O vizită la Casa Ceaușescu

Gheorghe PAŞCALĂU
Publicat în Dilema Veche nr. 811 din 5-11 septembrie 2019
O vizită la Casa Ceaușescu jpeg

Venus Capitolina se acoperă pudic, cu un aer speriat. Vizitatorul care intră de pe Bulevardul Primăverii este el însuși surprins să dea ochi în ochi cu această femeie foarte albă și foarte goală, care se ivește pe neașteptate de după colț, răpită din contextul frumuseții ei clasice și proțăpită la nivelul solului în pridvorul „Averii Diavolului“. Un pridvor pe jumătate de hôtel particulier parizian, pe jumătate de mănăstire muntenească. Cîndva (în „vremuri mai bune?“), Venus Capitolina îl privea de la egal la egal pe cel care urca treptele pridvorului. Dar piedestalul ei, copiat şi el după originalul de la Musei Vaticani, serveşte astăzi drept propteală pentru o pancartă pe care scrie: Casa / House of Ceauşescu / Permanent exhibition / Expoziţie permanentă.

Cu piedestalul în stînga şi Venus în dreapta, vizitatorul pătrunde în vestibulul ornat cu inflorescenţe aurite, stil „Régence“. Vrea să cumpere un bilet. Dacă e român, e norocos: biletul îl va costa 35 de lei. Dacă nu e român, e privilegiat: biletul îl va costa atunci 50 de lei. Că vila Ceauşescu nu se poate vizita decît cu ghidaj e firesc. Se întîmplă şi „la case mai mari“, în Occident. Inedită – poate o demonstraţie de românească autenticitate, cu intenţii edificatoare? – este separarea dintre român neaoş şi străin de ­neam şi de moşie. Efortul pe care-l face ghidul pentru a sări de la română la engleză costă exact 15 lei, diferenţa. Ar fi interesant de aflat în seama căror sunete glotale, fricative sau siflante ale limbii engleze trebuie pusă povara acestei sume.

La ora 15 sînt separate oile de capre. Grupul englez este convocat mai întîi. Cel românesc este rugat să mai aştepte. Ceva mai tîrziu, grupurile se vor intersecta la etaj.

Aşteptarea nu durează mult. Cu o voce tunătoare eşti convocat „să poftiţi“.

– Haideţi! Haideţi mai repede, că intră aeru’! răsună vocea ghidei, o voce nerăbdătoare de gardiană. Pentru o clipă te întrebi dacă vocea şi tonul nu fac şi ele parte din „story“-ul ghidajului care tocmai începe, ca în parcurile de distracţii, unde ghidul e îmbrăcat în Dracula sau Vlad Ţepeş şi vorbeşte cu un glas voit cavernos. „E firesc să te conducă prin Casa Ceauşescu o doamnă cu delicateţea unei gardiene de puşcărie…“, îmi spun, cu o uşoară strîngere de inimă totuşi, şi regret pentru o clipă că nu am luat vizita în limba engleză. Poate că cei 15 lei diferenţă se raportează la diferenţa de maniere a ghidului.

– Înaintaţi, înaintaţi! răsună mai departe glasul impacient al doamnei gardiene, în timp ce vizitatorii se bulucesc sfioşi în prima încăpere, cu pian şi tapiserie de Beauvais, dăruită de Charles de Gaulle „răposatului“.

Odată vizitatorii orînduiţi în cerc cuminte şi tăcut, doamna ghid îşi spune prenumele şi ne anunţă ceremonios unde ne aflăm. Ne aflăm „în reşedinţa privată a familiei Ceauşescu“. Apreciez gustul pentru demitizare al doamnei ghid: nimic din ceea ce vom „viziona“ nu a aparţinut efectiv familiei Ceauşescu. Totul a aparţinut statului român. Din grupul de vizitatori se aud răzleţe „ah“-uri mirate. „Dar statul român cui a aparţinut?…“, mă întreb eu.

– Da, confirmă doamna ghid, toate bunurile soţilor Ceauşescu erau de fapt achiziţii de stat şi toate darurile primite de ei erau trecute în contul statului.

Cîtă modestie! încerc să-mi spun, dar nu recunosc nimic din această modestie în ce văd prin jur. Îmi amintesc, în schimb, din lecturile mele istorice, că distincţia dintre averea statului şi averea personală a suveranului e una din marile cuceriri politice ale civilizaţiei europene în primul mileniu de după Christos. Ceea ce doamna ghid ne sugerează a fi o autoînfrînare financiară plină de moderaţie (nu soţii Ceauşescu „achiziţionau“, ci statul român „achiziţiona“) era în mod evident o întoarcere la echivocul barbar de dinaintea acestui principiu elementar al dreptului roman: separarea dintre fiscul republicii şi tezaurul imperial.

În plus, totul a fost construit cu materiale româneşti – ne instruieşte mai departe doamna ghid: marmură de Ruşchiţa, cristal de Mediaş (ce-i drept, cu niscaiva lamele de Murano), lemn autohton (cu intarsii de cireş canadian). Îmi amintesc brusc că acelaşi argument îl aduce un personaj al lui Thomas Mann în favoarea lui Ludovic al II-lea al Bavariei şi a monomaniei lui palaţiale. „A îmbogăţit generaţii întregi de meşteşugari bavarezi!“, spune personajul respectiv. „Dar Ceauşescu pe cine a îmbogaţit?“, mă întreb eu.

Defilarea continuă. Şeminee false, recamiere, duchesse-brisée-uri: sînt uluit de rigoarea excepţională a kitsch-ului în această vilă de ţărani sclifosiţi. Un singur stil, asezonat cu reminiscenţe de mahala, domină întregul „ansamblu“. În timp ce el şi ea împuiau capul unei țări întregi cu realismul socialist, reședinței lor îi dădeau aerul unei imense pastişe rococo, şi încă a rococo-ului „neobrăzat“ din ajunul Revoluţiei Franceze, rococo-ul Mariei Antoaneta, cel pe care estetica iacobină îl considera (pe nedrept, altminteri) ca fiind expresia maximă a nefirescului, frivolităţii şi exploatării. Autocontradicția plină de cinism specifică tuturor tiraniilor, mai ales celor socialiste, și-a dat și de astă dată în petic, botezînd salonul de recepţie de la etaj cu nonșalantul nume de „Salon Louis Quatorze“. Dar e vorba, firește, de un „Louis Quatorze“ împănat cu picturi de Octav Băncilă.

Doamna ghid graseiază spunînd ­„Louis Quatorze“, iar noi apreciem culoarea „hexagonală“ pe care o aduce acest graseiat în barocul brâncuşian din Palatul Primăverii.

Urmează apoi apartamentele „copiilor“. Toţi trei copiii au locuit acasă în timpul studiilor. („La mama şi la tata“, îmi spun involuntar.)

– Toţi trei copiii au ajuns buni profesionişti. Cel mai mare, Valentin, a studiat fizica şi a ajuns un fizician reputat…

– A murit astăzi, întrerupe sprinţar o domnişoară.

Doamna ghid e catastrofată.

– Dumnezeu să-l odihnească, spune.

– Să-l odihnească Dumnezeu, răspund vreo cîţiva vizitatori, între care mă trezesc murmurînd şi eu.

– Mai bine-mi spuneaţi după ce terminam ziua de lucru! adaugă doamna ghid.

Toată casa butonează apoi în neştire pe smartphone-uri. Ştirea nu se confirmă. De unde a auzit domnişoara? A citit azi pe Internet. Dar nu mai ştie nici ea unde. E ora 15,30.

Zoia e un caz trist. Nefericire. Capul răutăţilor este, desigur, Elena Ceauşescu. (Numai ea?) În orice caz, numai ea avea apartament de zi. El, cînd voia să se odihnească, trebuia să se mulţumească cu patul conjugal.

Defilăm spre baia soţilor Ceauşescu. „Celebra baie despre care s-a scris la Revoluţie.“ Cică totul ar fi fost de aur. Aş, da’ de unde! Aflăm de la doamna ghid că în toată casa nu sînt mai mult de 200 de grame de aur industrial de 9 carate. Intru şi eu, ca să „vizionez“. Simt un spasm de greaţă în stomac: un perete întreg, cu absidă, cel din spatele vanei, e ornamentat cu mozaic de aur de stil bizantin. Arta sacră, bizantină, normandă ori veneţiană, supusă torturii de a „înfrumuseţa“ un perete de hamam. E, de fapt, de o mie de ori mai rău decît tot ce s-a scris la Revoluţie.

Apoi garderoba. „S-a spus că ea purta o haină o singură dată şi apoi o arunca.“ Aflăm că nici asta nu-i adevărat. „Ea îşi dădea taioarele la remaiat, iar el, dacă îi plăcea în mod deosebit o cămaşă, o dădea la croitor, să-i întoarcă gulerul şi manşetele.“ Ne plimbăm printr-un labirint plin de modeste confecţii româneşti, toate remaiate şi cu mînecile întoarse la croitor.

Coborîm la subsol, în cabinetul de fizioterapie.

– A mai rămas cineva în garderobă? se răsteşte doamna-ghid.

– Mai îs vreo trei persoane, răspunde o doamnă.

– Probează nişte haine, adaugă un domn care coboară din urmă.

Vizitatorii rîd înfundat. Masca impenetrabilă a doamnei ghid n-are încotro şi se destinde şi ea pentru o clipă într-un surîs egiptean.

Intrăm în hala cu piscina, secată astăzi, înveselită de mozaicuri cu păsări măiestre, curcubee şi ţărănci îmbrobodite, făcute de elevii de la Liceul de Arte.

– Ştiau să înoate? întreabă o vizitatoare.

– Aveţi răbdare! i-o taie doamna ghid. (Iar eu mă gîndesc din nou la cei 15 lei diferenţă de preţ faţă de politeţea occidentală.)

– Nu avem, o îngînă în surdină vizitatoarea, că e cald.

Odată grupul adunat în faţa horelor din mozaicuri, doamna ghid proclamă:

– Amîndoi ştiau să înoate!

„Întocmai ca Mao Zedong“, îmi spun.

Din piscină ieşim direct în caniculă. De la Museum-Shop îmi cumpăr o „Eugenie“ (în ambalajul lucios al zilelor noastre, din păcate) şi o îngheţată „Polar“. În amintirea vremurilor de altădată – pe care nu le-am mai prins decît semiconştient. La săpunul de casă în forma bustului lui Nicolae Ceauşescu renunţ totuşi. După o scurtă ezitare.

Foto: wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.