De ce e nevoie să salvăm Cișmigiul?

Alexandra ION, Ioana NICOLESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 810 din 29 august – 4 septembrie 2019
De ce e nevoie să salvăm Cișmigiul? jpeg

August. Căldură, cazul Caracal și oameni care visează la vacanțe, la liniște, pace și lucruri frumoase. Însă august a fost momentul ales de Primaria Capitalei pentru a ne forța să fim spectatorii uluiți ai unei puneri în scenă de proporții care se joacă cu grădina Cișmigiu și viitorul ei pe post de décor.

Pentru cine încă nu știe, pe 31 iulie au apărut în presă informații că parcul va intra curînd într-un șantier uriaș de reamenajare pe trei ani în acord cu „cerințele societății actuale“ (HotNews
.ro). A doua zi au apărut mai multe detalii, printre care și presupusul plan al proiectului care preciza: „creșterea numărului de terase și chioșcuri de la 11 la 17, tăierea mai multor arbori, în principal bolnavi, uscați, nevaloroși, acoperirea axului central verde cu pietriș, desființarea celor trei locuri de joacă și amenajarea unuia mare în zona Pieței Walter Mărăcineanu, desființarea spațiului pentru cîini, dar și creșterea suprafeței aleilor.“ (HotNews.ro).

Propunerile au îngrijorat imediat comunitatea locală și vecinii, organizați în Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu, dar și pe membrii Ordinului Arhitecților din România, politicieni sau activiști. La reacțiile acestora, Primăria a revenit cu un comunicat de presă, susținînd că nu propune „spații comerciale noi și nici defrișări de arbori pentru realizarea de restaurante“, ci dorește „refacerea aleilor în totalitatea acestora cu retrasarea lor pe anumite zone […] toaletări, repoziționarea, plantarea și completarea anumitor aliniamente, […] realizarea unor cabane pentru vestiare și depozite de scule […], reorganizarea chioșcurilor, cu racordarea acestor locații la rețeaua de apa-canal și electrică“ etc. (Pmb.ro). Ca și refacerea sistemului de iluminare, refăcut total anul trecut. Ce spune însă acest caz despre relația Primărie-comunitate?

Un parc urban este un fin barometru al timpurilor și valorilor societății la un moment dat. Modernitatea a adus cu sine, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, apariția parcurilor publice și obiceiul plimbatului în parc, inovații contemporane cu invenția „timpului liber“, cristalizarea burgheziei și formarea statelor naționale în Europa.

Cercetătorul L.W. Rosenfield scria despre contextul american că „parcurile publice au avut rolul de a inspira valorile republicane și anume: mîndrie civică, contactul social, mai ales între cetățeni care proveneau din medii diferite, un sentiment de libertate și bun-simț (prin standarde estetice și bun-gust)“. De exemplu, o familie în plimbare duminica printr-o astfel de grădină călătorea în decursul cîtorva alei în jurul lumii, prin intermediul diverselor plante, se bucura de revederea prietenilor sau învăța să împartă aleile cu străinii (cu care împărțea apoi arena politică). Admirînd de pe o bancă jocurile de culori și texturi, păsările și insectele în drumul lor, copiii și adulții învățau împreună frumosul și respectul pentru natură. Toate acestea la un loc se dovedeau (și încă o fac) esențiale pentru bunul mers al comunității și orașului.

Nici o plimbare în parc nu este simplă și inocentă, ci devine un act social, mijlocul de fi expus la valorile societății din acel moment. Proiectanții unui spațiu public modelează comportamente și emoții prin felul în care dispun vegetația, construcțiile sau prin materialele folosite. Și știința s-a implicat în discuție, demonstrînd că celule din regiunea hipocampică a creierului uman răspund la geometria și designul spațiilor în care stăm.

Cercetarea antropologului Christopher Tilley compară, de exemplu, grădina englezească și cea suedeză. El arată cum imaginea grădinii ideale diferă cu contextul cultural, prin ea transmițîndu-se, de fapt, „naționalismul cotidian“ (ce înseamnă să fii englez sau suedez). În Anglia, grădina devine element identitar – o națiune de grădinari –, iar spațiul ideal este cel care reflectă viziunea romantică a unei „cottage garden“, unde arcada de trandafiri, peluza și bordurile de flori ierboase dau iluzia unui spațiu natural (englezii ca iubitori de natură salbatică), dar care în fapt este atent formalizat. În paralel, imaginea de suedezi „iubitori de natură“ se reflectă prin a deține o casă de vară pe malul unui lac sau al coastei, cu vegetația asociată.

Deci spațiile publice pot aduce împreună comunitatea, pot să îi educe simțul estetic și să încurajeze folosirea anumitor zone urbane. Sau dimpotrivă, pot să descurajeze și să îngrădească. Cînd vorbim de proiectanți reprezentanți ai statului ne punem firesc întrebarea: ce valori încearcă să ne transmită nouă, cît și celorlalte generații?

Pentru a răspunde, să ne întoarcem acum 165 ani, cînd începe povestea Cișmigiului, cea mai veche grădină publică a Bucureștiului. La fel ca în America sau alte țări europene, parcul a apărut în contextul modernității, nașterea lui împletindu-se cu înființarea României moderne și cu sistematizarea Bucureștiului. De-a lungul timpului, parcul a trecut printr-o serie de reorganizări care se leagă de numele lui Wilhelm Meyer sau ­Friedrich Rebhuhn, printre alții.

A fost nevoie de mai bine de 50 ani pentru ca faimoasa „baltă a lui Dura neguțătorul“, aflată în mijlocul orașului, să devină grădina pe care o cunoaștem azi. Pe atunci, izvoarele subterane inundau zona, întreținînd un loc insalubru plin de țînțari, vegetație, papură și chiar rațe sălbatice.

Dorința domnitorului Alexandru Ipsilanti de a avea cișmele cu apă curată a făcut ca, în 1779, acesta să-l angajeze pe Dumitru Siulgi-bașa drept Mare Cișmigiu, șef peste cișmele și responsabil cu supravegherea curgerii apelor. El va instala două cișmele, prima chiar pe locul izvorului Eminescu, nu departe de strada Știrbei Vodă, și își va construi și o casă în împrejurimi, după datina vremurilor. Balta a devenit lacul Cișmegiu pe care inundațiile anuale îl făceau să ajungă pînă la Cercul Militar de azi, unde se află pe atunci Mănăstirea Sărindar.

Abia prin 1830, lacul va fi secat la cererea generalului Pavel Kiseleff, exasperat de țînțarii care proveneau din mlaștina Cișmigiului. Transformarea locului într-o grădină se datorează, în 1847, peisagistului vienez Carl Friederich Wilhelm Meyer, special angajat de domnitorul Gheorghe Bibescu. Acesta nu va profita pe timpul domniei sale de versiunea finală a Cișmigiului, din 1848 Barbu Știrbei devine noul domnitor. Proiectul este continuat, cea mai mare parte a lucrărilor avînd loc în 1852, considerat un an esențial pentru Cișmigiu. Grădina este inaugurată în 1854, după ce Meyer aduce mai mult de 30.000 de plante și arbori din diverse colțuri ale țării și din străinătate, printre care și numeroase specii exotice, ca magnoliile, și împădurește zona. Meyer construiește maluri consolidate pentru lac și insula centrală cu restaurant, cît și cinci poduri, care vor permite plimbarea cu barca. Fosta baltă devine un spațiu modern de agrement, aliniat parcurilor din marile orașe europene.

În 1852, grădina a fost împrejmuită și au fost aduse lebede și pelicani, iar în 1856 se pare că o bună parte a lacului a secat din cauza pantofarilor din zonă, care-și aruncau acolo materialele uzate. Primul chioșc de ziare din Capitală a fost instalat prin anii 1870 la intrarea principală din Cișmigiu, unde se află și azi, iar iluminarea electrică a parcului a fost făcută în 1882. Ideea micului patinoar, care functionează și azi, s-a născut în 1883 cînd, în urma unei ierni grele, lacul a înghețat și bucureștenii s-au grăbit să profite pentru a patina.

Arhitectul-peisagist german Friedrich Rebhuhn, care a condus 32 de ani serviciul horticol al Bucureștiului, între 1911 și 1943, va fi cel care, pe lîngă multe altele, va transforma și aleea largă în peluza verde de lîngă Ceas, pentru a proteja calitatea grădinii și a vecinătății de diversele bîlciuri care aveau loc în parc și care atrăgeau caractere neplăcute. Un fragment din presa vremii menționa: „Cișmigiul ajunsese un fel de iarmaroc înverzit cu barăci numeroase, teatre populare, expoziții, serbări populare, exhibiții acrobatice etc. În ultimul timp au năpădit și statuele cărora dacă nu li se punea capăt, Cișmigiul ar fi devenit un nou Belu“.

Grădina Cișmigiu s-a îmbogățit în timp cu fiecare nouă construcție, devenind spațiul eteroclit de azi, cu referințe stilistice multiple atît de familiare nouă, bucureștenilor. Prin designul gîndit anume, parcul a crescut împreună cu orașul, ajungînd să găzduiască numeroase microcomunități locale: copiii de la platani, șahiștii, pensionarii de pe Aleea Primăverii, cuplurile care caută umbra teilor sau elevii și studenții liceelor din jurul parcului dîndu-și întîlnire la Bibliotecă sau La Cetate.

Fast-forward în 2019 – care sînt cerințele unei societăţi actuale pentru parcul Cișmigiu? Asemenea altor parcuri din metropolele lumii globale în care trăim, Cișmigiul este marcat de schimbările aduse de postmodernitate. Jumătate din populația lumii trăiește în orașe marcate de economia de piață neoliberală și de schimbările țesăturii sociale la nivel de oraș (imigrație, emigrație, gentrificare, demolări), care au remodelat relația oraș-natură, parc-cetățean. Parcurile devin terenurile unor lupte comerciale girate de interese multiple, sînt în pericol permanent să fie afectate de diminuarea spațiilor publice în favoarea uzului privat, precum și de interesele marelui capital versus comunitățile locale, care își ­pierd accesul la spațiile cu care au crescut dintotdeauna. Tendințe extrem de îngrijorătoare, care la nivel mondial provoacă numeroase măsuri care să le combată.

Cercetătoarea Nancy Grimm descrie amprenta ecologică semnificativă a urbanizarii: „78% din toate emisiile de carbon, 60% din apa reziduală și 76% din lemnul destinat industriei sînt atribuite orașelor“. Experții ne acordă doar 12 ani pentru a putea găsi soluții problemelor climatice, de care soarta spațiilor verzi este nedespărțită. Alți specialiști scriu despre nevoia renaturarii ca politică urbană sau despre punerea în valoare și păstrarea memoriei și a patrimoniului ca elemente de coeziune socială.

Reflectînd seriozitatea cu care tratează aceste propuneri, majoritatea țărilor din UE au ca prioritate implementarea la nivelul oricărui business, de stat sau privat, indiferent de mărimea acestuia, al SDG (Sustainable Development Goals). Aceste SDG definesc și încadrează azi orice tip de acțiune sau plan. Nu sînt obiective negociabile, ci principale. Ar fi de interes pentru bucureșteni să aflăm care sînt SDG-urile Primăriei Capitalei pe 2019?

O „reabilitare“ a patrimoniului este o problemă spinoasă deoarece orice intervenție necesită coerență și sens atît în dimensiune istorică, dar și a întregului din care face parte. Cu atît mai mult cu cît vorbim despre un monument istoric național de clasă A. Altfel schimbările vor produce un dezechilibru ireversibil, cultivînd exact opusul valorilor identificate de cercetătorul Rosenfield în cazul american. Parcurile precum Cișmigiul sînt spații-resurse esențiale care reechilibrează balanța dintre om și natură, ameliorează calitatea vieții celor prinși în aglomerările urbane, asigurînd adevărate oaze de liniște.

Cum putem salva Cișmigiul de la o soartă tragică pentru generațiile care vin? Avem oportunitatea și responsabilitatea să alegem ce fel de model ne dorim pentru viitor: un model în care epuizăm resursele naturii și ale trecutului ca moștenire sau un model gîndit cu și pentru comunitățile noastre și pentru natură? Ce alegere facem noi toți pentru cel mai vechi parc al nostru? Pentru că acesta este doar începutul… 

Alexandra Ion este antropolog.

Ioana Nicolescu este consultant de marketing pentru piața de lux și owner al proiectului creativ online Code Noir Style.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.
Jilava Prison jpg
Răutatea și contextul de viață
Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Labirintul din tufișuri de tuia și-a deschis porțile pentru 78 de nudiști.
Zizi și neantul jpeg
Mentalități din alt film
Avem, oarecum, un obraz mai gros, ne-am învățat, de nevoie, să fim mai puțin sensibili în momente în care, de fapt, ar trebui să fim.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
M-aș muta din București, dar unde?
Mereu am urît cumva Bucureștiul, deși m-am străduit să-l iubesc, iar în ultimii ani, de cînd nu se întrevede nici o schimbare, l-am urît mai mult decît oricînd.
p 19 WC jpg
Ordinea morală a lumii
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
p 20 jpg jpg
„Cîntarea Cîntărilor” și tandrețea interpretării
În mijlocul unei istorii a poporului lui Dumnezeu aspru judecată, cu căderi și ridicări neîncetate, cu plîngeri și strigăte de speranță, pocăință, credință neclintită și întunecate lepădări stă un cîntec de dragoste care lovește pe cititor chiar în creștetul sufletului și al cărnii.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.