Cine nu a visat în nopţile înstelate de vară, lungit în şezlong, în balconul u­nui apartament, cînd luna stră­lucea şi-l mai răcorea puţin vîntul cu miros de tei? Eu am făcut-o de mai multe ori.

Dacă aş fi arhitect, aş desena numai pe verticală. Mi se pare ceva foarte im­portant să desenezi dimensiuni noi, îndrăzneţe şi pline de lumină pentru ora­şul tău care, astăzi, stă să se sufoce în hă­ţişurile de clădiri înghesuite din cartiere, ce strivesc orice perspectivă. Mi-aş dori să fac un oraş înalt, foarte înalt. Să proiectez to­tul pe verticală, parcă special făcut pentru Spi­derman. Mi-aş dori să văd clădiri lu­mi­noase, zgîrie-nori, grădini suspendate şi ga­raje subterane care să mărească spaţiul pen­tru ochiul ce le priveşte. Dacă te înalţi, to­tul ţi se pare mai liber. Asta este! Am gă­sit! Foarte multă libertate. Şi multă ver­deaţă. De ce? Pentru că eu sînt numai un firicel de iarbă. Da! Aţi auzit bine! Sînt un fi­ricel de iarbă care a răsărit într-un ghiveci de pe un balcon al unui bloc cenuşiu, din­tr‑un cartier care s-a pierdut în zarva marelui o­raş de beton. Vreau să mă eliberez. Vreau să stau liniştit în grădina elegantă a clădirii me­le semeţe şi să vă zîmbesc. De fapt, toate gră­dinile vor fi elegante. Şi nici nu vor ocu­pa mult spaţiu, pentru că vor fi amplasate pe clădiri şi fiecare zgîrie-nori va avea pro­pria sursă de oxigen. Bună idee, nu-i aşa?

Aaaa, încă ceva: aş vrea să amenajez în gră­dina mea şi un acvariu în care sute de peşti coloraţi să se joace plini de încîntare. Ştiţi? Privitul peştilor relaxează. Ca şi pri­vitul peisajului. De aceea voi privi oraşul de sus, de foarte sus. Priveliştea va fi în­cîn­tătoare. Voi vedea şosele ca nişte panglici ne­tede şi largi, pe care maşina mea de lux să poată fugi fără griji. Voi avea maşină? Cred că da, pentru că în oraşul viitorului orice fir de iarbă, care se respectă, are ma­şină... de lux. Autostrăzi şi pasaje sus­pen­date impunătoare vor traversa şi ele semeţe oraşul meu curat şi modern.

Totul va fi ca un vis frumos. Un vis pe ver­ticală! Voi ce credeţi, vom reuşi?

 

Nicolae Mihai AVRAM, clasa a V-a, Şcoala nr. 139 „Mircea Sântimbreanu“, Bucureşti