Dianei 4, poezia și paharul cu vin
La Dianei 4 – aflată ghici pe ce stradă și la ce număr? – îmi vine să merg mereu cu o carte de poezie în geantă. Iar asta se întîmplă de cele mai multe ori, așa că deseori scot cartea și citesc măcar un pic, două-trei pagini, cît să am senzația că am „închis cercul“ din care, pentru mine, poezia face parte în mod inevitabil, și cît să nu mă aleg iar cu eticheta de om prea puțin sociabil lipită-n frunte chiar de prieteni.
Da, este posibil ca, pentru mine, o altă definiție a fericirii să nu existe. Am nevoie de un pahar cu vin roșu, de o carte de poezie scrisă de-un om care nu s-a gîndit neapărat la publicare atunci cînd a scris, de întuneric mai mult decît de lumină, de ploaie – cu cît mai străbătută de tunete și fulgere, cu atît mai bine. Și-n peisajul meu ideal cu vin și poezie își găsește locul – și necesitatea – un local precum Dianei 4. De toate clișeele am nevoie, mi s ar putea reproșa, iar asta m-ar întrista întrucîtva, însă doar dacă mi-ar păsa de faptul că alții ar putea să considere că o serie de clișee nu pot însuma o iluzorie senzație de fericire autentică.
Cu o lungă istorie din care face parte și o doză serioasă de mister, așa cum e cazul tuturor caselor naționalizate și care au servit drept sediu al unor servicii (secrete au ba?), nici Dianei 4 nu e mai prejos decît alte case din centrul Capitalei, lăsîndu-și rănile la vedere, cu un decor evident și intenționat sărăcăcios, brăzdat de fîșii din care fiecare își poate lua doza de informare istorică necesară, cu un vibrant aer al anilor 1920 încă prezent. Din 2007, casa a intrat în grija celor care aveau să o transforme în cunoscutul local bucureștean central, loc de întîlnire (și) pentru artiști de toate felurile. Dacă nu ai poezie la tine, așa cum recomandam în rîndurile anterioare, vei găsi versuri în oamenii care te înconjoară în local, vei face poezie la tine în minte din culorile pămîntii de pe pereți și din servirea celor mereu amabili.
Și pentru că rubrica mea vrea să spună că „afară sînt urși“ (din nou, recomand spectacolul de stand-up cu același titlu), adică faptul că pe afară e cam urît, gri și murdar, deci trebuie să ne refugiem în interior și să căutăm fericirea în localuri, insist să vă acordați o după-amiază (ploioasă, dacă se poate) în care să beți vin lîngă una dintre ferestrele mari de la Dianei 4, cu o carte în mînă. În spectacolul de stand-up de care amintesc și care este „părintele fondator“ al acestei rubrici, Teo are un personaj pe care l face cîteva secunde, nea Vali, cînd cu explicațiile diferențelor în construcție la un P+2 față de un P+4. Poveste lungă, nu pot să o stric eu repovestind aici.
Uite, exact personajul acela mi-a adus vin la masă într-o seară, explicînd, știi cum zic, că nu că ne dă afară, că nu ne dă, dar mai bine să știm rapid ce vrem, el ne ține, nu-i problemă, doar că se închide – nu, nu, nu, mai tîrziu, nu chiar acum, dar oricum – și că el vrea să facă să ne fie bine, nu rău, desigur. Fascinant, fabulos, aceleași gesturi, aceeași tonalitate, l-am admirat cu pupilele dilatate exact ca atunci cînd îți întîlnești idolul din adolescență și mai că nu-ți vine să crezi că e viu și că are, la fel ca tine, toate caracteristicile unui om.
Poate (și de asta) îmi place atît de mult la Dianei 4; la fel ca-n Fire, clubul rockerilor trecuți prin viață și prin tinerețe, își asumă cine sînt și procesul de devenire, își asumă responsabilitatea pentru eventualele greșeli și minusuri și vor, exact ca orice client pe care l-ai lua la întrebări, să se simtă bine la sfîrșitul zilei. Pentru ca, la sfîrșitul „mai de pe urmă“, să fie vorba despre toate locurile în care am (și au) făcut să izvorască poezia, în orice formă ne ar putea veni în minte, și nu despre polemici și nemulțumiri.
Dianei 4 e un loc sincer, cu venele la vedere, cicatrizat și cicatrizant, în care m-am simțit, deseori, de parcă aș fi fost goală și singură într-o sală plină cu oglinzi. Poate de aceea îmi e ușor să scriu la masa de la geam, pe stînga față de intrare, poate de aceea mi-e necesar să citesc cînd sînt acolo, rar singură, deseori în zumzetul celorlalți oameni veniți în căutare de liniște, autoreflecție și vin.
De nu-i prea mare comparația mea, aș putea spune că Dianei 4 este actualul psiholog, fosta victimă care a învățat cum să se vindece, cum să lupte pentru a se reda pe sine sieși; Dianei 4 este, în narațiunea a cărei convenție vă invit să o acceptați, omul care întinde mîna oricui pentru că știe cum se iese din groapa fără fund, cu pereți abrupți și lunecoși, și e gata să facă asta la nesfîrșit pentru oricine și-ar manifesta nevoia de ajutor.
Anca Zaharia este, înainte de toate, cititor. Cea mai recentă carte publicată este Jurnal de librar (Editura Herg Benet, 2017).
Foto: A. Zaharia
