Ilariopolis

N-am călătorit niciodată mult. N-am vă­zut oraşe peste oraşe, geniale, importante, nor­male sau murdare. N-am putut face asta, chiar dacă mi-am dorit. Escapadele me­le cele mai dese şi cele care mi s-au în­tipărit în memorie au fost cele către casa bu­nicilor, la ţară. Şi, trebuie să măr­tu­ri­sesc, am fost dintotdeauna mai atras de pa­cea mediului rural. Oraşul mi s-a părut de mul­te ori prea zgomotos şi obositor. Chiar dacă mi-am trăit toată viaţa în Bucureşti (iar aici se află toate amintirile mele), am dis­preţuit acest oraş şi mi-am dorit mai de­grabă să plec la munte sau la mare. A tre­buit totuşi să treacă zile, luni, ani, ca să rea­lizez umorul negru, paradoxul şi ciu­dă­ţenia oraşului meu, Bucureşti. Locul unde, lîn­gă mormane de gunoi, se înalţă vile im­pu­nătoare de milioane de euro. Locul unde sînt maşini extrem de scumpe, dar prea mulţi oameni săraci. Locul unde absurdul se confundă cu normalul, iar grotescul cu plă­cutul. Acesta este oraşul unde tragedia este estompată de umor negru şi haz de ne­caz. Un oraş, care chiar în ciuda aspectelor u­rîte, merită numele de Ilariopolis (oraşul bu­curiei) atribuit de către Octavian Paler. Bu­cureştiul e un oraş pentru oameni in­tro­ver­tiţi, dar şi pentru extrovertiţi. Este un oraş pentru bătrîni, dar şi pentru copii. Un oraş pentru oameni de la ţară, dar şi din me­diul urban, astfel încît aceste două no­ţiuni (de urban şi rural) îşi pierd din sub­stan­­ţă, consistenţă şi nu mai înseamnă ab­so­lut nimic. Un oraş pentru odihniţi şi obosiţi, Bu­cureşti este un oraş pentru toată lumea.

Maximilian DOBRE

 

Micul Paris, azi

Locuiesc în Bucureşti şi pot să spun că îmi place. Cu toate că metropola este un a­mal­gam de clădiri urîte şi frumoase, de parc­uri şi gaze de eşapament, are un farmec a­parte. Cu toţii ştim că, în trecut, Bu­cu­reş­tiul purta numele de Micul Paris, re­pre­zen­tînd o variantă mai mică şi îndepărtată a luminoasei capitale franceze. Cu toate că în perioada comunistă au fost distruse mul­te clădiri impresionante, în locul lor au a­pă­rut altele, pentru ca, astăzi, sticla şi oţelul să se combine cu eleganta arhitectură in­ter­belică.

În Bucureştiul zilelor noastre există în­să numeroase probleme, cum ar fi cozile in­ter­minabile de maşini, canalizarea, sau pe­ri­culoasele haite de cîini ce colindă toată ziua străd­uţele dintre blocuri sau case. De la fe­reastra apartamentului meu se poate re­mar­ca degradeul de la albastru la gri al ce­ru­lui, pe linia orizontului formîndu-se un strat gros de smog.

Dar parcurile, teatrele şi mall-urile îi fac pe locuitori să uite de problemele oraşului în favoarea distracţiei.

Ştefan SEBASTIAN

 

Oraşul ideal?

Eu cred că oraşul ideal ar fi unul al vii­torului, unde să locuim în blocuri de 200 de e­taje, cu multe spaţii verzi între ele, iar tra­ficul nu ar fi o problemă, pentru că toate ve­hi­culele pot să zboare. Îmi imaginez un ast­fel de oraş SF, unde energia să nu mai po­lueze, iar deşeurile să poată fi dezintegrate direct.

Mi-ar plăcea să mă teleportez pînă în curtea şcolii şi să studiem astronomia cu pro­fesori extratereştri care să organizeze pe­riodic excursii pe alte planete, iar în loc de caiete să folosim un robo-calculator care, de preferat, să ne spună şi cînd greşim, iar la lecţiile de istorie să învăţăm despre criza de demult şi despre un domn, mare luptător cu moţiunile de cenzură.    

Vlad GEORGESCU

 

Oraşul perfect?

Lumea noastră este plină de oraşe mi­nu­nate. Mulţi visăm să mergem la Paris sau la Londra, însă chiar şi cele mai fru­moa­se oraşe nu duc lipsă de probleme. Asta m-a făcut să mă întreb: Oare este posibil să cons­truim „oraşul perfect“? Toţi visăm la acest oraş, însă poate el să părăsească lu­mea fictivă?

Mulţi avem cerinţe care pot fi con­si­derate „exigente“. De la locaţie pînă la cea mai mică vieţuitoare. Oare chiar ne dorim un oraş cu plajă ? Apusul soarelui, văzut din astfel de locuri, este minunat, dar oare pro­blemele, care se nasc simultan cu aceas­tă locaţie, nu pot „spulbera“ alegerea noas­tră? Dezastrele care pot avea loc în orice zi îm­piedică oraşul nostru de vis să fie „per­fect“.

De asemenea, cum rămîne cu locuinţele? Clă­diri ce par să atingă norii sau căsuţa dră­guţă cu grădiniţă, la care visăm după o anu­mită perioadă? Ne dorim un oraş mare sau mic? Ce am vrea să se găsească în el? Idei­le noastre nu par atît de certe! Poate fap­tul că nu ne putem hotărî arată că ne schim­băm mereu concepţiile despre acest o­raş şi poate ar fi mai bine să rămînă doar un vis.

Florica MIRCEA

 

Oraşul preferat

Viena este unul dintre oraşele mele pre­ferate. Curăţenia, ordinea şi disciplina sînt la ele acasă. Pe străzile din centru miroase a parfum îmbietor. Oamenii sînt foarte or­do­naţi şi disciplinaţi. Dacă văd un gunoi pe jos îl ridică şi îl pun la coş. Pentru a di­mi­nua poluarea, mulţi au renunţat la maşini şi şi-au cumpărat biciclete. Astfel traficul nu este aglomerat ca în alte mari oraşe. Spa­ţiile verzi sînt foarte importante şi de a­ceea tot oraşul este împînzit cu pomi şi flori.

Din toate aceste motive, eu consider Vie­na un oraş unde toată lumea şi-ar dori să lo­cu­iască.

Laurenţiu SOARE

 

Sportul la el acasă

Oraşul, în care aş dori să trăiesc, s-ar afla într-o zonă montană străjuit de munţi î­nalţi. El ar avea foarte multe pîrtii de schi şi o telegondolă care să te ducă pînă pe al­bele căciuli ale munţilor. De pe munţi se poa­te vedea valea împădurită a rîului ce stră­bate oraşul.

În centrul atenţiei s-ar afla multe ho­te­luri, magazine de suveniruri şi un ci­ne­ma­to­graf 3D. De asemenea, aici s-ar afla un parc de distracţii şi băi termale.

Primarul oraşului ar trebui să fie un îm­pă­timit al sporturilor. La dorinţa acestuia, o echipă de roboţi constructori ar clădi pen­tru el tot ce îşi doreşte.

Un oraş ca acesta ar avea multe pro­bleme cu energia, dar s-ar putea construi cen­trale eoliene pe vîrful munţilor.

Un singur defect are oraşul acesta, nu are nume.

Ioan PARASCHIVESCU

 

100% automatizat

Oraşul în care aş dori să trăiesc este u­nul 100% automatizat. Un oraş mare, cu mulţi locuitori, ce utilizează mereu ultimul tip de tehnologie şi cele mai noi gadget-uri.

Populaţia, pe lîngă capacitatea ei de a se des­curca cu tehnologia, ar fi de asemenea mai civilizată, neîncercînd să fraudeze sis­te­mul, atît de bine pus la punct de către au­to­rităţi şi firme.

Oraşul nu s-ar confrunta cu pene de cu­rent, existînd multe generatoare gata să vină în ajutor la nevoie. Aparatele ar fi la pre­ţuri rezonabile, pentru ca toată lumea să poa­tă fi în rînd cu ceilalţi. Hacker-ii şi vi­ru­şii nu ar cauza nici o problemă, locuitorii ora­şului fiind prevăzuţi cu ultimele tipuri de software împotriva lor.

Deoarece aceste lucruri ar avea nevoie de o mare sursă de curent, la marginea ora­şu­lui ar fi construite centrale eoliene, iar pe blo­curi ar fi montate panouri solare pentru a micşora consumul. Acest oraş este prea bi­ne pus la punct pentru a da greş.

Răzvan DOBRE

 

Copiii din clasa a VIII-a de la Şcoala nr. 194 „Marin Sorescu“, Bucureşti