Darul lui Giuliano
Știm puține despre friulani, această minoritate din nord-estul Italiei, care vorbește o limbă foarte apropiată de a noastră, în ciuda unei emigrații consistente a acestora în Regatul României, la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Deși nu au venit aici mai mult de cîteva mii, friulanii erau constructori prin excelență, foarte calificați și extrem de eficienți. Tîmplarii și dulgherii s-au stabilit preponderent în Oltenia și Țara Loviștei, în Brezoi, Craiova și la sate, cum ar fi satul Italieni, întemeiat de cîteva familii de pietrari. Majoritatea pietrarilor s-au așezat însă în Dobrogea, lîngă Munții Măcinului, bogați în granit, în satul numit, impropriu, Greci. Maiștrii friulani lucrau la construirea marilor edificii ale vremii, palate și instituții administrative de prestigiu, la București, Craiova, Timișoara, Ploiești, Brașov, iar friulanii din Pontebba erau capabili să zidească nu mai puțin de 2,5 metri cubi de cărămidă într-o singură zi, ceea ce vorbește de la sine despre dîrzenia unor oameni pentru care a construi era a doua natură.
La ei, în nord-estul Italiei, mai exact în provincia Friuli-Venezia Giulia, friulanii au construit de cînd se știu case frumoase, atent conformate și finisate minuțios. Vizitînd satele provinciei poți observa bătrîni aspri care, și la 80 de ani, împing roabe cu ciment sau urcă găleți de nisip la etajele caselor așezate în munte. Majoritatea locuințelor sînt construite de ei înșiși, comunitățile locale ajungînd la un înalt grad de autoorganizare. Disciplina interioară a friulanilor se manifestă la tot pasul, iar una dintre cele mai importante și mai iubite organizații non-guvernamentale este Asociația Alpinilor, adică a militarilor vînători de munte trecuți în rezervă, organizație la care aderă, în prezent, tineri care nici nu au mai făcut armata, dar au rămas fideli unor valori perene ca răspundere, onoare, loialitate și sacrificiu.
Am făcut această introducere pentru a înțelege mai bine ce s-a întîmplat în Friuli imediat după 6 mai 1976, ziua în care un cutremur devastator a ras literalmente orașe și sate, omorînd circa 1.000 de oameni și lăsînd fără adăpost peste 100.000. Chiar a doua zi după catastrofă, pe 7 mai, tînărul președinte al Asociației Alpinilor din regiune, Giuliano De Piante, a lansat un sistem de donații menit să sprijine reconstrucția. Sub deviza „Uniți pentru a dărui”, Alpinii au venit cu mic, cu mare, în satul Attimis, pentru a ajuta la operațiunile de salvare și, ulterior, de reconstruire. S-au organizat atît de bine, încît au reușit să asigure o prezență zilnică de 80 de zidari, mult mai numeroasă la sfîrșitul săptămînii. Pînă pe 31 iulie reușiseră să finalizeze reconstrucția a 38 de locuințe, iar alte 16 erau în curs de finalizare. Lucraseră zi lumină, de la răsăritul soarelui și pînă ce întunericul te silea să te oprești, zidind 19.000 de cărămizi și punînd peste 27.000 de țigle. Apoi a venit vacanța, ceea ce nu a însemnat că friulanii de pe șantier au plecat la mare, ci, dimpotrivă, că numărul lor a crescut considerabil, ceea ce a permis extinderea lucrărilor de reconstrucție și la satele învecinate, ca Povoletto, Faedis, Nimis și altele. Lucrările au durat pînă pe 12 septembrie. La sfîrșitul lor, Giuliano și cei 256 de Alpini reclădiseră 88 de locuințe și realizaseră alte 69 de intervenții diverse. Zidiseră 45.000 de cărămizi și montaseră 84.000 de țigle. Pe lîngă acestea, toate amenajările, baracamentele, corturile și sistemele logistice au fost lăsate comunităților afectate, astfel încît să poată începe școala.
Așa cum spunea însuși Giuliano, „cu ocazia șantierului generat de cutremurul din 1976, am descoperit o altă latură a sufletului Alpinilor, și anume întreaga lor capacitate de a face miracole”. Și, într-adevăr, solidaritatea este, poate, unul dintre cele mai mari miracole pe care umanitatea le poate înfăptui, biruind dezastrele. Am avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape pe Giuliano și pot spune că deviza „Uniți pentru a dărui” i-a călăuzit întreaga viață, iar el, prin exemplul personal, a făcut ca răspunderea, onoarea, loialitatea și sacrificiul, valorile sfinte ale Alpinilor, să dăinuie în sufletul generațiilor ce vor urma. Bărbați dîrji și femei răzbătătoare, friulanii nu ne-au adus nouă, românilor, doar prăjitura Gubana, brînza Montasio, șunca crudă din San Daniele sau șunca afumată din Sauris, ci și dragostea de a construi bine, cu o atenție și un perfecționism care, de multe ori, nouă, obișnuiți să rezistăm invaziilor, ni se pare inutil. Și ce am înțeles eu de la Giuliano, lucrînd împreună sau doar vorbind, este că a construi bine reprezintă o valoare înaltă a existenței cuiva, iar a construi bine pentru alții, aflați în nevoie, poate fi chiar valoarea supremă. Iar aceasta se numără printre darurile importante pe care mi le-a făcut Giuliano, de-a lungul unei vieți frumoase, nobile, discrete și dedicată, cu precădere, celorlalți.
„Uniți pentru a dărui” este cadoul meu de Crăciun pentru voi, dar din darul lui Giuliano!
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
