, postmodernismul, fascinaţia discriminării pozitive, feminismul, emanciparea sexuală sau, pur şi simplu, farmecul lucrativ al mercenariatului. Cîteva categorii au rămas totuşi fidele Ortodoxiei: o seamă de "laici" (de talia unor Andrei Pleşu, Horia Bernea sau Sorin Dumitrescu), o puzderie de grupări naţionaliste, care au urmărit " desigur himeric " resuscitarea Mişcării legionare, cîteva personalităţi educate & charismatice din mediul monahal, o parte a studenţimii (grupate în ASCOR), o mînă de teologi "profesionişti" (precum prolificul traducător, erudit şi editor Ioan I. Ică Jr.). Pe o linie proprie au mers cîţiva visători care s-au chinuit să pledeze pentru echilibrul Tradiţie-Modernitate, sperînd că experienţa neo-scolastică a unui Maritain sau cea neo-patristică, asumată de Lossky, şi-ar putea găsi o nouă expresie, la intersecţia dintre naţionalismul "luminat" şi spiritul european de factură conservatoare. Partea proastă e că din mişcarea centrifugală declanşată după ’95 nu a rezultat o constelaţie de poziţii distincte, dar armonizabile. Fiecare dintre tendinţele afirmate pe baza respectivului "big bang" postcomunist " consumat la scara modestă a imaginarului românesc " s-a prelungit într-o colecţie de singurătăţi sterile. Ea se reflectă şi în trena prea multor polemici stupide, personalizate provincial. Nostalgia omogenităţii mi-e complet străină. Tot ce propun este analiza celor două decenii de frămîntări, opţiuni, răzgîndiri şi evoluţii care, în loc să ne îmbogăţească, ne-au devastat sufleteşte, ne-au demotivat şi ne-au sporit confuzia. Cred că BOR ar face bine să organizeze un asemenea bilanţ de etapă, împreună cu exponenţii fiecăreia dintre "direcţiile" intelectuale deja amintite. Nu e nevoie de inchiziţie, o entitate deloc răsăriteană. N-avem trebuinţă de sinaxare şi anateme. Nici de agape care să stingă orgoliile (mereu agresive), patimile (întotdeauna nefaste) sau ambiţiile (cel mai adesea nerealiste). E nevoie de un dialog serios, în oglinda retrovizoare a istoriei recente. Va avea el loc pe vremea aceasta de criză?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.