Revista noastră a lansat în luna aprilie un concurs de eseuri pentru liceenii din toată țara. După cele cîteva sute de texte primite la prima etapă, „Țara mea“, am ales 25 de finaliști, iar tema lor a fost „O scrisoare pentru I.L. Caragiale“. Iată-i pe cei trei cîștigători.

Dragă Ion Luca Caragiale,

De fapt, dragă Luca, fiindcă am să-i scriu copilului care-ai fost cîndva. Nu te cunosc în ipostaza asta, nimeni nu vorbește despre copilăria marilor oameni din trecut. Cum o fi fost, oare, Cezar? Sau Michelangelo? Sau Homer, despre a cărui viață nu știm nimic? Îți scriu cu mare drag, mi te imaginez stînd cocoțat într-un copac și gîndindu-te la tot felul de lucruri. Nu mi te pot închipui fără mustață sau fără pălăria pe care o porți în pozele de pe Internet. Am ales să mă adresez ție, copilului, pentru că simt că m-ai înțelege mai bine. Și nici nu trebuie să pun scrisoarea la Poșta Română, care astăzi nu poate transfera nicăieri o scrisoare, darămite în trecut. Acum, dacă stau să mă gîndesc la cum se livra corespondența pe vremuri, brusc sînt invidios pe poștașul care te-a întîlnit.

Scopul acestei scrisori nu știu dacă este unul practic. Aș putea să te avertizez să eviți un anumit tren cu care te vei pierde prin Europa sau măcar să-l amîni cît mai mult. Totuși, o ultimă excursie gratis prin Elveția nu sună prea rău. Acum deja trebuie să reconsider vîrsta la care vei primi asta, nu vreau să te sperii. Din cauza faptului că scriu pe o mașină de scris (știi tu, ca să-ți respect vremurile, chiar dacă în copilăria ta „aparatele“ acestea practic nu erau inventate), nu pot șterge nimic.

Este destul de emoționant pentru mine să mă gîndesc că stăm de vorbă. Mă adresez unei minți care a gîndit cîteva scrieri esențiale cu care am crescut. Te văd copil, apoi tînăr, apoi adult, apoi m… mare clasic român. Dar despre ultima parte nu vreau să-ți spun prea multe. Totuși, fii foarte atent la căței aruncați din tren, copii răsfățați, nopți furtunoase, loturi, în caz că sînt două, cetățeni turmentați, steaguri numărate greșit etc. Vei întîlni la un moment dat un tip pe nume Mihai Eminescu. Să nu cumva să-l subestimezi.

Adevărul e că mai presus de toate aș vrea să discut familiar cu tine. Sînt foarte, foarte curios cum te joci și ce fel de prieteni ai. Cum ești? Ce gînduri ai? Ce planuri pentru viitor? Cum sînt lucrurile în general? Ce mănînci? Ce e nou și fascinant în lumea ta? De ce se numește satul tău Haimanale? Din cîte știu eu, haimana înseamnă derbedeu – sau oare greșesc? Mereu m-am întrebat de ce multe sate vechi românești au nume care par negative, precum Sărăceni, care apare într-o scriere a lui Ioan Slavici, alt clasic român. Sau Flămînzi, de la care a pornit o răscoală. Sau poate Căpățîna Porcului, unde, sincer să fiu, cred că mi-ar plăcea să trăiesc. Miroși, Urlați, Prăjești, Buda (deși ultimul ar putea fi mai degrabă cu sens religios) au toate nume foarte bizare.

Dacă ai ști cît de multe lucruri incredibile au fost făcute în secolul care ne desparte: melodii, filme (un fel de piese de teatru pe care le poți vedea de cîte ori vrei, chiar acasă, pe un „tablou“ care arată ca o fotografie mișcătoare) și multe minuni tehnice. Oamenii, chiar dacă trăiesc diferit, sînt, esențial, aceiași. Și noi plîngem, și noi rîdem, și noi sîntem furioși, le avem pe toate. Copiii sînt educați acum de la o vîrstă fragedă. Deși este o lume mult mai ordonată și mai sigură, aș spune că adolescenții de azi sînt probabil foarte asemănători cu cei din vremea ta. Chiar dacă petrec mult mai mult timp în casă, tot se mai joacă, fac năzbîtii, se simt liberi. Poate chiar mai liberi. Pe tine te au pus părinții să muncești vreodată?

Pînă-mi vei răspunde, îți zic cîteva secrete. Primul se referă la… lună. Cea de pe cer, desigur. Sînt sigur că te-ai întrebat ce e pe ea sau din ce e făcută. Să nu spui asta nimănui, dar în anul 1969, primul om ajunge pe Lună, cu ajutorul unei mașinării zburătoare numită rachetă. Îți dai seama? Eu am crescut cu gîndul că oamenii deja au fost de mult timp pe -Lună și pentru mine nu e ceva atît de special. Dar pentru tine, care n-ai de unde să știi cît de departe e Luna, sigur e o noutate. E incredibil că o ființă a reușit, după miliarde de ani de viață pe Pămînt, să atingă Luna de pe cerul îndepărtat. Mai mult ca sigur că asta te va fascina, însă nu într-atît încît să te-apuci de scris literatură SF. M-aș simți puțin vinovat.

Sînt foarte curios ce fel de muzică ai asculta azi. Pe lîngă muzica clasică avem rock, heavy metal, rap, pop etc. Oamenii par să vrea să fie tot mai moderni, mai liberi și mai originali, însă ceea ce fac, fără să-și dea seama, e să se ia unii după alții, generație după generație. Tocmai de aceea există și curente în artă, în muzică, în jocuri video (o altă minunăție modernă). Avînd incredibila oportunitate de-a mă uita înapoi, în loc să ascult muzica cea mai nouă, care după părerea mea e tot mai penibilă și mai puțin originală (deși sînt anumite excepții), pot alege orice din trecut. Piesele pe care le accesez eu pe telefon (da, oamenii ascultă cîntece oriunde, nu voi intra în detalii cum anume) pot fi compuse fie pe la începutul secolului XX, fie anul acesta, 2018. Apreciez mult însă și muzica clasică, pe care tot mai puțini oameni o ascultă. Trupa mea preferată este, de departe, The Beatles, un grup de patru tineri care a schimbat lumea în anii ’60. Apropo, nu știu dacă-ți sînt familiare deceniile exprimate astfel, anii ’80 sau anii ’20, dar înțelegi tu despre ce e vorba.

Tehnologia n-a evoluat prea rapid, deși unora le era frică de asta încă de la începutul secolului al XIX-lea. Ei bine, am rămas încă oameni, nu sîntem mașinării și nici hibrizi genetici. Cinematograful a ajuns acasă, pe niște panouri cît o parte din perete (despre asta vorbeam cînd spuneam că se transmit imagini prin aer). Tehnologia, în clipa asta, e tot mai electronică și mai puțin mecanică, ca să spun așa.

Cît despre țara noastră, nu e chiar cea mai civilizată din Europa. Lumea însă se unifică tot mai mult. Cu ajutorul comunicării electrice, toată lumea civilizată are acum acces la tehnologii noi tot mai rapid. Dacă se inventează un dispozitiv în America, anul următor îl avem și aici, în România. Situația noastră politică, de-a lungul anilor, a fost foarte complicată. Nu cred că aș putea explica totul acum, așa că voi spune doar că politicienii noștri sînt în continuare agamemnoni, brînzovenești și farfurizi, adică foarte corupți.

Vei avea norocul să nu prinzi cele două războaie mondiale, ultimul complet devastator. Se va inventa bomba nucleară care are o putere înfiorătoare și se vor distruge două orașe din Japonia, cu numai două bombe. Acum, pe bietul Pămînt, sînt mii de astfel de arme.

Iartă-mă dacă nu am știut să mă exprim mai ceremonios – noi scriem mesaje pe computer, nu scrisori –, sînt un om destul de diferit de tine, trăiesc, pînă la urmă, în alt timp. Sper însă să primești cu drag această scrisoare și să n-o faci pierdută, dacă știi ce zic. Cît despre lucrurile prea „complicate“ pe care ți le-am transmis, sînt sigur c-o să le înțelegi: ești, totuși, I.L. Caragiale.

Prin urmare, îți doresc mult noroc și, dacă e să mă contactezi, îngroapă răspunsul lîngă Teatrul Național. Nu știu însă cum am să-l dezgrop, căci pe locul acela e în zilele noastre un hotel. Dar o să fac eu cumva, promit.

Cu drag,

Gabriel, un prieten din secolul XXI

P.S. Învață germană! N-o să-ți pară rău! 

Gabriel Cărtărescu are 15 ani și este elev la Școala Germană „Hermann Oberth“ din Voluntari.