Ştiţi de cartea lui Michael Ende, Poveste fără sfîrşit? E un fantasy cuceritor, din care nu ne-am putut abţine – Alexandru Crişan, Ioana Pârvulescu, Tina Sâmihăian, Rodica Zafiu şi cu mine – să nu introducem un fragment în manualul de română de clasa a IX-a, apărut la Humanitas Educaţional în... acum multă vreme.
Experienţa paideică a „Şcolii de la Păltiniş“ este invocată de către Liiceanu în „Ce înseamnă a fi european...“ ca o mărturie edificatoare asupra condiţiei insului trăitor în universul concentraţionar românesc din anii ’70-’80.
Să-l desfiinţăm. Şi aşa dă multora bătaie de cap! Şi, la urma urmei, ce aduce bacul? Ia unor tineri dreptul de a învăţa mai departe? Privit din unghiul ăsta, ne-am putea dispensa de el cu seninătate. S-ar putea să fie cîţiva care să protesteze pe motiv că fără o diplomă de bac nu ar putea să se înscrie la universităţi de peste hotare. N-are nimic.
1960, Bucureşti. Tovarăşa profesoară intră în clasă, ţinînd catalogul sub braţ. Elevii din primele bănci se ridică şi salută în cor: „Buuună ziua!“. Tovarăşa profesoară pune catalogul pe catedră şi zăboveşte cîteva momente în picioare, pînă cînd şi cei din spatele clasei îşi dau seama că a început ora şi se trage fiecare către locul său.
În vara lui 1981, după terminarea facultăţii, în timpul convocării prin care urma să ne încheiem stagiul militar, s-a întîmplat într-o zi ca ofiţerul care ne comanda compania să îşi uite carnetul de însemnări la locul de instrucţie. Bineînţeles că n-am ratat ocazia de a-l răsfoi.
Actualul sistem de finanţare a fost introdus prin modificările din 1998 la Legea învăţămîntului şi a avut ca obiectiv principal stimularea dinamicii universităţilor din România, puse în competiţie pen...
