Criza şi statul social

Publicat în Dilema Veche nr. 364 din 3 - 9 februarie 2011
Criza şi statul social jpeg

Criza are corespondenţă în dinamici sociale, care au reflexe politice. Îngrijorătoare sînt fenomenele de accentuare a erodării clasei mijlocii. Este de observat că tendinţa de erodare precede criza actuală. Paul Samuelson, în 1996 (în Journal of Economic Perspectives), a subliniat jocuri cu suma nulă în economia globală, care dezavantajează economiile ce nu se pot adapta rapid. Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei (pe vremea lui Bill Clinton) şi apoi consilier economic al lui Barack Obama, a remarcat şi el erodarea clasei mijlocii în SUA, ca urmare a ascensiunii unor economii emergente. Şi în Europa s-a observat acest fenomen care, parţial, explică reticenţa faţă de o piaţă a muncii fără restricţii. Reforma statului asistenţial este pe agenda politicilor publice în Europa de mult timp, din motive de ordin demografic, social şi economic. Dar criza, prin împovărarea bugetelor publice, obligă la măsuri de corecţie foarte dureroase, în condiţii vitrege pentru cetăţeni.

Nu împărtăşesc teza că statul social trebuie demantelat; nici nu cred că este posibil aşa ceva, dacă vrem să evităm dezordine şi convulsii sociale care pot pune în primejdie însăşi funcţionarea democraţiei liberale. Cînd ceea ce francezii numesc les exclus („excluşii“) îşi îngroaşă numărul, lucrurile pot scăpa de sub control. Dar este nevoie, în mod cert, de o reformă a statului, care să fie degrevat de obligaţii în exces (cauzate de pervertirea şi abuzarea sistemului). Cu atît mai mult în România, unde avem o relaţie aiuritoare între populaţia ocupată şi cea de pensionari, cea din zona rurală. Este nevoie de o responsabilizare a mediului de afaceri. Etica corporatistă nu mai trebuie să fie un simplu slogan dacă dorim ca Europa, şi nu numai ea, să reziste în competiţia globală. Este de urmărit ce se va întîmpla cu ideile „Big Society“ în Marea Britanie, care, prin denumire, amintesc de viziunea lui „The Great Society“ în SUA, de acum cîteva decenii. O diferenţă esenţială fiind că prima urmăreşte o responsabilizare a cetăţeanului, creşterea eficienţei statului, o altă atitudine din partea mediului corporatist, în timp ce în America de atunci se dorea o emancipare socială prin programe guvernamentale. Aceste idei par să fie înrudite şi cu teze comunitariste.    

Frustrarea cetăţenilor faţă de împuţinarea resurselor statului în a livra bunuri publice şi faţă de lipsa de fairplay în lumea afacerilor poate conduce la reacţii extremiste, la creşterea xenofobiei, a intoleranţei faţă de minorităţi. A se vedea adîncirea unor evoluţii politice în ţări ce erau cunoscute pentru toleranţă (Danemarca, Olanda, Suedia etc.), dar şi reconfigurări ale hărţii politice, precum apariţia lui „Tea Party“ în SUA şi formule guvernamentale atipice (în Marea Britanie); sau adversitate faţă de instituţii publice, ca de pildă ideea renunţării la banca centrala (Fed) în SUA, care este sever blamată de unii pentru injecţiile masive de lichiditate în economie. J.P. Morgan, după criza mare din 1907, a gîndit că este nevoie de o bancă de emisiune pentru a stăvili un run pe bănci. Vedem cum, la puţin peste un secol de atunci, este negată, de către unii, utilitatea unei asemenea instituţii, în timp ce alţii cer revenirea la etalonul aur (ambele idei mi se par năstruşnice). Nemulţumirea cetăţenilor poate accentua polarizarea politică. Secolul XX a fost unul al „extremelor“ (Eric Hobsbawm); parafrazîndu-l, acest nou deceniu pare să fie definit de rigidizarea unor poli cu greutate în politică, ceea ce amputează şanse ale dialogului, compromisurilor, atît de necesare într-o democraţie. Poate că aceasta este o consecinţă inevitabilă a creşterii incertitudinii, instabilităţii, pierderii de repere morale. 

Provocarea pentru Europa, SUA este amplificată de contextul internaţional. Cînd J.J. Servan Schreiber a scris Sfidarea americană, acum patru decenii, el avea în minte debilitatea companiilor din UE faţă de multinaţionale americane. Ezra Vogel a arătat cu degetul spre Asia, dar vedea economia niponă ca o excepţie ce întăreşte regula. Michel Albert, imediat după căderea Zidului Berlinului, contrapunea modelul continental celui american (anglo-saxon) şi economiei japoneze. Dar logica competiţiei era, esenţialmente, înăuntrul lumii occidentale. Creşterea economică a Chinei, a Indiei, în ultimul deceniu, prin reforme economice în spiritul pieţei, dar îmbibate de pragmatism (respingînd clişee, fundamentalisme), chiar dacă însoţită de mari inegalităţi sociale, a schimbat echilibre de putere şi reguli ale jocului în spaţiul global. Această rebalansare de poziţii îngreunează enorm ajustările pe care trebuie să le facă ţările europene, SUA. 

Atacul terorist din 11 septembrie 2001 a obligat SUA, ca societate deschisă, la reconsiderări, la „întoarceri către sine“, pentru a mobiliza resurse şi a monitoriza pericole (ca într-o economie agresată militar). Scurgerile de informaţii Wikileaks pot fi citite într-o grilă analogă, cînd vedem reacţii ale unor guverne, mai ales în condiţii economice foarte dificile. Securitatea naţională, care nu poate fi asigurată fără potenţă economică (industrială şi tehnologică) a încurajat accente protecţioniste peste tot în lumea industrializată – încă dinainte de criză. 

Este posibil să trăim resuscitarea unor structuri ale statului corporatist. Experienţa Germaniei în absorbţia şocului reunificării şi, în deceniul trecut, ajustarea la presiunile concurenţei globale sînt sugestive. Aici putem vorbi despre relaţia între stat şi cercuri de afaceri, între acestea din urmă şi sindicate, între stat şi sindicate, societatea civilă. Este însă experienţa germană repetabilă în zone europene subperformante? Această întrebare are sens dacă ne gîndim la complexitatea (economică, socială, politică, culturală, afectivă) a unei societăţi – fiindcă pot există structuri corporatiste mai mult sau mai puţin fecunde. Ce se poate inventa la nivel de politici UE pentru a suplini subperformanţa unor ţări din Uniune? Mai multe viteze în UE pot opera, chiar dacă produc tensiuni, dar în UME ele pot fi fatale. Cum va concilia Berlinul statutul său în UE, cu presiuni interne şi cu cele din afara Europei, este o variabilă cheie pe continentul nostru. 

Este de meditat şi asupra a ceea ce The Economist numea „redistribuţia speranţei“ pe mapamond (18 dec. 2010, p. 13). Cînd o societate îşi pierde încrederea de sine, cînd speranţa se ofileşte, cînd se măreşte distanţa între cei care conduc şi cetăţeanul obişnuit, este tot mai greu de redresat o stare ce se complică. Sindromul spenglerian a fost invalidat de o bună parte a secolului XX şi căderea comunismului i-a confirmat pe Daniel Bell, Raymond Aron şi alţii. Dar Francis Fukuyama a supersimplificat istoria. Criza de acum pune în discuţie temeiuri presupuse a asigura, Europei şi SUA, vigoare economică în deceniile ce vin. Demografia şi dinamicile economice (tehnologice) ce multipolarizează spaţiul global indică un viitor incert. UE denotă varietate semnificativă, cel mai bine ilustrată de diferenţe între flancul ei nordic şi cel sudic. Dar Uniunea, ca ansamblu, are pierdere de viteză, slăbiciuni ce nu au origine conjuncturală. Un răspuns pozitiv la provocări reclamă viziune şi conducere politică fermă, mobilizare de resurse, coeziune socială şi salturi de competitivitate (care implică excelenţă în educaţia de masă şi în cea de vîrf). Adaug aici şi nevoia de regăsire a unor valori morale. Van Rompuy a fost criticat cînd a vorbit cu francheţe despre ameninţări mari pentru Uniune. Dar el nu a exagerat. 

Daniel Dăianu este profesor universitar la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Cel mai recent volum al său este Capitalismul încotro? Criza economică, mersul ideilor, instituţii, Editura Polirom, 2009. 

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

raten kauf credit 4516068 jpg
Românii care au avut credite cu ROBOR pot cere despăgubiri de la bănci. Ce documente trebuie să pregătească și cum își pot recupera banii
Românii care au avut credite cu dobândă variabilă calculată în funcție de ROBOR ar putea recupera o parte din banii plătiți în plus, dacă demonstrează că au fost prejudiciați de practicile anticoncurențiale constatate de Consiliul Concurenței.
Drobeta Turnu Severin  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (2) JPG
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Cluj-Napoca și Drobeta-Turnu Severin și-au recuperat simbolic denumirile antice ale așezărilor în anii ’70, în urma unor decizii luate de regimul comunist, dar nu au fost singurele localități din România care au primit nume inspirate din trecutul dacic și roman.
unghii degete  jpg
De ce nu e bine să îți tai unghiile lunea sau seara, potrivit tradițiilor populare. Superstițiile care s-au păstrat din generație în generație
De-a lungul timpului, în cultura populară românească s-au păstrat numeroase credințe legate de tăierea unghiilor. De la zile considerate favorabile pentru această activitate până la ritualuri menite să aducă noroc sau să alunge bolile, sfaturile bătrânești au supraviețuit generațiilor.
Zona Merisor Crivadia, traversata de calea ferata Simeria Petroșani  Foto Daniel Guță (46) JPG
DN 66, șoseaua care leagă Transilvania de Oltenia prin Defileul Jiului. Locurile fascinante de văzut toamna pe ruta transcarpatică
Drumul Național 66 leagă Transilvania de Oltenia pe un traseu de peste 200 de kilometri, între Simeria și Filiași. Șoseaua străbate văi adânci și trecători montane, trecând pe lângă cetăți dacice, turnuri medievale, viaducte și orașe, înainte de a coborî prin Defileul Jiului spre sudul României.
Chris Sarandon
De la gloria anilor ’80 la ruină financiară! Actorul care și-a pierdut averea într-o înșelătorie imobiliară
Chris Sarandon, cunoscut publicului pentru rolurile sale din filme precum Fright Night (1985), unde l-a interpretat pe Jerry Dandrige, și The Princess Bride (1987), în rolul prințului Humperdinck, s-a numărat printre actorii de succes ai anilor '80.
Criza economica criza financiara FOTO Shutterstock
Ce îi așteaptă pe români până în 2029: prețuri mari, salarii tot mai mici și risc de recesiune
Economia României va încheia anul 2026 în contracție, inflația va continua să afecteze puterea de cumpărare, iar creșterea salariilor va rămâne insuficientă pentru a compensa scumpirile.
 Ilham Aliyev
Tensiuni între Ankara și Baku, oportunitate pentru Moscova. Rusia negociază un nou acord militar cu Azerbaidjanul
Rusia și Azerbaidjanul ar fi semnat un nou acord de cooperare militară, care vizează modernizarea centrelor pentru repararea vehiculelor blindate ale armatei azere. În paralel, Moscova încearcă să obțină un contract pentru livrarea sistemelor de apărare antiaeriană Pantsir-S1.
Spital Pkrovskoe pentru soldati raniti  in prima linie a frontului Ucraina razboi 17 mai 2022 FOTO Profimedia
Războiul modern accelerează dezvoltarea unor noi tehnici medicale
Atacurile asupra spitalelor și utilizarea tot mai frecventă a dronelor creează provocări fără precedent pentru tratarea răniților de pe front. Specialiștii caută noi tehnologii și metode de intervenție pentru a proteja atât militarii, cât și civilii din zonele de conflict.
Captură de droguri
Noi reguli europene împotriva drogurilor. Care este vulnerabilitatea României: „Petrecem majoritatea timpului condamnând consumatori”
Comisiile pentru libertăți civile (LIBE) și comerț internațional (INTA) din Parlamentul European urmează să voteze miercuri, 4 noiembrie, raportul privind modificarea regulilor de monitorizare și control al precursorilor chimici utilizați la producția drogurilor.