Am fost la The Human Body - impresii de expoziţie

Publicat în Dilema Veche nr. 479 din 18-24 aprilie 2013
Am fost la The Human Body   impresii de expoziţie jpeg

Ana Maria SANDU

Un spectacol anatomic de-o frumuseţe incredibilă

Cînd am ajuns în faţa Muzeului Antipa, era ora 3 după-amiază. Forfotă mare, grupuri de copii de toate vîrstele mişunau pe scări. În hol – şi mai mare agitaţie. Mutriţele în transă, cu ochii măriţi şi gurile căscate la vederea mamutului în mărime naturală, erau deja un spectacol. Se aştepta, se stătea la coadă. Mă uitam la un băieţel blonduţ, cu totul hipnotizat, şi la colegul lui, căruia i se lăsase căciula pe frunte, dar nu-i păsa, era cu totul absorbit de ce descoperea. Le-am întrebat pe nişte fete, care păreau prin clasa a VII-a şi care tocmai ieşeau din muzeu, ce au văzut. Răspunsul lor – „nişte animale“ – n-a părut prea convingător, dar măcar ne-am dat seama că nu fuseseră la expoziţia „The Human Body“ de la etaj, pentru care veniserăm noi.

Cred că prima dată am auzit despre „Body Worlds“, expoziţia cu cadavre reale, prin 2005, cînd nişte prieteni o văzuseră la Dublin. Îmi spuseseră că au stat la nişte cozi infernale şi că intarea îi costase 25 de dolari. Tot atunci am aflat şi despre plastinare, tehnica patentată de un anatomist german, Gunther von Hagens, care perfecţionat-o prin 1977. Prin această metodă de conservare lentă, fluidele corporale sînt înlocuite cu polimeri plastici şi, astfel, cadavrele devin rigide şi pot fi prezentate în tot felul de ipostaze.

Ideea – trebuie să recunoaştem – sună suficient de provocator, aşa că imediat au apărut vreo zece expoziţii care expuneau cam acelaşi lucru: viaţa şi moartea, ambalate în acelaşi pachet. Şi oamenii de pe toată planeta s-au dus ca la urs. „The Human Body“, cea care a ajuns şi la noi, este una dintre aceste expoziţii.

S-a iscat imediat în lume şi scandalul legat de provenienţa cadavrelor şi speculaţiile potrivit cărora subiecţii ar fi fost chinezi condamnaţi la moarte. Încă un amănunt care a prins bine la marketing. Aşa se face că, la ieşirea de la Antipa, trei doamne protestau şi împărţeau pliante pe care puteai citi: „Doriţi să vedeţi o expoziţie de nevinovaţi omorîţi în puşcării de regimul chinez?“ Le-am spus că deja o văzuserăm, ne-a plăcut şi nu credem în teoria asta.

Nu despre latura artistică a expoziţiei e vorba aici. Ci despre cea ştiinţifică. Nu mai sîntem pe vremea lui Leonardo da Vinci şi nici nu avem ocazia să ne vedem în fiecare zi pe dinăuntru. Şi nici n-am făcut toţi studii de medicină. Dacă o să mergeţi la Antipa, n-o să descoperiţi nimic scabros, doar un spectacol anatomic de-o frumuseţe incredibilă.

Sîntem uimiţi de fiecare dată cînd ajungem în faţa unei minuni a tehnicii şi a ingineriei, dar uităm ce mecanism complicat şi perfect ascundem în carcasele noastre. Sau mai aflăm cîte ceva dintr-o radiografie, cînd se strică vreo rotiţă şi ajungem la medic.

Nu cred că e nimic imoral să te uiţi la un trup, fie el şi plastinat, şi să zici, privindu-i tendoanele, muşchii întinşi, nervii spinali, maţele răsucite, organele translucide: asta am şi eu pe dinăuntru. Habar n-am dacă o să ne schimbăm vieţile după ce am văzut cum arată un plămîn sănătos şi unul afumat de tutun, sau dacă o să ne mişcăm mai mult odată ce am descoperit, fascinaţi, felul în care se armonizează fiecare muşchi din corp, la cea mai mică mişcare. Dar e imposibil să nu cazi puţin pe gînduri.

O să mai spun doar că acei copii care veniseră cu părinţii la „The Human Body“ încercau să nu piardă absolut nimic. Nici din răspunsurile studenţilor la Medicină, care îţi explicau diverse lucruri, nici din ambalajul scris al expoziţiei, în care mi s-a părut că organizatorii au găsit tonul potrivit: ştiinţă şi entertainment. Ştiaţi, de exemplu, că un om mănîncă, în medie, într-o viaţă, cam „şase elefanţi“?

Luiza VASILIU

Cum sîntem pe dinăuntru

Dacă aş fi văzut expoziţia „The Human Body“ cînd eram mică, mi-ar fi plăcut atît de mult arterele, ligamentele, ţesuturile, încît, întorcîndu-mă acasă, la Iaşi, le-aş fi cerut alor mei să-mi cumpere toate atlasele de anatomie din librării şi aş fi început, frenetic, să citesc despre corpul uman. În loc să-mi înnebunesc colegii de clasă cu iubiţii Reginei Margot, i-aş fi terorizat cu „ştiaţi că“-urile din pliantele expoziţiei: „Durata medie a visului este de două-trei secunde şi omul are în mod normal, cel putin şapte vise pe noapte. Oamenii cu un IQ mai mare au mai multe vise.“ sau „Oamenii care se dau în roller coaster au o probabilitate mai mare de a face un cheag de sînge în creier.“ (mie mi-a plăcut mereu să mă dau în montagne russe) sau „La începutul secolului al XIX-lea, unii oameni considerau că mersul cu caruselul era bun pentru circulaţia sîngelui.“ sau „Copiii se nasc daltonişti“ sau „De-a lungul vieţii, omul parcurge de două ori distanţa echivalentă a înconjurului lumii.“ I-aş fi spus tatei să se lase de fumat, pentru că un plămîn de fumător arată ca nişte nori negri, înainte de furtună. Aş fi dat jos afişele cu Backstreet Boys şi Bon Jovi şi-aş fi pus unele cu ficatul şi sistemul respirator. N-aş mai fi spus, după două ture de teren, că „mă doare apendicita“. I-aş fi rugat pe-ai mei să mă înveţe, totuşi, să merg pe bicicletă, ca să fac şi eu încă un sport în afară de fotbal, şi-aş fi pornit în plimbări lungi pe la Ciric şi Trei Sarmale. Aş fi fost mai atentă la ce mănînc şi la cît mă mişc. Poate-aş fi dat la medicină. Sau m-aş fi apucat, în podul de la noi din bloc, de nişte experimente alchimice. O expoziţie ca „The Human Body“ te face să fii, într-un fel, mistic, pentru că vezi cum arăţi pe dinăuntru, fără piele şi fără orgoliu, şi te miri că toate circuitele acelea atît de complicate reuşesc să funcţioneze zeci de ani la rînd, în ciuda exceselor şi nepăsării tale. Dacă aş fi mers la „The Human Body“ cînd eram mică, sigur aş fi înţeles mult mai repede nişte lucruri. Şi mi-aş fi lipit în jurnal o fotografie a copacului bronşic, care e mai frumos decît oricare alt copac pe care l-aţi văzut vreodată.

Matei MARTIN

Un mort frumos cu ochii vii

Nu m-a bătut niciodată gîndul să mă fac medic. Printre altele şi pentru că ştiam, de la prieteni adulţi, care trecuseră deja prin Facultatea de Medicină, cam ce fel de „training“ presupune această meserie. Nu eram pregătit să fac disecţii. Şi, mai ales, mă speria proximitatea morţii. Nu-mi puteam suporta, adolescent fiind, ideea de suferinţă, de boală, de bătrîneţe – am fugit mereu de doctori şi de spitale. La orele de anatomie, cercetam cu o curiozitate aproape masochistă un mulaj din cauciuc reprezentînd torsul (deschis) al unui bărbat. În recreaţie, mergeam uneori în cămăruţa din spate a laboratorului, acolo unde, într-un colţişor întunecat, se găsea manechinul, şi-i scoteam, rînd pe rînd, organele, ca să le cercetez. Aşa sînt şi rinichii mei? Atît de mare e ficatul? Aşa de roz să fie plămînii? Ţineam inima în palme şi-o desfăceam în bucăţele, să-i inspectez valvele şi camerele. Suprafaţa organelor e lucioasă, lipsită de textură, iar culorile sînt cenuşii, spălăcite. Tot ce ating e materie anorganică, fără viaţă.

Expoziţia „The Human Body“ de la muzeul Antipa oferă o cu totul altă experienţă. De fiecare dată cînd trec prin faţa unui cadavru plastinat, mă frapează, întîi de toate, frumuseţea statuară a corpului. Fiecare fibră musculară trăieşte, parcă, prin ea însăşi. Apoi, sînt copleşit de complexitatea acestui mecanism uluitor. Desfăcute şi descompuse pînă în cele mai mici amănunte, cadavrele vorbesc. În vitrine de sticlă groasă, sînt expuse organe disecate. Vizitatorii se agaţă de vitrine şi privesc, curioşi, către organele care încă par însufleţite. Au maşinăria, au piesele şi, totuşi, nu înţeleg cum funcţionează. Nu e loc de voyeurism, nici de glume macabre – cu toţii sînt captivaţi de cotloanele necunoscute ale corpului. Despre ce e vorba, de fapt, în această expoziţie? Despre viaţă sau despre moarte? De fiecare dată cînd privesc, îmi răsună în minte versul „un mort frumos cu ochii vii“...

Foto: Events

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești