Cine se joacă de-a scrisul, la Cluj
Pe la jumătatea lunii iunie, deci imediat după absolvirea şcolii de muzică şi a claselor gimnaziale, eu mi-am făcut bagajul, mi-am strîns catrafusele, iar cu cinci ediţii diferite ale lui Dilematix sub braţ, am sărit în tren spre Cluj. De ce? Se pare că ajunsesem la faza naţională a unui concurs de proiecte. În ce vagon? Doi. Şi cu cine am stat? Păi, am mers cu prima mea dirigintă, o suuuperprofă de română, chiar cea care m-a bătut la cap cu excursia asta, şi cu două eleve ale dumneaei care sînt cu doi ani mai mici ca mine, cu încă o doamnă profesoară la fel de tare din Liceul Greco-Catolic, profă care ne trimite mereu cele mai şoriceşti texte, şi cu alţi trei oameni, cu un an mai mici ca mine.
Acum hai să vă spun numele noastre de cod, ca să vă pufnească rîsul. Cele două eleve ale fostei mele diriginte erau Ivonuşka şi Denisa, pe care nu o cheamă Denisa, dar nimeni nu îi reţinea niciodată numele şi toţi inventau cîte un nume cu iniţiala‚ D, aşa că am tachinat-o în grup şi-am botezat-o Denisa. Pe profa lor o putem numi pur şi simplu „diriga“, iar pe cealaltă profă hai s-o ascundem sub denumirea de „profa de română“. Cea mai interesantă poreclă este a lui Matei: fiind noi în inima Clujului, i-am zis mai întîi Matei Corvin. S-a plictisit repede, aşa că i-am spus Corvi, dar nici aşa n-a fost mulţumit! Ce să-i faci dacă e încăpăţînat? M-am enervat şi am urlat după el, cînd ne-a luat-o în faţă, „Corvinaş, băiete!“ şi uite aşa a fost strigat mai departe. Cele două colege ale lui, Bianca, supranumită „amanta lui Justin Bieber“, care şi el avea o poreclă un pic mai deşucheată, şi Raluca, „Ginger“ să-i spunem, erau cele mai tăcute şi mai retrase. Noi, ceilalţi, eram prea bucuroşi şi muuult prea energici pentru restul lumii. Bine, în afară de Denisa, care a ras două cărţi în cele patru zile la Cluj! La cît de cu nasu’ în calendar a fost, vă recomand cărţile Fascinaţie şi Povestiri filozofice.
În aceeaşi cameră cu Morandi
Şi-acum s-o luăm din loc cu poveştile de la Cluj! Am călătorit multe ore cu trenul şi am dormit cu o pereche de căşti în urechi, deşi aş putea spune cu tărie că tot zgomotul şinelor m-a adormit, nu tu Bach, nu tu Beatles! Trenul a avut întîrziere şi de-abia la 7 jumate în zorii zilei ne lăsam bagajele în camere şi făceam cîte un duş. La 8 ne-am dus la masă, unde, da, i-am jucat o mică farsă dirigăi, pentru că a întîrziat. I-am spus că a fost marmeladă şi dulceaţă de caise şi că tocmai le ratase, iar ea s-a şi dus să întrebe, dar bucătăreasa a trebuit s-o dezamăgească. Profa de română a rîs copios, gaşca veselă s-a înecat de-a dreptul. Dar să vă spun oleacă şi despre camere, fără pic de părere de rău că am dormit acolo! Aveai senzaţia că aveai iar zece ani şi te duceai în tabere vara, cînd după ditamai focul de tabără nu dormeai şi şuşoteai toată noaptea, iar moderatorul venea la ora 1 şi zbiera la tine să mai şi taci, că de nu, nu mai primeai micul dejun sau îţi confisca bomboanele. Dar noi eram ceva mai upgradaţi, aveam şi un poster cu Morandi, semnat: „Pentru cea mai cool girl! Morandi“. Că tot am ajuns să vorbim de seri, la capitolul ăsta am să vă spun şi ce prostii am făcut noi într-o seară după ce ne-am întors din centru de la shaorma şi după o plimbare luuungă şi drăguţă. Corvinaş şi cu mine a trebuit să le păcălim pe Ginger şi pe amanta lui Justin Bieber că le ducem la mall, dacă se mişcă suficient de repede şi ţin pasul, dar ele au eşuat şi noi am scăpat basma curată. Înainte să-i hrănim pe porumbei în spatele Bisericii Ortodoxe, ne-am despărţit de profe la sfîrşitul lansării de carte a Ruxandrei Cesăreanu, Angelus, unde am fost rugaţi să scriem cum ne vedem noi îngerii păzitori cu o aripă sau fără nici una, înger de secol XXI, iar acolo ne-au fost alese textul lui Corvinaş şi al meu şi chiar au fost publicate fragmente pe blogul scriitoarei. A fost unul din momentele mele preferate, nu pentru că am ieşit bine în poză pe blogul profei de română, ci pentru că tema atelierului a fost foarte bună şi de acolo au ieşit cele mai bune texte din toate cele patru zile, am impresia. Toate astea s-au întîmplat la o librărie Humanitas de lîngă Biblioteca Centrală. Chiar au rămas agăţate textele noastre pe-acolo.
Revenind la seara despre care voiam să vă povestesc, am luat un taxi după ce i-a căzut pe jos shaorma amantei lui JB, pentru că întîrziam la cămin. După duş şi îmbrăcarea în pijama, ne-am adunat să jucăm cărţi în camera dirigăi, a Ivonuşkăi, a Denisei şi a mea, iar profele ne-au sunat să vorbim cu portarul să le lase să intre, pentru că, se pare, nu mai aveai voie să vii după orele 22. Şi în seara aia am făcut schimb de camere, profele au dormit în cealaltă, şi noi am chicotit şi-am spus bancuri pînă la 1 noaptea, după care am trecut la poveştile de groază despre JB şi Mărioara, care îţi mînca shaorma şi o tăia cu satîrul. Ginger şi amanta lui JB cred că au urlat pînă la ora 6, înspăimîntate. Eu eram monstrul, clar, aveam şi cămaşă de noapte, rolul era perfect. Pe la 3, cineva din curte a îndreptat o lanternă spre geamul nostru, şi fetele cred că au trezit tot holul în momentul ăla, mai ales că le-am spus că e cadavrul lui JB în curte şi îşi caută amanta. Distracţia a continuat pînă s-au înecat de rîs Denisa, Ivonuşka şi Corvinaş, eu fluturam prin cameră în aşternut şi le speriam pe colegele lui Corvinaş.
Grădina botanică şi vorbe de duh
A doua zi am mers la Şcoala „Elf“, una privată şi foarte aranjată, unde copiii chiar fac multe proiecte, şi nu din silă, ci chiar de plăcere. Şi acolo ni s-a făcut o prezentare a celor patru zile pe care aveam să le petrecem. În acea după-masă am mers la celebra Grădină Botanică din Cluj, care, într-adevăr, îşi merită faima şi vorbele de duh! Aţi mai văzut trandafiri lila mari şi parfumaţi? Dar plante care coboară ca din cer, arată ca nişte buzdugane şi au frunze de palmieri cu ventuze? Unele au şi flori mov şi albe, cu aspect de mîna Maicii Domnului. O baltă plină cu nuferi nu numai verzi, ci şi ceva mai gălbejiţi – nu de vreme – sau poate chiar spre albăstrui? Broaştele săreau ca bete, şi pe marginea acestei mici mlaştini era plin de plante carnivore cu tulpini care mai de care mai adîncite în apă. La cactuşi nu ne-au lăsat să intrăm, dar cui îi mai trebuie cactuşi cînd te poţi pierde printre trandafirii grena?
La capitolul ateliere de scriere, părţile mele preferate au fost cînd am făcut haiku-uri despre cărţile pe care le-au prezentat copiii, dintre care Primii mei blugi a fost cartea propusă de Corvinaş, amanta lui Justin Bieber şi Ginger. Eu am fost în echipă cu Corvinaş şi Ivonuşka, cred, şi am făcut un haiku despre Pescăruşul Jonathan Livingstone, carte propusă de două grupuri de la cercul de lectură, din oraşe diferite, chiar! Dintre toate cărţile propuse, aleg cu tărie Împăratul muştelor! A mai fost foarte faină partea cu compusul poeziilor din versurile propuse de noi. Au apărut nişte combinaţii de Eminescu, Coşbuc şi Macedonski, scrise cu exces de zel, devenite exagerat de simpatice, totuşi oprindu-se la limita posibilităţilor. Proiectul din după-amiaza aceea era să-i oprim pe oameni pe stradă şi să-i rugăm să ne recite nişte versuri, dar a plouat torenţial de la ora 3. Noi totuşi ne-am plimbat peste tot, chiar ne-am adăpostit într-o catedrală protestantă din centru şi am vorbit despre diferenţele între bisericile ortodoxe şi cele catolice.
La mall, cu Dilematix
Am sărit pînă acum peste cel mai important episod, şi anume prezentarea lui Dilematix, care a avut loc la etajul I al Mall-ului Iulius, la Diverta. Colţişorul alocat revistelor care se lansau în după-masa aceea era plin de profi şi profe de română şi elevii lor. Trei reviste literare au fost promovate, dintre care prima a fost pentru copii din şcoala primară şi, eventual, grădiniţă, a doua pentru gimnaziu şi liceu, şi un ziar, adică Dilematixul nostru, şi încă o revistă, chiar mama noastră, Revista Cercurilor de Lectură, cea care ne-a adus la Cluj, de fapt. Eu eram roşie de entuziasm şi am povestit despre cum am ajuns să public prima oară, cît de încîntată am fost că mi-a apărut textul pe prima pagină, cum am continuat pînă mi-a propus Adina pe faţă să „mă angajez“ şi cum am sărit în sus de fericire urlînd „da!“ după o gură de cappucino la o terasă, în februarie. După lansare, multe persoane au venit să mă felicite, deci a fost un succes!
Ar mai fi multe de povestit despre Cluj, dar deja am mîncat prea mult din pagina asta de ziar şi cred că în curînd am să las o pată mare de cerneală dacă mai continui, aşadar îmi scot jobenul şi fac o plecăciune!
Au revoir!
