Mirel: „Nu știu dacă tu înțelegi ce se întîmplă cu tine, cu mine. Totul depinde de ardeiul iute. Ardeiul iuţeşte mintea şi inima. N’est-ce pas? Iar acum, serios… după generaţia noastră de decreţei nu mai rămîne nimic. Nici măcar amintirea. Plozii ăştia de acum vor crede toţi că pepenele are gust de castravate, iar cu roşia joci tenis de cîmp. Nasol. Mirel, cu tristețe“

Eugen: „Ştii ce e mişto? Dă-i în gura noastră pe proşti! Am ajuns deştepți, ce bineee!“

Mirel: „În Occident e şi mai nasol. Aşa se întîmplă cînd ucizi instinctul pămîntului. Dar e nasol, e de zombi… M.“

Eugen: „Bă, nu vezi că lumea n-are logica ardeiului iute? Şi-a pierdut iuţeala. E doar blind-ă. Ca găina, se uită la boabe c-un ochi, nu vede cu doi. E proastă, nu-ţi face griji.“

Mirel: „Dar la sursă le dau nenorociţilor 20 lei pe lada de banane plină cu roşii. Realitate… M., trist“

Eugen: „Ai înţeles, cred, că pieţarii ştiu că prostimea are bani şi ţin sus preţul. Nu e conspiraţie, este irealitatea imediată creată de Vâlcov-Dragnea.“

Mirel: „Astăzi, iunie, sîmbătă, ARDEIUL iute la Obor: 2 la leu sau 3 la leu. Se poate? Cine ne sabotează? Cine ne fură iuţeala naţională? Nu este acesta semnul care ne arată ca mergem în direcţia greşită? Revoluţie! Dacă ardei berechet nu e, nimic nu e! Ce este de făcut? România nu acceptă să-i fie speculat ardeiul! Mirel, trist, lovit de burebist“

Eugen: „Mulţumesc, Mirel. Nu ştiu dacă înțelegi, eu sînt un biet om. Restul nu contează. Nu mă părăsi.“