Drumul Turciei către Uniunea Europeană trece prin Cipru

6 decembrie 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Turcia este un actor cheie pentru Uniunea Europeană, iar istoria încercării sale de a deveni membru al organismului european a avut și are un drum sinuos, amplificat de evenimentele din vara acestui an și de tensiuni din ce în ce mai mari legate de situația refugiaților. Turcia are însă și o problemă mai veche pe agenda unei posibile aderări la Uniune: Cipru.

Aderarea Turciei la Uniunea Europeană devine din ce în ce mai incertă, mai ales dacă ținem cont de votul recent al Parlamentului European pentru înghețarea negocierilor pe această temă și de retorica nu tocmai prietenoasă la nivel de conducere dintre cei doi actori. Pe lîngă o serie din ce în ce mai bogată de impedimente, în drumul Ankarei către Bruxelles se află și o insulă: Cipru.

Republica Cipru este împărțită de facto în două entități: una care se află efectiv sub controlul statului cipriot și care reprezintă aproximativ 59% din suprafața insulei și entitatea din nord, auto-proclamata Republica Turcă a Ciprului de Nord, care reprezintă cam 37% din teritoriul insulei și care este recunoscută doar de Turcia.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Parteneri

Yang Zhilin jpg
Modelul chinezesc Kimi K3 intensifică competiția globală în domeniul inteligenței artificiale și ridică întrebări privind avantajul tehnologic al SUA
Lansarea modelului de inteligență artificială Kimi K3, dezvoltat de compania chineză Moonshot AI, a amplificat competiția dintre China și Statele Unite în domeniul inteligenței artificiale.
buric femeie jpg
Durerea de buric poate ascunde probleme grave. Când este cazul să mergi de urgență la medic
Durerea resimțită în zona buricului este un simptom frecvent, care poate avea cauze variate. În multe situații apare din cauza unei indigestii, a balonării sau a unei infecții digestive și dispare în scurt timp.
Negocierile între SUA și Iran au ajuns în impas FOTO shutterstock jpg
A 11-a noapte consecutivă de atacuri: SUA au lovit din nou Iranul. Apărarea antiaeriană din Teheran, activată
Statele Unite au lansat o nouă serie de atacuri în Iran pentru „a unsprezecea noapte consecutivă”, a anunțat marți armata americană. În același timp, presa de stat iraniană relatează că sistemul de apărare antiaeriană a fost activat la Teheran în noaptea de marți spre miercuri.
Elevi la liceu  Foto Magnific com jpg
Repartizarea la liceu 2026 are loc pe 22 iulie. Cum afli la ce liceu ai intrat
Peste 120.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor afla miercuri, 22 iulie 2026, liceele și specializările la care au fost repartizați. Rezultatele vor fi publicate pe admitere.edu.ro și afișate la școli, iar dosarele de înscriere trebuie depuse între 23 și 28 iulie.
vedete casatorite tarziu png
S-au căsătorit când nimeni nu se mai aștepta! Vedetele care și-au găsit jumătatea după 40 de ani
Dragostea se manifestă în toate formele și dimensiunile, iar pentru aceste vedete, la orice vârstă. Deși există o mulțime de celebrități care s-au căsătorit încă din tinerețe, pentru unele dintre ele, dragostea adevărată nu a ajuns la ușa lor decât după ce au împlinit 40 de ani.
Oleksandr Sîrski și Volodimir Zelenski de Ziua Forțelor Armate drone FOTO EPA EFE jpg
Cum afectează „cutremurul” de la Kiev România și războiul cu Rusia. „Țara moare și generalii se ceartă”
Demiterea ministrului Apărării și tensiunile dintre Zelenski și generalul Sîrski stârnesc îngrijorare. Doi cunoscuți experți analizează, pentru „Adevărul”, riscurile pentru Ucraina și România.
Henna Virkkunen jpg
Inteligența artificială devine o armă geopolitică. Europa trebuie să evite dependența de Washington, spune comisarul european pentru tehnologii avansate
Comisarul european pentru tehnologii digitale și avansate, Henna Virkkunen, a avertizat că inteligența artificială devine tot mai mult o armă geopolitică, îndemnând Europa să-și dezvolte mai rapid propriile alternative la modelele americane.
tumisu brain 7314501 jpg
Cea mai bună dietă pentru sănătatea creierului. A fost gândită inițial pentru inimă
Dieta pentru sănătatea creierului este un subiect care atrage tot mai mult interes, pe măsură ce populația îmbătrânește, iar cazurile de demență sunt în creștere. Un amplu studiu coordonat de cercetători de la Universitatea Harvard
zelenski, intalnire comandati armata jpg
Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
Compania ucraineană SkyFall a dezvoltat un nou sistem de atac la distanță care trece deja prin teste operaționale în misiuni împotriva Rusiei.