Viaţa de după

Publicat în Dilema Veche nr. 734 din 15-21 martie 2018
Viaţa de după jpeg

Majoritatea dintre noi avem parte, în viață, de acel moment de răscruce care ne hotărăște drumul mai departe. Pentru cei „norocoși“, acel moment nu are „decît“ un impact psihologic. Pentru ceilalți însă, el coincide atît cu o nevoie vitală de a te reconstrui lăuntric, cît și cu o problemă de sănătate. Cînd suferi, de pildă, o amputare sau o deficiență a capacităților senzoriale, totul în jurul tău pare că se schimbă. Iar tu trebuie să te readaptezi, într un nou corp, să-ți reajustezi normalitatea de ieri la cea de azi.

„Nu mi se pare onest să nu spui de la început celui cu care ieși că ai această problemă. E cumplit de greu momentul acela care începe cu: eu trebuie să-ți spun ceva. Cînd pleci de acasă, te aranjezi și, deși îți place ce vezi în oglindă, știi că există pericolul să nu fii considerat perfect, pentru că ești puțin ciobit, și-ți dai seama că întîlnirea pe care urmează să o ai e ca un loz în plic. E greu de explicat ce simți în clipa aia. Să te uiți la chipul celui din fața ta, să vezi cum și dacă se i schimbă expresia, după ce îi spui.“

Mihaela Sofrone are un doctorat în sociologie și este, în prezent, lector universitar la Facultatea de Sociologie din București. În 2006 a primit diagnosticul: cancer la sîn. Avea 31 de ani.

„Mi-a apărut un nodul, m-am dus la un consult, iar medicul mi-a spus că, deși nu pare grav, e puternic vascularizat – ceea ce trebuia să fie un semnal de alarmă. Am întrebat dacă pot amîna operația și mi-a spus că nu e nici o problemă, dar că va mai crește și operația poate fi inestetică. M-am gîndit să mai aștept, să fac o altă ecografie peste șase luni să văd ce e. După trei luni și jumătate, a început însă să sîngereze. Am ajuns la spital, s-au făcut investigații, iar în cîteva zile am fost operată.“

Înainte de prima operație, cînd încă nu se știa dacă nodulul era malign sau benign, doctorul i-a spus că s-au găsit totuși cîteva celule canceroase. „Inițial, în capul meu asta s-a tradus că, de fapt… e bine! Nu am cancer, mă gîndeam că, dacă nu s au găsit decît cîteva celule, nu poate fi ceva atît de rău. Dar, mai apoi, peste noapte, am realizat. Și a fost dur. Și am început să plîng. Am plîns toată noaptea. A doua zi, dr. Cristian Bordea, unul dintre medicii care au operat, a venit, s a așezat pe pat și mi-a spus că e un chist malign, că va urma mastectomia și că va trebui să încep sesiunile de chimioterapie. Atunci i-am spus rapid că eu nu am timp de așa ceva, că eu trebuie să plec în SUA la studii, că am multe de făcut, că nu am timp de toate astea. Doctorul mi a spus însă acea frază, salvatoare pentru mine, acel mesaj pe care încerc să-l transmit și eu mai departe femeilor care trec prin asta. Mi-a spus: vă înțeleg, dar cam un an de acum încolo va trebui să vă ocupați doar de dvs., căci pe urmă veți avea tot timpul din lume să faceți tot ce vreți… Tot timpul din lume.“

Tot timpul din lume

S-a întîmplat într-o zi, între cele două operații. Mergea la serviciu, ca de obicei, autobuzul întîrzia, dar, pentru prima oară, nu s-a mai stresat. „Aveam cancer, deci îmi permiteam să întîrzii. Așa că m-am trezit că aștept liniștită și, brusc, am observat că lîngă stație erau plantate niște flori. Nu le văzusem niciodată pînă atunci.“

Înainte de diagnostic, viața Mihaelei arăta cam așa: trezirea la 6, fugit cu fetița la grădiniță – „îmi era atît de milă de ea, pentru că o trăgeam după mine și-mi spunea să încetinesc pasul, că nu mai poate, dar eu nu puteam încetini, căci trebuia să zbor la primul job, ca să am timp să ajung la al doilea și la al treilea, iar seara, cînd ajungeam acasă, pe la 8 sau uneori 9, trebuia să fac mîncare sau să spăl sau să calc și știam că voi ajunge să adorm pe la 12 noaptea, pentru ca ziua următoare s-o iau, din nou, de la capăt, de la ora 6 dimineața“. Diagnosticul a pus însă punct iureșului acelei vieți aproape robotizate.

După a doua operație, însă, cea de mastectomie, căsnicia i s-a destrămat, urmînd divorțul. Era a doua lovitură pe care noua realitate i-o dădea.

„O femeie care trece printr-o mastectomie are nevoie de mult timp, să fie înțeleasă, să fie protejată, să i se ierte foarte multe, pentru că are ieșirile ei, pentru că ea se reconstruiește. Își adună cioburile și se recompune. Pare dramatic, poate sună prea pompos, dar așa e, pentru că în perioada aia te gîndești cine ești, ce mai ai de făcut, cît timp mai ai. Cînd copilul te întreabă unde veți merge în vacanță, tu te gîndești dacă vei mai trăi să apuci vacanța. Dacă îți iese sau nu tratamentul terapeutic. Pentru că mereu pot apărea complicații. Dacă azi analizele îți ies bine, mîine s-ar putea să se dea totul peste cap.“

După chimioterapie și operația de mastectomie s-a constatat că era în remisie totală. Zero celule maligne. Viața îi era, deci, reoferită, dar cu ce cost? Avea 33 de ani, divorțase și suferise o mastectomie.

„Eram tînără, iar la vîrsta aia apar oportunități să-ți refaci viața – aș vrea să pot vorbi mai mult despre asta. E greu, de exemplu, să-ți placă de cineva, dar să știi că există riscul să pierzi o șansă de a fi cu acea persoană pentru că tu ai acea problemă. Și se întîmplă de multe ori să gîndești în locul celuilalt. Să te consideri un obiect și să crezi că și celălalt te va considera așa. Să ți se pară că ești mai puțin femeie pentru că ai doar un sîn. Și da, au fost și situații cînd oamenii au dat înapoi. Și nu a fost deloc ușor. Respingerea creează de multe ori răni, dar cînd ești respins pentru un lucru de care nu ești vinovat și pe care nu-l poți controla, da, există și multă furie și revoltă.“

Dacă atunci nu se făceau reconstrucții gratis și o operație la o clinică privată costa prea mult, astăzi, deși operația e, de cîțiva ani, decontabilă în spitalele de stat, există liste de așteptare destul de lungi. „Și nu e deloc floare la ureche să faci o asemenea operație. În primul rînd, vorbești despre femei care au suferit deja o mare traumă. Cancerul, urmat de mastectomie, spitale, operații, tratamente oncologice chinuitoare. Nu sari de nerăbdare să mai intri într-un spital, să mai faci o operație. Oamenii cred că reconstrucția poate să șteargă cu buretele toate astea. Nu e deloc așa. O reconstrucție nu înseamnă implant mamar, iar pe atunci nici nu existau mulți specialiști cu experiență în reconstrucție mamară, pentru că era o intervenție relativ nouă în România. Am consultat totuși doi medici esteticieni. Rezultatele erau departe de a mă face să-mi doresc o asemenea operație. Reconstrucția, așa cum am văzut în imaginile pe care mi le-au arătat, era de fapt un soi de guguloi sub piele, poziționat mai sus decît sînul prezent. Mi s-a spus că era așa, pentru că… se mai lasă. Să mă trezesc cu ceva care arată mai rău decît o simplă cicatrice, cred că m-ar fi prăbușit mai tare.“

Chiar dacă, în timp, lucrurile s-au mai schimbat, iar metodele de reconstrucție se îmbunătățesc permanent, ideea a fost oarecum abandonată.

„Azi am ajuns să mă accept așa cum sînt.“

Feminitate

În atelierul ei mic și cochet, de pe lîngă parcul Cișmigiu, Mihaela pictează. S-a reapucat după operația de mastectomie. Primul tablou pe care l-a pictat a fost o imagine cu marea și soarele. Cînd am întîlnit-o prima oară știam doar că vrea să vorbim despre un scenariu de film, despre viața unei femei care supraviețuiește cancerului de sîn.

Am întîlnit atunci o femeie frumoasă, care radia de optimism, cu un umor fin și cu acea dezinvoltură a omului încrezător în sine. Abia pe la mijlocul întîlnirii am realizat că ea era de fapt supraviețuitoarea cancerului. Și nu avea nimic de victimă în ea.

„E curios cum te schimbă o asemenea experiență. Înainte, copilul meu era mic, n-aveam nici un ajutor din nici o parte, stăteam cu chirie, făceam a doua facultate și aveam trei job-uri. Alergam de dimineața pînă seara, nu mă bucuram de nimic, eram doar la un nivel de supraviețuire. Cred că dacă mai conti-nuam așa, muream.“

Diagnosticul a fost un stop brusc la toată acea viață. Și un restart.

„Îmi aduc aminte că, într-o zi, în timpul unei ședințe de chimioterapie, a venit sora mea la mine și nu mai știu de ce, dar ne-a pufnit rîsul, un rîs atît de plin și de sănătos, am rîs cum nu o mai făcusem de prea multă vreme. Mă ocupam doar de mine, restul stresurilor dispăruseră. Mi-am dat seama că mai poți și lenevi. Și am profitat de perioada aia. Ieșeam pe stradă și observam clădirile frumoase sau că au înflorit copacii. Și nu doar observam, ci toate detaliile treceau prin mine, mă bucuram cu fiecare celulă. Ca atunci cînd ești în vacanță. Începusem să intru în starea aia, conectîndu-mă la detalii. Am învățat că așa trebuie să trăiesc. Să vezi detaliile din jurul tău.“

Și tocmai pentru că a început să vadă detaliile din jurul ei, într-o zi, pozînd niște tablouri, a uitat obiectivul îndreptat către ea. Și-a făcut un selfie. „Un selfie destul de bun“ – îmi povestește rîzînd. „Dar mi-a plăcut ce a ieșit, așa că m-am gîndit să-mi mai fac cîteva poze.“

Și-a pus, la început, o eșarfă pe cap. Apoi a început să se joace cu eșarfa. Ba un turban, ba o tunică, ba un sari. Și brusc i-a venit ideea: ce înseamnă, pînă la urmă, feminitatea?

„O femeie transmite feminitate, indiferent ce ar pune pe ea. Am croșetat puțin pe ideea aia și am legat-o de problema pe care o întîmpină femeile care nu au un sîn: teama că nu vor mai fi considerate femei. Din nefericire, sînt încă multe femei care refuză mastectomia de teama că vor fi mutilate. Dar viața nu se termină aici, mastectomia nu elimină feminitatea. Iar acesta a fost și mesajul expoziției de fotografii – «Feminitatea fără frontiere» – pe care am organizat-o în toamna anului trecut, la TNB: mastectomia nu ucide feminitatea.“

Mihaela ar vrea să facă un film pentru ca oamenii să înțeleagă prin ce trece o femeie care a avut cancer de sîn. Probabil unul alb-negru, cu multe nuanțe de gri. „Femeile se închid în ele, sînt rănite, neînțelese. E un cerc vicios, femeia abia se reconstruiește, constată foarte rapid că oamenii nu o înțeleg și, de cele mai multe ori, încearcă să le cînte în strună, să fie, din nou, în rîndul lumii. Ca să își ascundă disperările și depresiile, joacă două roluri: primul – ea cu ea, al doilea – ea cu ei. Identitatea de gen este zdruncinată din temelii. Te lupți cu tine în fiecare zi să alungi gîndurile alea, să te mobilizezi, să rămîi activ, să vezi partea bună a lucrurilor, să te bucuri de orice schimbare în bine, oricît de firavă ar fi. E un stres și un frecuș permanent în mintea ta, e ca un răscolit prin toate sertarele din trecut, e o nebunie care începe să te bîntuie pe toate nivelurile. Și după ce scoți toate lucrurile din toate sertarele, le pui în mijlocul camerei și începi să le rearanjezi. Dar îți trebuie timp. Ești cu mormanul de gînduri și unele nu vor mai fi puse în același loc, pentru că se schimbă ierarhiile. Te gîndești cine mai ești tu.“

Au fost perioade grele, au fost multe căderi, dar și reveniri. Îmi spune, glumind, că nu are o fire prea răbdătoare, deci nici în depresie nu prea sălășluiește mult timp. „Cînd pic, caut și mă agăț de ceva care nu doar să mă scoată din starea de deprimare, ci să fie un pas înainte. Am învățat să transform depresia într-o trambulină care să mă ajute să evoluez. Așa ies și urc o treaptă, pentru că în fiecare zi știi că trebuie să te reconstruiești.“

O întreb: a fost o metamorfoză? Îmi răspunde că a fost mai degrabă o reconectare la ea, la sufletul și la gîndurile ei. Și înțeleg ceva esențial: reconstruirea feminității, după o mastectomie, este mai degrabă regăsirea ei sub toate straturile sociale pe care lumea de azi le impune. Azi, imaginea perfecțiunii corporale, promovată peste tot, este cea care ascunde și, mai mult, pervertește, de fapt, ideea de feminitate.

Nu corpul, ci mintea și tot acel complex de emoții – acestea ne definesc, pînă la urmă, ca femei.

Foto: Mihaela Sofrone

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.