Cu spatele la viitor

Publicat în Dilema Veche nr. 737 din 5-11 aprilie 2018
Cu spatele la viitor jpeg

Ultimele evoluții din politica noastră nu au făcut decît să-i surprindă pe foarte mulți dintre analiștii sociali. Schimbarea de către PSD a două guverne proprii, calitatea extrem de joasă a unor oameni ce ocupă fotolii ministeriale, dar și atmosfera socială generală ne duc cu gîndul la o singură întrebare: cît de jos s-a coborît și cît de jos se mai poate merge? În context, comentariile au devenit din ce în ce mai acide, dacă nu chiar deznădăjduite. Observ de mult timp analizele despre țara noastră și mărturisesc că cele mai multe sînt departe de cunoașterea realităților românești. Sînt cîteva lucruri pe care trebuie să le știi atunci cînd scrii despre o țară. Trebuie s-o cunoști bine și să scrii despre ea cu dragoste și cu înțelegere, fără răutate. Nu poți emite judecăți de valoare dacă nu știi istorie, economie, antropologie, psihologie socială. Și, mai presus de toate, analizele trebuie să fie atente și răbdătoare. Nu ne putem pierde răbdarea cu semenii noștri și cu țara noastră. Este bine că cei mai mulți dintre noi avem sentimentul că scriitura noastră va salva lumea și că, dacă scriem despre țara noastră, atunci această scriitură ne va salva țara. În același timp, dacă lumea și țara nu se mișcă în direcția pe care o imaginăm noi, atunci ne pierdem răbdarea, trecînd spre un excepționalism defetist, demobilizator, semnalat și de către Vintilă Mihăilescu (vezi De ce este România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc, Editura Polirom, Iași, 2017, pp. 66-69). Pentru ca părerile noastre să fie valabile trebuie să avem cunoaștere, caracter și să renunțăm la ideea că vom schimba repede, acum, pe loc, lumea în care trăim. Meseria aceasta este grea pentru că efectul său, acumularea culturală, se face în timpi foarte îndelungați. Poți doar să speri că tot mai mulți oameni te vor citi și că timpul va valida ceea ce spui. Trebuie să încetăm a mai fi mesianici. Să ne facem pur și simplu datoria. Cuvîntul care construiește este marea noastră armă. Cred că dacă s-ar face o statistică am constata cu stupefacție că sîntem poporul care-și înjură cel mai des țara. Poate și din această cauză o părăsim cu viteza aceasta. România este așa cum este și punct. Evident că în timpi mai mult sau mai puțin lungi poate fi și altfel. Asta se va întîmpla doar în măsura în care cultura română va evolua și va alimenta civilizația cu suflul necesar acumulării. În ansamblu însă, neștiința și frustrările ne alimentează nerăbdarea.

Marea eroare în care ne aflăm este aceea de a crede că acumularea socială (în economie, politică, morală) este liniară și predictibilă. Dacă o privire la scara istoriei ne dezvăluie o evoluție cu tendință pozitivă, de acumulare civilizațională, pe termene scurte evoluțiile pot fi contradictorii. Adică nu este obligatoriu ca răul de ieri să se transforme în binele de azi, iar binele de azi să devină mai binele de mîine. Lucrurile sînt infinit mai complicate. Dacă privim în trecut vom înțelege cîte ceva. De asemenea, dacă vom privi la experiențele statelor puternice, iarăși vom înțelege cîte ceva. Observăm că în civilizațiile sofisticate organizarea socială și nivelul de cooperare între oameni sînt complexe. Există deci o legătură directă între baza culturală a unei națiuni și exprimarea sa socială. Una dintre explicațiile care încearcă să facă lumină în determinismul acumulărilor civilizaționale este fundamentată pe ceea ce numim darwinism social, sau evoluționism social, sau evoluționism cultural. Claude Lévi-Strauss este unul dintre filozofii socialului care aduce unele clarificări. Vorbind despre acumulările culturale și de civilizație, arată: „Repetăm că toate acestea nu au ca scop negarea realității unui progres al umanității, ci ne invită să ni-l imaginăm cu mai multă prudență. Dezvoltarea cunoștințelor despre preistorie și a arheologiei are tendința de a etala în spațiu forme de civilizație pe care ni le-am fi imaginat mai degrabă eșalonate în timp. Acest lucru implică două aspecte: mai întîi că «progresul» (dacă acest termen mai este potrivit pentru a desemna o realitate foarte diferită de aceea căreia i-a fost aplicat inițial) nu este nici necesar, nici continuu; el apare prin salturi și ricoșeuri sau prin mutații, cum ar spune biologii. Aceste salturi și ricoșeuri nu înseamnă o deplasare continuă în aceeași direcție; ele sînt precum mișcările calului în jocul de șah, care poate înainta, dar numai cu salturi în direcții diferite. Omenirea în progres nu seamănă deloc cu o persoană urcînd pe o scară, adăugînd cu fiecare mișcare a sa o nouă treaptă la cele deja cucerite; ea evocă mai degrabă un jucător ale cărui șanse sînt jucate cu mai multe zaruri și care, de fiecare dată cînd le aruncă, le poate vedea împrăștiindu-se pe masă, dînd tot atîtea calcule posibile. Ceea ce cîștigă la o aruncare poate oricînd să piardă la următoarea, căci numai foarte rar istoria este cumulativă, adică rareori rezultatele se pot aduna pentru a da o combinație favorabilă“ (Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, p. 36).

În sinteză, putem arăta că progresul umanității, în ansamblu, este unul clar și vizibil. Însă nu este nici necesar și nici continuu. Cînd se manifestă, progresul nu este unul liniar, ci dimpotrivă, evoluțiile sociale seamănă foarte mult cu cele din biologie, adică au la bază saltul și mutația, în interiorul unei ciclicități. Ce a fost Grecia în istorie și ce mai înseamnă azi Grecia? Să mai vorbim și despre Roma Antică în comparație cu Italia de azi? Fără a fi liniară, cu asta sîntem cu toții de acord, dezvoltarea socială are propriile sale legi, în acord cu legile universale care guvernează universul fizic și biologic în care trăim cu toții. Marea noastră provocare este să cunoaștem aceste legi și să ne conformăm acțiunii lor. Știm că evoluționismul social are un fundament cultural. Oamenii sînt ființe mult mai complexe decît plantele și animalele, ei caută să înțeleagă universul în care trăiesc și să-l modeleze. România se supune acestor reguli. Evoluțiile sociale sînt determinate de oameni și de către modul în care ei cooperează. Se formează în adîncul sistemelor sociale tendințe date de către o masă critică de păreri, convingeri și percepții. De exemplu, acum pare că sîntem din nou într-o epocă a gardurilor, a izolaționismului și a patriotismului găunos. Ne luptăm cu această tendință și putem s-o influențăm. Numai că lupta trebuie dusă cu calm și chiar cu sentimentul că un mic război pierdut nu înseamnă să ne descurajăm. Civilizația pare că se așază pentru o bucată de vreme într-un loc, după care, după reguli numai de ea știute, se mută în altă parte. Fenomenele sociale, tocmai pentru că sînt rezultatul interacțiunii umane, al cooperării sociale, sînt subiective și caracterizate de discontinuitate. În cercetarea fenomenului social, experimentul este imposibil. Fenomenul social nu este predictibil. (Vezi Nassim Nicholas Taleb, Lebăda neagră, impactul foarte puțin probabilului, Editura Curtea Veche, București, 2010.)

România nu face excepție de la regula de evoluție socială enunțată de către savantul citat. Putem spune că, temporar, mergem cu spatele la viitor și cu fața la trecut. Din această cauză, pașii ne sînt nesiguri. Este o poziționare nefirească, dar obiectivă dacă vom lua în calcul întunericul comunist din care venim. Dorim să devenim mari peste noapte, dar uităm cît de mici am fost în trecutul apropiat. Ideea că cineva, un lider mesianic, ne va aduce cu fața spre viitor este una eronată. Doar acumularea de ordin cultural și maturizarea noastră pot produce mișcări favorabile în zona civilizației. De aceea este nevoie de bani mulți și de un efort cultural enorm. Din păcate, și aici sîntem într-un ușor impas dacă vom ține cont că însăși o bună parte din elita culturală nu mai crede și nu mai servește valorile perene care au construit civilizația modernă. Cît de departe se poate merge cu degradarea despre care vorbeam la început? În economie există o lege care spune că bogăția și sărăcia sînt infinite. Tot așa este și în acest caz. Se poate ajunge oricît de jos. România a mai avut, timp de un deceniu, un om nebun ca prim-ministru. Este vorba despre Dimitrie Alexandru Sturza, despre care se spune că plîngea și lătra în ședințele de guvern.

Ce putem face? Nu trebuie „să ne supărăm pe sat“ și nici să devenim negativiști pe motiv că țara nu ne ascultă și nu merge acolo unde vrem noi și cu viteza pe care am dori-o noi. Nerăbdarea nu ajută la nimic. Să ne facem pur și simplu datoria și să vorbim. Să explicăm cu calm, să ne facem ascultați și efectele se vor vedea, chiar dacă nu în timpii pe care ni i-am dori. Avem avantajul că ceea ce vorbim și scriem rămîne și servește și celor din viitor. Acumularea de tip social nu numai că este neliniară și ciclică, dar mai are și dezavantajul că se produce în termeni cronologici foarte largi, pe mai multe generații. Generația Revoluției Române din decembrie 1989, cu toate minusurile pe care le vedem, nu a fost indiferentă față de idealul de modernizare a României. Poate că nu mai reușim să-i vedem, dar s-au făcut pași importanți. Chiar dacă avem tendința de a considera că s-a pierdut mult, s-a și avansat mult. Pariul cu istoria nu-l cîștigăm în cîțiva ani. Sîntem obligați să pregătim următoarea mișcare a calului pe tabla de șah și s-o impunem ca fiind favorabilă, în acord cu tendința de ansamblu a civilizației de a merge înainte, de a ne încadra în acel „progres al umanității“ despre care vorbește Lévi Strauss. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: wikimedia

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.