Decît un termopan, șefu’
Un prieten, care locuiește într-o frumoasă casă Art Déco, mi-a cerut sfatul cu privire la înlocuirea unei ferestre uzate de la spălătorie, care se deschide spre curtea de lumină a imobilului. Un meseriaș, care tocmai îi zugrăvise camera, opinase că fereastra ar trebui musai înlocuită cu un termopan, termen generic, cu o vastă întindere semantică, ce acoperă toate tipurile de tîmplărie echipată cu geam dublu sau triplu, termoizolant. I-am explicat că o casă veche merită păstrată și că orice cercevea sau toc din lemn se poate repara. I-am oferit chiar telefonul domnului Gigi, tîmplarul genial care, vreme de zeci de ani, reparase exemplar ferestrele și ușile capitonate de la Casa Scînteii. Și totuși, nu ar fi mai bun un termopan, insistase prietenul, sensibil la mrejele progresului în termenii eficienței economice. Atunci, pentru că eram amici și riscul de a-l ofensa era minim, i-am expus cîteva dintre primejdiile la care se expune. Printre ele se numărau lipsa de interes a firmelor pentru înlocuirea unei singure ferestre, stricăciunile care puteau să apară la extragerea vechii tîmplării din perete, rectificările și zugrăveala care aveau să fie necesare ulterior, lăsînd la o parte faptul deloc neglijabil că ar fi mutilat o casă venerabilă, protejată de regulamente urbanistice. Apoi ne-am luat cu vorba despre alte subiecte, mai arzătoare, geopolitice.
Peste cîteva luni ne-am întîlnit din nou, la o serată. A venit la mine și m-a luat de braț, nerăbdător. Să vezi ce-am pățit cu geamul, zice el cu voce scăzută. Care geam, întreb, pentru că uitasem conversația. Termopanul, răspunde. Am antamat lucrarea cu meseriașul. Cînd a sosit, nu avea fereastra nouă, ci doar o rangă. Măsurăm după ce o scoatem pe cea veche, mi-a spus el cu prudență, să nu facem cheltuiala degeaba. A dat jos cercevelele, apoi a înfipt ranga între toc și perete. Lemnul a început să scrîșnească, apoi să se crape. Dar nu ieșea defel, straturi succesive de glet îl împiedicau. Atunci meșterul mi-a cerut un ciocan, cu care să doboare gletul tras de jur împrejurul ferestrei. La fiecare lovitură crăpa ceva alături, dar meșterul m-a liniștit că se rezolvă ușor, la finisare. A bocănit ce-a bocănit, pe jos se făcuse un strat de ipsos. A băgat iar ranga și, de data asta, fereastra s-a mișcat. S-a mișcat, dar nu a ieșit. Meșterul a înghițit o sudalmă, apoi s-a opintit din răsputeri și jur că s-a mișcat tot peretele, dar fereastra tot nu s-a desprins. Mă cam panicasem, văzînd cum își pierdea puterile, în timp ce fereastra veche dovedea o rezistență pe care nimeni nu o anticipase. Meșterul a luat ranga și mi-a spus că revine a doua zi, cu scule. A pus un celofan în tocul gol al ferestrei, să nu intre păsări, dar mie îmi era teamă de hoți. Nu am dormit toată noaptea, iar a doua zi, nu la opt cum spusese, ci la unsprezece, a venit meseriașul, cu un prieten voinic și cu o bormașină pe care, după puține pregătiri, a înfipt-o în perete, acolo unde ținea. Casa toată a început să vibreze, iar vecinii au început să iasă alarmați. I-am liniștit, spunîndu-le că înlocuiesc doar geamul de la spălătorie. Decît un termopan, șefu’, a strigat meșterul autoritar prin ușile deschise, observînd că eu foloseam prea multe cuvinte și o topică prolixă, neconcluzivă, care genera întrebări ulterioare. După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot. Secretul rezistenței sale deosebite stătea în intercalarea unor cupoane din lemn în zidăria peretelui și tocmai în aceste cupoane fusese fixată fereastra. La fel fusese fixată și în buiandrugul din lemn de deasupra ei, care ieșise și el din perete. Lîngă meseriașii care zîmbeau mulțumiți de izbîndă, prin praful care se așeza încet-încet, se căsca sinistru un gol ca de obuz, dinspre care radiau crăpături masive. Am simțit nevoia să mă așez. Conturul neregulat sugera necesitatea unor lucrări mai ample de zidărie, dar meșterii m-au asigurat că se umple cu spumă, care se umflă. Subțire peretele, șefu’, uite cum s-a spart. Au măsurat cu ruleta și au plecat să aducă fereastra nouă, termopanul, adică. Peste trei ore m-au sunat să pun celofanul, că nu mai au dimensiunea la depozit și merg a doua zi în altă parte. Noaptea a bătut vîntul și a plouat, așa că nu am prea închis ochii.
De dimineață au venit meșterii cu fereastra. Arăta foarte bine, era dreaptă pe toate părțile. Privind-o pe cea veche, am observat că era mai alungită decît cea nouă și am întrebat, timid, dacă ferestrele au aceleași dimensiuni. Nu aveau, s-ar fi putut face la fel, nimic de zis, dar numai la comandă și nu execută nimeni o singură fereastră la comandă. Au mai spart în lateral cu dalta, scoțînd cărămizi, apoi au poziționat fereastra cu niște pene din lemn și bucăți de zidărie căzute din perete. Cloțuri se numesc, mi-a spus el, mîndru că învățase cuvinte noi. Apoi au dat cîteva dibluri cu mare meșteșug chiar în rosturile zidăriei, căci cărămida avea goluri și diblul nu ar fi prins. Au fixat fereastra, au băgat spumă și mi-au zis să nu ating fereastra cîteva ore. Apoi au început să-și strîngă sculele. Și peretele? am îngăimat. Ce-i cu el? mi-a întors-o rapid meseriașul, semn că aștepta întrebarea. Cînd îl reparați? am întrebat. Noi facem doar termopane și zugrăveli, șefu’, pentru perete trebuie chemați zidarii. Apoi ne chemați pe noi să zugrăvim. Plus că e un perete prost, nu văzusem cum se crăpase? Trebuia chemat un zidar bun și meșterul mi-a făcut serviciul să-mi dea un contact. A fost o reparație dificilă și foarte costisitoare, în special la exterior, la fațada pe unde se putea ajunge doar pe o ușiță de la parter.
Văzând că vrea să-mi povestească și lucrarea de zidărie, l-am întrerupt și i-am spus ce se zice, îndeobște, în astfel de cazuri: bine că a terminat, o lucrare făcută e bun făcută, partea pozitivă este că acum nu mai are pierderi de căldură mari, nici nu se mai infiltrează apa, e și zugrăvit ș.a.m.d. Dar știi care e problema? a insistat amicul. Termopanul s-a și stricat între timp. Nu mai stă întredeschis. Oare trebuie schimbat iarăși?
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
Foto: wikimedia commons
