Bucureşti, oraşul invizibil

Andreea APOSTU
Publicat în Dilema Veche nr. 721 din 14-20 decembrie 2017
Bucureşti, oraşul invizibil jpeg

De fiecare dată cînd plec departe de București, pentru o lună, două sau mai mult, iau cu mine o carte: Orașele invizibile. Dacă celelalte titluri pe care le îndes în bagaje se mai schimbă, acesta rămîne constant, pentru că, citind despre cetățile improbabile ale lui Italo Calvino, îmi amintesc de propriul oraș improbabil pe care l-am lăsat acasă.

Am identificat Bucureștiul, rînd pe rînd, cu mai toate orașele descrise de Marco Polo marelui Kubilai Han în această carte, dar l-am regăsit cu precădere în evocarea Zairei, orașul-amintire, care „…nu-și spune trecutul, îl conține ca pe liniile unei mîini, scris în muchiile străzilor, în zăbrelele ferestrelor, în balustradele scărilor, în antenele paratrăsnetelor, în mînerele steagurilor, fiecare segment brăzdat la rîndul lui cu zgîrieturi, zimți, crestături, mîzgălituri“. Rareori mi-a fost dat să văd un oraș mai plin de semnele timpului ca Bucureștiul: peste tot răni, vînătăi, cicatrici, mîzgălituri, căderi și carențe.

Liniile sale din palmă sînt frînte, iar trecutul, fărîmițat. Bucureștiul a devenit în ultimele decenii nu doar un oraș improbabil, ci și unul invizibil. Poate părea ciudat sau nebunesc să afirm așa ceva, dar am convingerea că Bucureștiul este un oraș nevăzut. Pe stradă, la orele de vîrf, mergem absenți sau privim doar ținta (și nu țintă). Scopul nostru este să ajungem din punctul A în punctul B cît mai repede, fără rest, fără adaosuri inutile, fără zăbavă. Ne-am obișnuit să trecem pe bulevardul Magheru în drumul nostru spre Universitate sau Piața Romană, spre o librărie sau birou, spre bibliotecă sau facultate: e doar o linie pe hartă, pe care noi trebuie să o parcurgem, nimic mai mult. De cîte ori nu ni s a întîmplat să fim strigați pe stradă de o cunoștință și să nu o auzim sau să ne spună cineva că ne-a văzut în urmă cu cîteva zile, pe lîngă Cișmigiu: „Dar eu cum de nu te am văzut?“ Orașul a devenit un spațiu de tranzit, iar privirea noastră s a obișnuit să alunece peste clădirile mutilate și ruinate, chiar și peste persoane, fără să le mai vadă, dintr-un fel de instinct de supraviețuire. Dacă nu văd răul, dacă nu mă uit în prăpastie, ele nu există.

Așa ajungem să trăim într-un oraș necunoscut. Nici chiar auto­ritățile nu-l cunosc. Nu se știe, de pildă, numărul exact de clădiri din cele 98 de zone istorice protejate ale Capitalei, nici starea lor de conservare sau riscurile seismice. Și în mințile noastre, și pe hartă, se desenează astfel niște nebuloase prin care înaintăm cu dificultate. Orașul ne face temători: în drumurile noastre zilnice o luăm de obicei pe rutele sigure, pe bulevarde, străzi mari, active din punct de vedere economic și social. Așa se face că, la doi pași de miezul Bucureștiului, sînt străzi pe care majoritatea bucureștenilor nu au trecut nicio­dată: între Calea Moșilor și bulevardul Carol, prin cartierul evreiesc sau strada George Georgescu, situate la cîțiva pași de Piața Unirii. Zone întregi dispar astfel, nevăzute, de pe harta noastră mentală și afectivă, dar și de pe harta economică a orașului: sînt cartiere moarte, fără activități comerciale, fără incluziune socială și fără legături organice cu restul țesutului urban. Condamnate la sărăcie și uitare, ele mor încetul cu încetul, asemenea clădirilor neîngrijite care le compun și stau de multe ori să se prăbușească.

Cînd nu stau să se dezintegreze, aceste clădiri sînt mutilate, vopsite în culori improprii, care nu au nimic de-a face cu tencuiala originală, sau învăluite în polistiren. Multe case de secol XIX și-au pierdut ornamentele în tăvălugul „po­lis­ti­­re­ni­ză­rii“, fiind astăzi de nerecunoscut. Este tot o formă de invizibilitate: o­ra­șul dispare sub straturi de ignoranță care ne țin de cald. De asemenea, în centrul Bucureștiului, pe marile bulevarde odinioară avanposturi ale arhitecturii  moderniste, una din trei clădiri devine invizibilă în spatele afișelor sau panourilor publicitare. Blocul Scala, una dintre cele mai frumoase clădiri Art Déco ale Capitalei, zace, de pildă, de cîțiva ani învăluit complet într-un panou publicitar ca ntr un giulgiu. Aspectul este cu adevărat mortuar, pentru că afișele sînt menite să acopere degradarea și putrescența acestor clădiri care mor în jurul nostru.

Așa se face că regăsesc uneori Bucu­reș­tiul și în descrierea Eufemiei, „oraș unde se schimbă memoria la fiecare solstițiu și la fiecare echinocțiu“, pentru că memoria ni se fărîmițează la fel de mult ca imobilele moderniste sau casele de secol XIX. Realitatea din spatele vălului e cruntă: Bucureștiul a ajuns la un asemenea grad de vulnerabilitate, încît a devenit improbabil. Simți o strîngere de inimă cînd te gîndești că majoritatea vechiului oraș nu va putea fi consolidată în timp util și că va dispărea cu certitudine la următorul mare cutremur. Bucureștiul trăiește sub semnul temporarului și al efemerității mai mult ca oricînd. 

Ca să poți face un pas, orice pas în acest șantier imens, trebuie să pornești de la puncte fixe – certitudini. ARCEN și-a propus să ofere aceste certitudini, sub forma unui inventar numit „Catalog București“. Fiecare clădire din cele 98 de zone protejate va fi fotografiată, trecută într-o fișă, cu toate caracteristicile ei, apoi „urcată“ pe o platformă interactivă, unde locuitorii Bucureștiului vor putea să o vadă. Ce-și propune, de fapt, ­ARCEN este să facă orașul vizibil și cognoscibil, să facă lumină în cele 98 de nebuloase protejate ale urbei. Orice bucureștean, student, arhitect, expert în patrimoniu, investitor, va putea consulta datele și imaginile pentru a cunoaște orașul și a-i cunoaște posibilitățile.

Prin semnalarea demolărilor, mutilărilor sau construcțiilor ce nu respectă regimul de înălțime al fiecărei zone, ARCEN speră să contribuie la ameliorarea regulamentelor de protejare a patrimoniului și de construire a clădirilor noi. Pentru păstrarea farmecului și a specificității zonelor protejate, este indispensabilă gîndirea unor norme coerente, clare, care să fie aplicate cu strictețe, fără ambiguități.  Se impune totodată și reclasificarea unor clădiri, unele monumente istorice, care fac parte din două zone protejate deodată, cum ar fi Mîntuleasa și Calea Călărașilor, și sînt supuse prin urmare unor norme ce se suprapun sau se contrazic. Fiecare zonă are regulamentul său, astfel încît în zona Mîntuleasa se acceptă, de pildă, adăugarea unui singur nivel clădirilor inițiale, pe cînd pe Calea Călărașilor se admit două niveluri. Se nasc astfel nedumeriri atît pentru proprietari, cît și pentru autorități privind limitele legale de modificare a construcțiilor protejate și sancționarea derapajelor. Acest haos normativ transpune haosul de pe teren, iar pentru a pune capăt celui din urmă, trebuie să fie eliminat cel dintîi.

Indiferența frapantă a autorităților față de oraș se regăsește și în planurile cadastrale făcute publice populației, echipa ARCEN fiind în prezent nevoită să lucreze cu planuri neactualizate de trei sau patru decenii, din perioada comunistă. Din cauza acestora, echipele de voluntari au descoperit case sau terenuri care nu există pe hartă și incongruențe privind denumirea străzilor și numerotarea clădirilor. Inclusiv pe artere esențiale ale orașului se sare nonșalant de la numărul 21 la 7 (este cazul bulevardului Magheru). Scopul principal al proiectului „Catalog București“ va fi tocmai realizarea unui plan actualizat al tuturor celor 98 de zone protejate, cu sugestii de armonizare a numerotării stradale, astfel încît să ne mutăm încet-încet sub zodia coerenței.

Am evocat mai sus vulnerabilitatea orașului – este poate problema cea mai mare și mai dureroasă a Bucureștiului. Majoritatea țesuturilor urbane vechi au clădiri cu risc seismic I sau II sau care nu au fost niciodată expertizate. Avem astfel, în anumite zone, un procent semnificativ (pînă la 40-50%) de clădiri neexpertizate tehnic. Un caz și mai grav este cel al clădirilor încadrate la începutul anilor ’90 în categoria „urgențe“, care nu au mai fost reevaluate și încadrate conform noilor norme, stabilite în 1996. Majoritatea acestora ar intra astăzi în categoriile I și II de risc seismic. ARCEN își propune să inventarieze și aceste probleme, creînd o hartă a fragilității orașului, dar și un album pentru generațiile viitoare, care se prea poate să nu mai cunoască Bucureștiul așa cum îl știm.

Vindecarea orașului nu poate porni decît de la analizarea lui și punerea unui diagnostic. ARCEN se oferă să facă acest lucru și să pună bazele obiective ale schimbării. Iar pentru a duce la bun sfîrșit vastul proiect pe care l-au început, au demarat recent și o campanie de strîngere de fonduri: www.catalogbucuresti.info. După finalizarea inventarului, preconizată în 2020, vom avea nevoie tot de un efort colectiv, masiv, pentru a salva cît se mai poate din Bucureștiul de ieri și de astăzi. Mi-am amintit de ceea ce scria Calvino despre orașul Zenobia (ce nume potrivit pentru suprarealismul nostru înnăscut!): „…e zadarnic să ne întrebăm dacă Zenobia face parte din orașele fericite sau nefericite. Nu are rost să împărțim orașele în aceste două categorii, ci în alte două: cele ce continuă de a lungul anilor și schimbărilor să modeleze dorințele după forma lor și cele în care dorințele fie că reușesc să desființeze orașul, fie că sînt desființate de el.“ Nu știu dacă Bucureștiul este un oraș fericit sau nefericit, dar tare mi-aș dori să fie un oraș în care dorințele locuitorilor se modelează după formele clădirilor și nu unul în care dorințele distrug țesutul urban vechi sau sînt distruse de acesta. Locuirea în oraș trebuie să fie un echilibru – în care deopotrivă dorințele oamenilor și nevoile patrimoniului construit să fie respectate. 

Andreea Apostu este membră ARCEN și doctorandă a Universității din București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) și a Universității din Poitiers.

Foto: Alberto Groşescu

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.