„Depresia e secretul de familie pe care îl avem cu toţii“ – interviu cu scriitorul Andrew SOLOMON

Publicat în Dilema Veche nr. 543 din 10-16 iulie 2014
„Depresia e secretul de familie pe care îl avem cu toţii“ – interviu cu scriitorul Andrew SOLOMON jpeg

E genul de personaj charismatic care, în momentul cînd vorbeşte în faţa unei săli, pur şi simplu îşi hipnotizează audienţa. L-am văzut pe Andrew Solomon la Bucureşti luna trecută, dar înainte de asta i-am citit Demonul amiezei. O anatomie a depresiei (Editura Humanitas, 2014, traducere de Dana Ligia Ilin, prefaţă de Mircea Cărtărescu). Deopotrivă jurnal de suferinţă, eseu, investigaţie jurnalistică, studiu de caz, literatură de introspecţie – acest volum cartografiază un teritoriu întunecat al unei boli, unde fiecare emoţie funcţionează ca o bombă cu ceas.

Primul lucru care mi-a trecut prin minte, citind Demonul amiezii, a fost acela că scrisul funcţionează ca o formă elaborată de terapie. Asta aţi simţit cînd aţi scris cartea? Care e relaţia dumneavoastră cu scrisul?

Adesea, lumea crede că scrierea unei cărţi e în sine un catharsis, dar nu e aşa. Scrierea acestei cărţi a fost un proces îndelungat, lent şi adesea însingurat, în care am privit în ochi unele dintre cele mai grele momente din viaţa mea. Astfel, am păstrat acele momente vii. Discutînd cu alţii care au luptat cu depresia, am auzit poveşti dureroase, spuse în detalii înfiorător de precise, m-am întristat pentru cei cu care stăteam de vorbă şi mi-am răscolit în acelaşi timp propriile tristeţi. Cartea n-a fost, deci, o terapie în acel sens.

Trebuie spus însă că această carte mi-a provocat o puternică transformare, în sensul că a luat nişte experienţe care mi s-au părut fără valoare, în timp ce le-am trăit, şi le-a transformat în ceva care ar putea să îi ajute pe alţii. În acest sens, a răscumpărat ceea ce mi se părea o parte pierdută a vieţii mele. Asta mi s-a părut foarte important: că am putut scoate la lumină o oarecare frumuseţe din molozul disperării.

E un volum impresionant, prin cantitatea de informaţie, mizanscena, dar şi prin lungimea sa. Ce vă propuseseţi cînd v-aţi apucat de el? Ce temeri aveaţi? Pe cîte dintre ele le-aţi depăşit în scrierea lor?

La capătul propriei depresii, am descoperit că existau o mulţime de cărţi excelente pe această temă: memorii personale, poveştile singulare ale unor bărbaţi sau ale unor femei; tratate medicale; romane evocatoare; studii sociologice ş.a.m.d. Dar nimic nu lega aceste abordări extrem de diverse ale acestui subiect, aşa că am simţit că ar trebui să scriu o carte de care eu însumi avusesem nevoie – şi aşa a apărut Demonul amiezii.

Mi-era teamă de toate, evident: mi-era teamă că o să mă înec în propria mea depresie, teamă că nu voi fi în stare să mă ridic la înălţimea poveştilor altora, pe care le includeam în carte, teamă că nu voi fi în stare să înţeleg partea ştiinţifică – teamă de toate. Mi-era teamă că nu voi găsi un principiu unificator pentru o carte lungă şi ambiţioasă. Dar, pas cu pas, am trecut peste toate temerile. Punctul de adevărată cotitură a fost cînd structura s-a cristalizat. Am mai spus că mi-a luat şase ani să scriu cuprinsul şi zece luni să scriu cartea. Nu e chiar aşa, dar cam asta e ideea.

Cît a durat scrierea cărţii, avînd în vedere că aţi dedicat o perioadă importantă documentării?  

Prima mea depresie serioasă s-a declanşat în 1994 şi am început să scriu despre ea cînd a început să-mi treacă. Cartea a apărut în SUA şi în Marea Britanie, în 2001. Aş zice că mi-a luat cu totul cam şapte ani. M-am documentat şi am scris cu intensitate, cele două – documentarea şi scrisul – s-au suprapus considerabil. De fapt, am scris cartea pe bucăţi, pe care le-am lipit încet-încet.

Aţi călătorit, aţi stat de vorbă cu multe persoane care sufereau de depresie şi aţi ales multe poveşti extrem de înduioşătoare. Cum aţi reuşit să-i faceţi să-şi deschidă sufletul în faţa reportofonului pornit?

Am tot auzit poveşti dureroase – experienţe dureroase şi dureros de repovestit. I-am întrebat pe fiecare ce i-a făcut să mi se destănuie şi de fiecare dată mi s-a răspuns: „M-am simţit foarte singur în aceste experienţe şi, dacă povestea mea îi va ajuta pe alţii să nu se simtă atît de singuri, ea merită spusă.“ De asemenea, multora dintre cei intervievaţi li s-a părut util să discute cu cineva despre ce li s-a întîmplat; mi-au răspuns la întrebări, dar, la rîndul lor, aveau o mulţime de întrebări şi doreau să afle cum şi dacă trecuseră prin experienţe similare cu alţii; erau lucruri pe care poate voiau să le afle ca să îi ajute să-şi învingă despresia ş.a.m.d.  

Vorbeaţi de înţelegerea pe care aţi dobîndit-o prin experienţa bolii. Pare cel mai greu lucru să trăieşti cu un demon, să îl accepţi şi să încerci să îl îmblînzeşti. Acesta mi se pare un mesaj important pentru cei afectaţi de depresie, dar şi pentru cei apropiaţi lor. În ciuda suferinţei pe care depresia o aduce la suprafaţă, am simţit că există un mesaj optimist, acela că se poate trăi cu depresia. E corect?

Depresia nu e plăcută. Nimeni nu şi-a ales-o. Dar dacă tot te-ai pricopsit cu ea, poţi învăţa multe. Printr-un anumit proces, oamenii găsesc un sens şi îşi construiesc identitatea din experienţele grele prin care trec, iar depresia poate avea această funcţie catalizatoare. Simt că depresia m-a făcut mai uman şi mai empatic; că m-a făcut să trăiesc mai acut bucuriile din viaţa mea; că m-a făcut să sărbătoresc fiecare zi în care mă trezesc dimineaţa fără să mă simt deprimat. Cartea mea investighează, de fapt, mecanismele de rezistenţă. De ce unii cu depresie relativ uşoară sînt complet scoşi din funcţiune, iar alţii, cu simptome mai grave, par să găsească un sens vieţii lor, în ciuda încercărilor prin care trec? În mod ironic, cei care nu mai vor să se gîndească niciodată la depresia lor sînt cei mai afectaţi, în timp ce aceia care îşi analizează depresia în profunzime şi găsesc o cale să o integreze în viaţa lor sînt cei care devin cei mai rezistenţi. Faptul că îşi cunosc depresia nu împiedică o nouă depresie să apară, dar, cu siguranţă, îi face mai apţi să accepte revenirea, mai capabili să tolereze spectrul mereu ameninţător al reapariţiei bolii.

Sînteţi american, în SUA există o cultură profundă a psihoterapiei. În România, lucrurile sînt abia la început, stigmatul social şi eticheta „nebun“ sînt aplicate cu prea mare uşurinţă, astfel că devine foarte greu să fie diagnosticată şi tratată depresia. Spuneţi că numai medicaţia potrivită poate da rezultate. Unde aţi avut cel mai mare şoc legat de felul în care o societate priveşte depresia?

Cred că depresia e secretul de familie pe care îl avem cu toţii. Am tot fost întrebat: „Nu v-a fost greu să vă destăinuiţi? Nu rîde lumea de dumneavoastră?“ Însă majoritatea celor cu care am vorbit mi-au spus că şi ei au trecut printr-un episod depresiv, sau că sînt cumplit de îngrijoraţi de fiul lor sau că mătuşa lor a capitulat. Depresia e ubicuă.

Eticheta „nebun“ e depreciativă; înţelegerea faptului că multă lume înfruntă cu curaj încercări psihice severe ar trebui însoţită de admiraţie. E adevărat că există şi cazuri de supradiagnosticare – dar mai îngrijorător e faptul că multă lume e subdiagnosticată, că sînt oameni care trăiesc vieţi goale, dureroase, suferind de o afecţiune care ar putea fi tratată. Societatea a privit depresia prea mult timp ca pe o slăbiciune morală, cînd, în realitate, e o boală tratabilă. Viaţa e scurtă, nu ţi-o pierde plecînd urechea la comentariile sociale. Acestea se nasc din angoasa colectivă cu privire la depresie şi ăsta nu e un motiv să nu te însănătoşeşti cît de mult poţi.

Dacă ar fi să întocmiţi un decalog pentru depăşirea depresiei, care ar fi?

1. Caută repede un tratament.

2. Fii deschis la medicaţie şi terapie combinate.

3. Fii deschis la terapie cu electroşocuri şi stimulare profundă a creierului, dacă ai nevoie de ea. 

4. Nu ţine secretă depresia de cei apropiaţi.

5. Nu te izola. 

6. Crede în faptul că e temporară şi că poţi şi vei scăpa de ea. 

7. Nu lua decizii majore cînd eşti deprimat, ţie ţi se pare că gîndeşti coerent, dar nu e aşa.

8. Ia în considerare toate formele de terapie alternativă, ca adjuvante la strategiile care s-au dovedit eficace. 

9. Fă mişcare pe cît posibil, dormi regulat şi fă-ţi o rutină solidă.

10. Evită excesele de alcool, cafeină şi consumul de stupefiante.

Izolarea de societate e unul dintre efectele imediate ale depresiei. Familiile în care cineva suferă de depresie ar trebui să aibă un fel de trusă de prim-ajutor?

Să nu uităm că depresia e o boală a singurătăţii şi că e important să nu permitem niciodată ca persoana deprimată să se izoleze. Dacă puteţi, rămîneţi alături de ea. Dacă nu suportă, vegheaţi în tăcere lîngă patul ei. Dacă e prea mult pentru ea, vegheaţi în cealaltă cameră. Dar nu o lăsaţi niciodată complet singură. Persoanelor deprimate li se par stresante interacţiunile cu ceilalţi, dar dacă le lăsaţi complet singure, depresia se va adînci şi există riscul sinuciderii. Atrageţi-i atenţia persoanei deprimate că suferă de o afecţiune de care suferă majoritatea oamenilor şi că e ceva tratabil. Ajutaţi-o să găsească un tratament bun. Încurajaţi-o – cu cît o persoană deprimată reuşeşte să continue să funcţioneze, cu atît mai bine se va simţi. Dar nu încercaţi să forţaţi nota, chiar dacă sînteţi şocaţi de inabilităţile ei. Nu cereţi unui om cu piciorul rupt să danseze, nu cereţi unui om deprimat să se înveselească.

Au trecut cîţiva ani de cînd v-a fost publicată cartea în State. E genul de scriitură fără plasă de siguranţă, aşa că aş îndrăzni să vă întreb cum vi s-a schimbat viaţa după ce aţi publicat-o.

Am devenit depozitarul poveştilor despre depresie ale altora, fapt care m-a copleşit adesea. Această experienţă mă onorează, dar mă şi apasă. Am devenit un fel de savant amator, tocmai am fost desemnat Profesor de Psihologie Medicală la Universitatea Columbia. Am învăţat cît de frecventă e depresia, iar asta a fost o experienţă cu adevărat iluminatorie. Am trecut prin cîteva episoade minore de depresie de atunci, dar cunoaşterea pe care am dobîndit-o în scrierea acestei cărţi mi-a servit ca un soi de armură; chiar şi cînd sînt deprimat, sînt sigur că pot trece peste depresie şi că mă pot ridica la înălţimea curajului celor despre care am scris. 

a consemnat Ana Maria SANDU 

traducere de Laura POPESCU 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.