2019 este al optulea an în care învățămîntul românesc are alocat sub 6% din PIB, necesarul prevăzut în lege. În aceste condiții, Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a declarat că speră ca, de anul viitor, toate clasele de gimnaziu și liceu din România să fie dotate cu tablă inteligentă, iar fiecare elev să aibă tabletă. Proiectul, în valoare de 400 de milioane de euro, prevăzut a fi realizat cu fonduri europene, urmează să fie aprobat de Comisia Europeană. Accesul liber la tehnologie al celor mici este un subiect de dezbateri aprinse pentru specialiștii din neuroștiințe, psihologie sau parenting. Așadar (lăsînd la o parte chestiunea nerezolvării inegalității de șanse a elevilor români), cît de potrivit este acest proiect, în lipsa unor cursuri dedicate adaptării la lumea digitală?

Aspecte pozitive există, desigur. Psihiatrul Gabriel Diaconu declară că, „din ce observăm statistic, există, într-o măsură mică spre moderată, un beneficiu al relației copiilor cu tehnologia: aceasta facilitează accesul la educație, la informație, stimulează dezvoltarea cortextului frontal, ajută dezvoltarea vizuală.“ Studiile arată că, expuși la tehnologie, copiii învață mai devreme să citească și au un vocabular mai extins, o dezvoltare cognitivă mai rapidă, își descoperă mai ușor unele aptitudini și își dezvoltă imaginația.

Unii oameni de știință privesc însă cu teamă spre viitor. Într-un articol recent din The New Yorker, renumitul neurolog Oliver Sacks susține că tinerii crescuți în era social media nu au nici o imunitate în fața seducțiilor vieții digitale, iar asta „se aseamănă cu o catastrofă neurologică la scară gigantică“. Există, într-adevăr, studii care arată că folosirea excesivă a telefoanelor inteligente conduce la rezultate școlare mai slabe. Anul trecut, expertul finlandez în educație Pasi Sahlberg a declarat că acestea ar trebui interzise la gimnaziu, iar liceele ar trebui să le predea elevilor autodisciplina în utilizarea tehnologiei. Studiile profesorului Ziming Liu, de la Universitatea de Stat din San Jose, arată că „cititul în diagonală“ (skimming), specific lumii digitale suprasaturate de informație, a devenit ceva normal, cititorii nemaiavînd timp să perceapă întreaga complexitate a textului, să analizeze în profunzime un articol sau să se bucure de emoțiile și frumusețea unei opere literare.

Îngrijorător este, din punctul de vedere al psihiatrului Gabriel Diaconu, că în România accesul la gadget-uri al copilului se face de la cele mai fragede vîrste. „Telefoanele sînt folosite de părinți drept pacifiers“, spune medicul. „Frecvența tulburărilor de somn la populația adultă, dar și la cea pediatrică a înregistrat o curbă de creștere paralelă cu tehnologia. S-a observat o asociere între folosirea tehnologiei la vîrste mici și foarte mici și apariția unor tulburări de «autism virtual». Există mai mulți copii cu tulburări de concentrare sau de comportament social la vîrste mici, clasele I-IV. Apare o rată mai mare de tulburări metabolice, obezitate, probleme digestive secundare, alergii, toate sub umbrela sedentarismului. Copilul de vîrstă preșcolară ar trebui să aibă un screen time (suma tuturor experiențelor cu un ecran, telefon, tabletă, laptop, consolă) de maxim două ore și jumătate pe zi.“ Psihiatria și medicina nu sînt încă echipate să facă față impactului tehnologiei, subliniază Gabriel Diaconu. „Au apărut boli noi: dependența de Internet, selfitita. Noi încă definim și operaționalizăm patologia asta.“ În aceste condiții, achiziția unor tablete pentru toți elevii „nu ia în considerare observațiile neurologilor și neuropsihiatrilor referitoare la impactul tehnologiei asupra creierului“, mai adaugă acesta.

Fără telefoane la școală?

În prezent, încă ne adaptăm, cum e și normal, la tehnologie, iar tehnologia se adaptează la rîndul său la societate. Deocamdată nu există reglementări privind uzul acesteia de către copii, doar cîteva recomandări, la nivelul Uniunii Europene, derivate din conceptul de parental guidance. În declarația sa referitoare la achiziția tabletelor, Ecaterina Andronescu menționează că nu este de acord cu interzicerea telefonului în școlile românești, precizînd că „ar trebui să găsim o modalitate să-l folosim ca pe un instrument în procesul instructiv-educativ“. Ministrul nu oferă însă, deocamdată, soluții concrete.

Dezbateri pe acest subiect există și în alte țări. Începînd de toamna trecută, în Franța, copiii sub 15 ani nu au voie cu telefoanele la școală, iar în urma unor sondaje, s-a constatat că și în Marea Britanie, unde telefoanele sînt deja interzise în aproximativ o treime dintre instituțiile de învățămînt, majoritatea părinților ar fi de acord cu o asemenea măsură. În Italia, pe de altă parte, după nouă ani în care folosirea dispozitivelor inteligente a fost nepermisă în școli, guvernanții s-au răzgîndit și au hotărît, în 2016, că e mai bine să îndrume profesorii să-i educe pe copii să folosească responsabil tehnologia. Nici în țările nordice, telefoanele nu au fost interzise la cursuri, dispozitive tehnologice fiind folosite deseori în procesele de învățare.

În România, deși regulamentele școlare interzic telefoanele la cursuri, măsura nu este respectată. Părinții susțin că așa pot ști mereu ce fac și unde sînt copiii lor, în vreme ce elevii spun că pot folosi telefoanele pentru a filma eventualele abuzuri. Iar dacă le folosesc în timpul orelor, e pentru că materia nu e suficient de atractivă, adaugă ei.

Și Internetul, și cartea

La fel ca părinții din urmă cu două decenii și mai mult, și cei de azi se plîng că odraslele lor nu citesc și sînt mereu lipite de un ecran. „Eu zic că sînt generații și generații“, declară profesoara de limba și literatura română Dana Ștefan, cu care am vorbit despre cum mai citesc tinerii, cum învață și care este relația lor cu tehnologia. Situația nu e alarmantă – copiii de azi citesc suficient de mult, doar că o fac pe net. Din discuție reiese că e vorba de o adaptare continuă: și a profesorului la elevi și la literatura contemporană, dar și la lumea digitală. „Profesez de 15 ani și n-aș putea să spun că prima mea generație a fost cea mai strălucită și că pe atunci ei citeau cel mai mult. Am avut o generație pe care am încercat s-o obișnuiesc cu cititul printr-un proiect numit «Luna și cartea». Alegeam o carte, propusă uneori de ei, alteori de mine. Așa am ajuns să discutăm Jurnalul Annei Frank în clasa a VI-a, Portretul lui Dorian Grey în clasa a VIII-a, Împăratul muștelor, iar ei să fie tot mai dornici să descopere alte universuri. Pe de altă parte, am acum elevi foarte buni la matematică și informatică, dar pe care nu-i interesează literatura. Totuși, majoritatea acestora se orientează către programul IB (Bacalaureat Internațional), unde descoperă cu alți ochi operele literare, lucrînd pe platforme digitale și realizînd proiecte complexe. Cred că unora li se pare o pierdere de timp cititul și din cauză că nu au simțit că pot alege ei ce să citească și nu li s-a educat gustul pentru citit la vîrsta potrivită.“

Cum au pătruns tehnologia și Internetul în școală? Pe de o parte, îmi povestește profesoara Dana Ștefan, „cînd îi pun să creeze ei înșiși basme moderne, obiectele magice nu mai sînt neapărat biciul sau pielea de urs, ci apar telefoanele, telecomanda.“ Vorbim despre cum ajunge literatura și în alte medii – despre albumul Firma pe versuri ale unor poeți contemporani, sau clipurile Psihotrop cu rezumate literare hip-hop (doar că profesorul trebuie să și discute cu copiii noțiunile de teorie literară, nu doar să-i pună să recite melodia, punctează Dana Ștefan). Pe de altă parte, site-urile cu materiale gata făcute sînt încă folosite la teme. Ba chiar, unui elev, bunica i-a făcut înregistrări audio cu rezumatele extinse ale unor opere literare, pe care el le-a ascultat apoi. „Numai că nu s-a putut concentra suficient pe ce asculta și, atunci cînd a trebuit să scrie despre ele, hora din Ion se desfășura în fața Morii cu noroc, iar Ana era una singură în ambele opere.“

În încercarea de a se folosi doar de aspectele pozitive ale lumii digitale, în Școala Europeană București (o instituție privată de învățămînt), unde predă în prezent Dana Ștefan, nu se folosesc telefoanele în timpul programului de școală, profesorii obișnuindu-i însă pe copii de timpuriu cu uzul tehnologiei în procesele de învățare. Elevii au voie la cursuri cu laptopuri doar sub îndrumarea profesorului, folosesc proiectorul și le sînt predate noțiuni de securitate în lumea digitală. „La proiectele pe care le au de realizat“, îmi spune Dana Ștefan, „cum ar fi de conceput reclame, de făcut buletine de știri pornind de la media între informare și manipulare, de făcut analize de tip comparație și contrast între mai multe opere etc., ei realizează materiale excelente dpdv tehnic (colaje, fotografii, clipuri video, prezentări PPT), fiind racordați foarte bine la lumea digitală.“  

Sigur că se întîmplă, uneori, să mai strecoare cîte unul telefonul la cursuri. Și, discutînd cu mai mulți elevi de clasa a XII-a de la Școala Europeană București, cum era de așteptat, majoritatea îmi spun învață cu muzică și cu laptopul în față, pentru multe teme folosindu-se de cercetarea pe Internet. Alex, pasionat de desen, îmi spune că așa își caută informații despre alți artiști, dar inspirația și-o ia deseori din literatură, căutînd să creeze ceva diferit de alții. Consideră rețelele sociale o metodă bună pentru promovare. Deși majoritatea folosesc mesageria web, Andrei îmi spune că preferă interacțiunile față în față, considerîndu-le superioare celor de pe net. Au auzit toți de cyberbullying, însă susțin că știu cum să se protejeze pe Internet, menționînd că pe Snapchat, de pildă, poți trimite fotografii care dispar (ceea ce nu-i complet adevărat, căci le poți face printscreen). Faptul că nu folosesc telefonul la cursuri nu-i împiedică să facă asta uneori excesiv, în timpul liber. Maria îmi spune că, în vacanță, ajunsese să stea cu telefonul în mînă cinci ore pe zi (există programe care-ți monitorizează activitatea). I s-a părut că e mult și a încercat să reducă timpul acesta, în prezent folosind telefonul în jur de o oră și jumătate zilnic. Dintre cei cu care am discutat, Victoria preferă să cărțile în print – probabil, crede ea, din cauză că a primit un telefon mobil tîrziu, la 13 ani, și ca atare s-a adaptat mai greu la tot ce înseamnă tehnologie.

Pentru doi dintre elevii care au terminat cursurile Școlii Europene București, faptul că n-au avut voie cu telefoanele la ore prezintă atît avantaje, cît și dezavantaje. Irinei (în prezent studentă la arhitectură în Marea Britanie) i se pare că neavînd telefoanele la îndemînă nici în pauze, erau mai atenți la ce se întîmpla în jurul lor și așa au ajuns să se cunoască mai bine, să discute lucruri mai profunde. Pe de altă parte, însă, i se pare foarte util că acum poate căuta imediat detalii pe net despre un nume auzit la cursuri, sau poate verifica rapid o informație. Și Andrei (masterand în finanțarea corporațiilor, Marea Britanie) consideră telefonul o portiță accesibilă către cantități vaste de informație esențializată, ușor de citit. Cu toate că în adolescență interzicerea folosirii telefonului la școală i s-a părut uneori abuzivă, spune că, în retrospectivă, consideră decizia una logică.

Intră, așadar, în sarcina sistemului educațional să ofere un cadru adecvat în care copiii să folosească tehnologia în procesul de învățare. E important ca ministerul să vină nu doar cu „tablete pentru toți elevii“, ci și cu soluții bine gîndite pentru educația tinerilor și pentru integrarea armonioasă a tehnologiei în viețile lor.