Coreea de Sud – o călătorie în secolul 21

Nu aveam un entuziasm deosebit sau multe aşteptări legate de Coreea de Sud, nici cînd, după aplicaţie şi schimburi de e-mail-uri cu stabilirea detaliilor, confirmam că voi ajunge în septembrie la Seul pentru a expune o instalaţie în cadrul unui festival de artă contemporană. Nu era nici pe departe în topul ţărilor din, hai să spun aşa, wishlist-ul asiatic. Ştiam despre coreeni doar cît trebuie să ştie cineva interesat de geografie, istorie şi alte informaţii ce ţin de cultura generală. Citisem poeme de Ko Un şi mă fascinase biografia sa. Mai organizasem pentru doi coregrafi veniţi într-o rezidenţă artistică la Borsec nişte performance-uri spectaculoase, dar mult prea minuţioase din punctul meu de vedere sau al timpului avut la dispoziţie pentru a le pregăti. Admiram, dar cu oarecare reticenţă, aşa-numitul miracol de pe valea fluviului Han. Iar într-o vreme căutam explicaţii ale faptului că serialele lor istorice difuzate de TVR au un succes aşa de mare. 

 

Mă întrebam ce voi face o întreagă săptămînă, cît dura festivalul, într-un megalopolis – sau, să spunem, district – cu 22 de milioane de rezidenţi, plin de zgîrie-nori, poluare şi ambuteiaje teribile (care s-au dovedit a fi într-o oarecare măsură legende). Căutam tot felul de trasee montane pentru cîteva zile, după festival. Şi, sincer, oricît navigam pe net nu prea înţelegeam de ce Lonely Planet includea Coreea de Sud, în 2013, dacă nu mă înşel, în topul primelor zece ţări din lume care trebuie musai vizitate. Acum trebuie să recunosc, mda, au dreptate. 

 

Primele impresii 

 

Primele impresii au fost foarte puternice şi nu au rămas doar impresii. S-au confirmat, au devenit convingeri, acum sînt nostalgii. Surprinzătoarea amabilitate a vameşilor s-a dovedit că e un fenomen generalizat şi, de fapt, e vorba de politeţe, educaţie, un fel de bunătate tipică, aş spune chiar, un pic în glumă, inocenţă. Curăţenia şi perfecta organizare de pe aeroport s-au dovedit valabile peste tot. Fie că este vorba de sistemul feroviar, de metrou sau de autobuze, se poate spune că au creat unul dintre cele mai practice şi simple sisteme de orientare, ce poate fi asimilat extrem de rapid. Despre Incheon, cum se numeşte aeroportul construit pe insula de lîngă capitală, trebuie adăugat că este unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, că are parcuri interioare, teren de golf, patinoar, cazinou şi chiar un Muzeu al Culturii Coreene. Din 2005 este declarat, anual, cel mai bun aeroport din lume. Şi mai are nişte cutiuţe de sticlă pentru fumători, tare amuzante. 

 

Seul 

 

E greu să nu fii copleşit de uimire în Seul. De imensitatea lui pe orizontală, dar mai ales pe verticală. Practic, o jumătate din populaţia Coreei de Sud, de vreo cincizeci de milioane, locuieşte pe unu la sută din suprafaţa ţării, cît are zona metropolitană. La început poţi rămîne impresionat numai de curăţenia sa. În parcuri, pe străzi sau magazine ori restaurante. După aceea te obişnuieşti. E peste tot. 

 

De vizitat: palatul regal Gyeonbok, zona turistică, eventual unul dintre cele mai înalte turnuri de televiziune din lume, pentru o imagine panoramică. Peisajul e interesant, divers: sute de zgîrie-nori, parcuri şi munţi împăduriţi între ei, fluviul Han, marea. O excursie de o zi poate fi făcută în zona demilitarizată (DMZ) de la graniţa cu statul din nord. Se pot vizita impunătoarea gară prin care nu trece nici un tren, tunelurile secrete construite de nord-coreeni pentru a invada Sudul etc.

 

Vorbind de muzee, trebuie să amintim măcar încă două. Muzeul de Artă Contemporană, pe care achiziţiile făcute îl transformă într-un pol al artei contemporane mondiale chiar şi fără galeriile private de artă din jurul său, şi Muzeul Satului Tradiţional, aflat în afara oraşului, o bijuterie sau, mai bine spus, un tezaur de artefacte, construcţii şi obiecte tradiţionale, ireproşabil din orice punct de vedere, în care nu ai cum să nu înţelegi Coreea chiar şi stînd acolo numai două-trei ore. Grupul nostru, majoritatea europeni, a stat aproape şapte ore fără să ne putem plictisi. 

 

Festivalul 

 

Festivalul Internaţional de Artă de la Seul, aflat la a douăzeci şi doua ediţie, a adunat în Muzeul Chosun Ilbo, din centrul metropolei, lucrări ale artiştilor contemporani din zeci de ţări. În ultimii ani, au participat şi artişti din România. Anul acesta am avut surpriza să o întîlnesc acolo şi pe Claudia Lazăr, director de programe la ICR. Din păcate, nu şi pe ambasadorul nostru, trecut în programul oficial al festivalului. 

 

În toată Coreea sînt foarte multe evenimente artistice, iar în spaţiile publice – numeroase lucrări de artă contemporană valoroase. Nici nu e de mirare, avînd în vedere forţa lor economică din ultimul deceniu. Se pare că ar fi chiar şi un fel de competiţie între marile companii sau multimilionarii lor de a „investi“ în lucrări publice de artă, în instituţii de cultură sau muzee. 

 

În provincie 

 

Nu sînt diferenţe mari faţă de capitală. Aceleaşi maşini luxoase şi parcă abia ieşite din fabrici, şosele ultramoderne, oameni la fel de civilizaţi. Sokcho, oraş de pe cealaltă parte a peninsulei, ar putea semăna cu Varna, dacă nu ar fi cei cîţiva zeci de zgîrie-nori şi impresionantul lanţ muntos din apropiere, străbătut de zeci de tuneluri cu cîte patru benzi de circulaţie. Alesesem destinaţia pentru că era relativ aproape, pentru că avea o plajă apreciată şi un parc naţional foarte cunoscut, cu o grămadă de trasee montane, peşteri, cascade, situri arheologice. Istoric, regiunea aparţinuse unui alt regat decît Seulul. Par să fie mai multe teme comune istoriei noastre şi aceleia a coreenilor sau poate că la fel se întîmplă în cazul multor popoare mici. Invaziile mongole, retragerea din calea invadatorilor în munţi, formarea celor trei regate, coexistenţa lor, încercări succesive de reunificare, protectoratul japonez (1910-1945) care evocă atrocităţi şi închisori politice. O istorie pe care imensul şi ultramodernul Muzeu Naţional (al şaselea din lume ca suprafaţă) o face extrem de complexă şi fascinantă, iar parcul care îl înconjoară ar putea fi cel mai frumos din Asia. 

 

Culinare 

 

Cam orice relatare despre o călătorie într-o altă ţară nu poate ocoli, mai ales în cazul de faţă, cîteva observaţii despre bucătăria coreeană. Care este cu adevărat foarte diferită de aceea, să spunem generic, europeană. Dacă să folosesc beţigaşele, volens nolens, m-am obişnuit, cu supele ultradulci, sosurile cu miere sau alte ingrediente de neidentificat şi murăturile fără sare nu am reuşit. Ca să nu mai vorbesc de viermii de mătase în sos iute care se asortează, chipurile perfect, cu berea la halbă. Dar nu aş vrea să fiu cîrcotaş pînă la capăt. Peştele şi fructele de mare sînt excelente, iar grătarele sînt în regulă, chiar şi fără sare sau cu foarte puţină sare grunjoasă ce poate fi suplinită de nenumărate shot-uri de soju, băutura alcoolică tradiţională care nu are mai mult de 20 de grade şi este făcută din orez şi cartofi dulci. 

 

În loc de concluzii 

 

N-aş vrea să dau multe sfaturi, însă dacă se iveşte vreo ocazie, nu ezitaţi să vizitaţi peninsula coreeană. O naţiune care încă nu şi-a atins potenţialul maxim, cu o populaţie tînără şi educată, cu un nivel de trai de invidiat chiar şi pentru multe ţări ale Uniunii Europene. Peste 60% din sud-coreeni au studii universitare, iar peste tot se simte un interes enorm faţă de educaţie şi şcoală. Cică, anul acesta, PIB-ul lor îl va depăşi pe cel al Japoniei. Nici nu e de mirare. Coreea de Sud e probabil un stat care va avea un cuvînt important de spus în deceniile următoare şi unde te simţi cu adevărat în viitor, în secolul 21. 

 

Florin Dan Prodan este poet. Cea mai recentă carte publicată este Poeme şi note informative despre eroi şi morminte, Editura Zidul de hîrtie, 2014. 

 

Foto: F.D. Prodan