Mașinăria de schimbat vieți
Doar cîteva ore ne despart de momentul mult aşteptat. Toţi locuitorii oraşului stau cu sufletul la gură, adunaţi în centru. Ne simţim ca la Anul Nou, cînd nu ai loc să arunci un ac. Cine ne vede sigur se întreabă ce este cu acea mulţime nerăbdătoare. Şi răspunsul e unul ciudat: aşteptăm ca Tom şi Mike să pornească maşinăria ce promite a ne schimba viaţa. Acum poate vă întrebaţi cine sînt Tom şi Mike şi ce au făcut ei. Sînt doi tipi pe la vreo 20 de ani ce promit că maşinăria la care lucrează chiar din adolescenţă va schimba faţada oraşului şi totodată înfăţişarea locuitorilor.
Nu după mult timp, pe scena amenajată cu atîta spor de către Primărie îşi fac apariţia cei doi. Ne salută, ne întreabă una, alta, după care unul dintre ei scoate o „jucărie“ de mărimea unei cutii cu chibrituri, în mijlocul căreia e un buton violet. După ce îl vor apăsa, ne vom lua rămas bun de la străzile prost pavate, de la clădirile vechi, de la casele micuţe din centru şi de la cafenelele pline ochi, de pe străzile lăturalnice. Probabil că nu vom mai vedea oameni cu feţe triste, care la 6 dimineaţa merg grăbiţi spre locul de muncă, autobuze aglomerate sau mizerie.
Dar acum vorbele sînt de prisos. Numărătoarea inversă a început: 5, 4, 3, 2, 1, şi butonul este apăsat, iar într-o clipită nu mai recunoşti nimic. Parcă eram cu toţii musafiri într-un oraş necunoscut unde clădirile înalte erau la ele acasă, se circula pe trei benzi, iar oamenii erau bine dispuşi şi joviali.
Şocată, plec ca să cunosc „noul oraş“. Este ciudat să-i spun nou, deoarece e acelaşi loc pe care îl ştiu de atîţia ani. Încep prin a o lua drept pe bulevardul pe care mă plimbam zilnic. Dar cînd dau colţul de la pizzerie, fac brusc un pas în spate. Totul e schimbat. Teatrul pare a fi acum o clădire de birouri, covrigăria – un magazin mic şi sofisticat de pantofi, iar tipul care mai ieri trecea cu furgoneta de îngheţată, îmi face cu mîna de la volanul unui Bentley alb. Chiar şi doamna care îl plimbă pe Ralf, căţeluşul mic şi murdar, s-a transformat într‑o doamnă bine ce merge ţanţoş, ţinînd în mînă o poşetă scumpă.
Dar dacă toată lumea s-a schimbat, oare eu am rămas aceeaşi? Am luat-o la fugă pînă la cea mai apropiată oglindă. Ooo, nu! Unde e părul meu scurt şi brunet? Tricoul şi blugii? Brăţările şi geanta pe un umăr? Nu a mai rămas nimic. În schimbul lor am primit o „perucă“ blondă, o fustă şi o cămaşă. Mă voi obişnui eu şi cu asta. Mai greu îmi va fi să accept că chioşcurile mici şi drăguţe au fost înlocuite de adevăraţi mastodonţi de fier şi sticlă, parcurile mari, odată pline de copii, sînt acum locuri mici, aflate sub atenta supraveghere a gardienilor, iar restaurantele exotice au luat locul celor rustice. Felinarele din lemn au dispărut, la fel şi grădinile pline cu flori de la parterul blocurilor. În schimb, au apărut tot felul de roboţei care te salută politicos, uneori te ajută şi îţi ridică moralul. Au apărut pomişori mici care se udă şi se curăţă singuri. Chiar şi în parcuri leagănele şi învîrtitorile se urnesc şi se opresc la o simplă bătaie din palme. În concluzie, ai tot ce îţi poţi dori aici.
Cu timpul, oamenii s-au obişnuit cu noul look al oraşului şi al lor, chiar au început să-şi dorească mai mult. Aşa că anul viitor Mike şi Tom ne-au promis că vor reveni cu ceva şi mai spectaculos!
Alina ATUDORI, clasa a VII-a, Şcoala nr. 197, Bucureşti
