Un oraș pentru toată lumea
Ilariopolis
N-am călătorit niciodată mult. N-am văzut oraşe peste oraşe, geniale, importante, normale sau murdare. N-am putut face asta, chiar dacă mi-am dorit. Escapadele mele cele mai dese şi cele care mi s-au întipărit în memorie au fost cele către casa bunicilor, la ţară. Şi, trebuie să mărturisesc, am fost dintotdeauna mai atras de pacea mediului rural. Oraşul mi s-a părut de multe ori prea zgomotos şi obositor. Chiar dacă mi-am trăit toată viaţa în Bucureşti (iar aici se află toate amintirile mele), am dispreţuit acest oraş şi mi-am dorit mai degrabă să plec la munte sau la mare. A trebuit totuşi să treacă zile, luni, ani, ca să realizez umorul negru, paradoxul şi ciudăţenia oraşului meu, Bucureşti. Locul unde, lîngă mormane de gunoi, se înalţă vile impunătoare de milioane de euro. Locul unde sînt maşini extrem de scumpe, dar prea mulţi oameni săraci. Locul unde absurdul se confundă cu normalul, iar grotescul cu plăcutul. Acesta este oraşul unde tragedia este estompată de umor negru şi haz de necaz. Un oraş, care chiar în ciuda aspectelor urîte, merită numele de Ilariopolis (oraşul bucuriei) atribuit de către Octavian Paler. Bucureştiul e un oraş pentru oameni introvertiţi, dar şi pentru extrovertiţi. Este un oraş pentru bătrîni, dar şi pentru copii. Un oraş pentru oameni de la ţară, dar şi din mediul urban, astfel încît aceste două noţiuni (de urban şi rural) îşi pierd din substanţă, consistenţă şi nu mai înseamnă absolut nimic. Un oraş pentru odihniţi şi obosiţi, Bucureşti este un oraş pentru toată lumea.
Maximilian DOBRE
Micul Paris, azi
Locuiesc în Bucureşti şi pot să spun că îmi place. Cu toate că metropola este un amalgam de clădiri urîte şi frumoase, de parcuri şi gaze de eşapament, are un farmec aparte. Cu toţii ştim că, în trecut, Bucureştiul purta numele de Micul Paris, reprezentînd o variantă mai mică şi îndepărtată a luminoasei capitale franceze. Cu toate că în perioada comunistă au fost distruse multe clădiri impresionante, în locul lor au apărut altele, pentru ca, astăzi, sticla şi oţelul să se combine cu eleganta arhitectură interbelică.
În Bucureştiul zilelor noastre există însă numeroase probleme, cum ar fi cozile interminabile de maşini, canalizarea, sau periculoasele haite de cîini ce colindă toată ziua străduţele dintre blocuri sau case. De la fereastra apartamentului meu se poate remarca degradeul de la albastru la gri al cerului, pe linia orizontului formîndu-se un strat gros de smog.
Dar parcurile, teatrele şi mall-urile îi fac pe locuitori să uite de problemele oraşului în favoarea distracţiei.
Ştefan SEBASTIAN
Oraşul ideal?
Eu cred că oraşul ideal ar fi unul al viitorului, unde să locuim în blocuri de 200 de etaje, cu multe spaţii verzi între ele, iar traficul nu ar fi o problemă, pentru că toate vehiculele pot să zboare. Îmi imaginez un astfel de oraş SF, unde energia să nu mai polueze, iar deşeurile să poată fi dezintegrate direct.
Mi-ar plăcea să mă teleportez pînă în curtea şcolii şi să studiem astronomia cu profesori extratereştri care să organizeze periodic excursii pe alte planete, iar în loc de caiete să folosim un robo-calculator care, de preferat, să ne spună şi cînd greşim, iar la lecţiile de istorie să învăţăm despre criza de demult şi despre un domn, mare luptător cu moţiunile de cenzură.
Vlad GEORGESCU
Oraşul perfect?
Lumea noastră este plină de oraşe minunate. Mulţi visăm să mergem la Paris sau la Londra, însă chiar şi cele mai frumoase oraşe nu duc lipsă de probleme. Asta m-a făcut să mă întreb: Oare este posibil să construim „oraşul perfect“? Toţi visăm la acest oraş, însă poate el să părăsească lumea fictivă?
Mulţi avem cerinţe care pot fi considerate „exigente“. De la locaţie pînă la cea mai mică vieţuitoare. Oare chiar ne dorim un oraş cu plajă ? Apusul soarelui, văzut din astfel de locuri, este minunat, dar oare problemele, care se nasc simultan cu această locaţie, nu pot „spulbera“ alegerea noastră? Dezastrele care pot avea loc în orice zi împiedică oraşul nostru de vis să fie „perfect“.
De asemenea, cum rămîne cu locuinţele? Clădiri ce par să atingă norii sau căsuţa drăguţă cu grădiniţă, la care visăm după o anumită perioadă? Ne dorim un oraş mare sau mic? Ce am vrea să se găsească în el? Ideile noastre nu par atît de certe! Poate faptul că nu ne putem hotărî arată că ne schimbăm mereu concepţiile despre acest oraş şi poate ar fi mai bine să rămînă doar un vis.
Florica MIRCEA
Oraşul preferat
Viena este unul dintre oraşele mele preferate. Curăţenia, ordinea şi disciplina sînt la ele acasă. Pe străzile din centru miroase a parfum îmbietor. Oamenii sînt foarte ordonaţi şi disciplinaţi. Dacă văd un gunoi pe jos îl ridică şi îl pun la coş. Pentru a diminua poluarea, mulţi au renunţat la maşini şi şi-au cumpărat biciclete. Astfel traficul nu este aglomerat ca în alte mari oraşe. Spaţiile verzi sînt foarte importante şi de aceea tot oraşul este împînzit cu pomi şi flori.
Din toate aceste motive, eu consider Viena un oraş unde toată lumea şi-ar dori să locuiască.
Laurenţiu SOARE
Sportul la el acasă
Oraşul, în care aş dori să trăiesc, s-ar afla într-o zonă montană străjuit de munţi înalţi. El ar avea foarte multe pîrtii de schi şi o telegondolă care să te ducă pînă pe albele căciuli ale munţilor. De pe munţi se poate vedea valea împădurită a rîului ce străbate oraşul.
În centrul atenţiei s-ar afla multe hoteluri, magazine de suveniruri şi un cinematograf 3D. De asemenea, aici s-ar afla un parc de distracţii şi băi termale.
Primarul oraşului ar trebui să fie un împătimit al sporturilor. La dorinţa acestuia, o echipă de roboţi constructori ar clădi pentru el tot ce îşi doreşte.
Un oraş ca acesta ar avea multe probleme cu energia, dar s-ar putea construi centrale eoliene pe vîrful munţilor.
Un singur defect are oraşul acesta, nu are nume.
Ioan PARASCHIVESCU
100% automatizat
Oraşul în care aş dori să trăiesc este unul 100% automatizat. Un oraş mare, cu mulţi locuitori, ce utilizează mereu ultimul tip de tehnologie şi cele mai noi gadget-uri.
Populaţia, pe lîngă capacitatea ei de a se descurca cu tehnologia, ar fi de asemenea mai civilizată, neîncercînd să fraudeze sistemul, atît de bine pus la punct de către autorităţi şi firme.
Oraşul nu s-ar confrunta cu pene de curent, existînd multe generatoare gata să vină în ajutor la nevoie. Aparatele ar fi la preţuri rezonabile, pentru ca toată lumea să poată fi în rînd cu ceilalţi. Hacker-ii şi viruşii nu ar cauza nici o problemă, locuitorii oraşului fiind prevăzuţi cu ultimele tipuri de software împotriva lor.
Deoarece aceste lucruri ar avea nevoie de o mare sursă de curent, la marginea oraşului ar fi construite centrale eoliene, iar pe blocuri ar fi montate panouri solare pentru a micşora consumul. Acest oraş este prea bine pus la punct pentru a da greş.
Răzvan DOBRE
Copiii din clasa a VIII-a de la Şcoala nr. 194 „Marin Sorescu“, Bucureşti
