Ce-aveţi cu prezentul?
„Tînărul de viitor“, „job-ul cu perspectivă“, „anul care vine“ și „generațiile următoare“ domină discursul public. Cînd nu plonjăm în spațiul proiecțiilor, sînt de vină greaua moștenire, conflictele cu turcii, vechile metehne, ceasurile apuse. Oscilînd mereu între ce s-a scurs și ce va fi, între ce regretăm și ce ne dă aripi, riscăm să ratăm surprizele prezentului. De parcă nu el – prezentul – e cel care e de față și ne însoțește în frămîntările noastre zilnice. Îl expediem după logica cu care, uneori, neglijăm omul din preajmă: cu cît e mai aproape, cu atît ni se pare mai netrebnic. Se impune o scurtă listă a cîștigurilor „de actualitate“.
Previi amăgirea, neîmplinirea și tot aburul care învăluie himerele viitorului. Din experiență știm că ele promit mult și devansează rapid puterile noastre reale. Obții în schimb o evaluare corectă a resurselor și devii activ în timpul de față.
Descoperi, cu răbdare, componentele firescului. Obișnuitul a intrat atît de mult în derivă încît spectacolul naturii nu mai uimește. Galaxiile cu praful lor de stele și toate obiectele cerești și-au pierdut dimensiunea cosmică și au ajuns un simplu decor deasupra capului, în drumul nostru spre mall, sală de fitness și cinema. O raportare mai prezentă la ele ne ar face să mai uităm din task uri, e mail-uri și deadline-uri.
Devii amabil, binevoitor, politicos. Vei ceda cu ușurință locul la coadă, vei zîmbi casieriței, vei îngădui sonorități orientale în taxi și vei asculta cu răbdare poveștile de război ale bunicului fiindcă timpul tău e acum și aici. Nu se întîmplă nimic dacă îți amîni cîteva ceasuri problemele și te golești de ego.
Te împrietenești cu micile viețuitoare care-ți ies în cale pe străzile orașului, în drumul tău iute spre serviciu. O pisică cu mustăți lungi, un cățel care te privește șăgalnic, o ciocănitoare care s-a agățat de coaja unui copac și pe care, obsedat de proiectele tale elaborate, le neglijezi constant. Vei învăța de la ele cît de relaxant este să te abandonezi prezentului.
Ești contempo. Nici nostalgic, dar nici vizionar cînd vine vorba de stil, design interior, artă, arhitectură, muzică și locuri cool din oraș.
Realizezi că, de fapt, ai timp. Seneca pare a vorbi pentru prizonierii de azi: „Condiția tuturor celor ocupați este una tristă, dar totuși cea mai tristă este a celor care trudesc pentru interese ce nici măcar nu sînt ale lor, care își potrivesc somnul după somnul altuia, mersul după mersul altuia, care ascultă de porunci cînd e vorba de tot ce e mai liber pe lume – să iubească și să urască.“ (Alt timp nu am, p. 73)
P.S. A nu se înțelege că putem trăi agățați de o axă unde, dacă privești înapoi te orbește ceața, iar dacă te uiți înainte te înghite necunoscutul. Dar multă străduință într-o direcție sau alta te va obosi prea devreme. Păcat. Aveai timp!
Ana-Maria Sîrghi este jurnalist freelance și scrie pe site-ul pecurat.ro.
Foto: wikimedia commons
