Este vina presei?
Nu deținem noi monopolul la capitolul „probleme ale presei“, însă avem unele dintre cele mai inventive. Vorbind acum ceva vreme cu un jurnalist italian, l-am întrebat dacă a auzit vreodată, pentru că lucrează cu jurnaliști din mai multe țări, monitorizînd derapajele de la libertatea presei, de vreo propunere legislativă care să prevadă ca jurnalele televiziunilor să difuzeze mai multe știri „pozitive“, primind „la schimb“ scăderi de TVA. Inițial, amicul jurnalist a crezut că fac mișto de el. Apoi s-a crucit. Bineînțeles, nu e de rîs. Se întîmplă în România, după cum tot în România se întîmplă ca un ministru să facă liste negre cu numele unor jurnaliști care nu sînt agreați, sau unele emisiuni nu sînt sancționate de către Consiliul Național al Audiovizualului pentru răspîndirea de fake news. Problemele presei din România nu sînt puține, dar, cînd ne grăbim să aruncăm piatra înspre „calitatea scăzută a presei“, ar trebui să vedem peisajul mai larg al întregii societăți în care trăim și să cunoaștem, în primul rînd, genul de presiuni, de la cele politice la cele economice, la care sînt supuși jurnaliștii.
Revenind însă, nu deținem monopolul problemelor. Dacă e să tragem cu ochiul și prin vecini, vom vedea că nici în alte părți situația nu este deloc roză.
Probabil că cea mai șocantă știre a anului trecut a fost asasinarea jurnalistei Daphne Caruna Galizia, ale cărei investigații au provocat alegeri anticipate în Malta, asasinatul avînd loc într-o țară membră a Uniunii Europene.
Violențe contra jurnaliștilor s-au petrecut însă în toată lumea. În Kosovo, Parim Olluri, redactorul-șef al ziarului Insajderi, a fost atacat în plină stradă. Îngrijorătoare este și reacția sa din care transpare și resemnarea, dar și realitatea politică a unei țări: „Nu e o noutate faptul că nu sîntem mulțumiți cu eficiența sistemului juridic în ceea ce privește cazuri similare de abuz. Dacă procuratura și poliția s-ar fi ocupat serios de acest caz, fără îndoială că ar fi fost rezolvat. Dar în Kosovo de azi acest tip de neglijență este privită ca una normală“.
Să nu mai vorbim despre situația jurnaliștilor din Turcia, unde libertatea presei și libertatea de expresie sînt încălcate sistematic, jurnaliștii fiind arestați și băgați la închisoare pentru că îndrăznesc să fie contra sistemului.
Mai aproape de noi, nici bulgarii, membri ai UE, nu o duc mai bine.
„Dacă Bulgaria nu ar fi fost deja membru al UE, în prezent nici nu ar mai fi fost primită – aceasta a fost concluzia participanților la o conferință pe tema mass-media organizată la Sofia de către Uniunea Pu-bli-ciștilor din Bulgaria. Reprezentanții Uniunii au prezentat diplomaților străini și ONG-uri internaționale participante noua publicație, A White Paper on Media Freedom, care dezvăluie mediul extrem de deteriorat în care trăiește mass-media din țara lor. Bulgaria a căzut constant, în ultimii zece ani, în topul World Press Freedom Index – în 2006 ocupa locul 36, în 2017, locul 109! Un reprezentant al organizației Reporteri fără Frontiere a spus că situația în țară devine din ce în ce mai grea, iar cîteva publicații au dezvăluit metodele pe care le exercită guvernul pentru a pune presiune în redacții“, titrează mediapool.bg.
În Macedonia, presiunile se duc pe plan economic. Site-ul 24vest.mk anunță că, după mai multe dezbateri, guvernul din Macedonia a decis să-și retragă intenția inițială de a finanța media print. Motivul invocat pare unul fără replică: nu există îndeajuns de mulți bani la buget.
În Grecia, Petros Konstantindinis scrie, pentru medium.com: „Standardele și protecția jurnaliștilor sînt insuficiente în Grecia, fiind două capitole încadrate la grupa de risc de la mediu la ridicat. În ceea ce privește independența și eficiența autorităților media (în special Consiliul Național al Radioului și Televiziunii. ESR, riscul este mediu. Abilitatea mass-media tradițională de a avea un impact general este de asemenea considerată a fi supusă unui risc mediu, la fel ca accesul grecilor la Internet. Transparența în ceea ce privește patronii de media este aproape nulă, în timp ce influența distribuitorilor de reclame și a patronilor asupra conținutului este vizibilă. Viabilitatea economică a mass-mediei se confruntă și cu un risc mediu, cum este cazul concentrării proprietății mass-media pe aceeași piață (de exemplu, televiziunea)“.
În Muntenegru oamenii protestează contra controlului politic exercitat asupra televiziunii publice: „În data de 27 decembrie, mai multe sute de cetățeni din Muntenegru s-au adunat în fața Parlamentului pentru a denunța presiunea politică exercitată asupra serviciilor de informare publice. Au scandat «Vrem o instituție de informare independentă» și au rupt, simbolic, lanțurile care întemnițează televiziunea“ (courrierdesbalkans.fr).
În Croația, „modificările conținuturilor media care includ explozia de divertisment, nivelul scăzut de alfabetizare a textului, dominația imaginii și distribuția uriașă a «hit-urilor» sînt apărate de ex-perți croați, al căror «argument» este că dau oamenilor ceea ce doresc oamenii. Însă nu menționează principalele motive, cum ar fi faptul că aceasta este o strategie profitabilă de succes: prin producerea de conținut ieftin și prin maximizarea publicului, profitul continuă să fie generat de corporațiile media care încă mai controlează economia“, scrie și Helena Popovic, pe www.h-alert.org.
Cu alte cuvinte, cînd ne grăbim să aruncăm cu piatra în calitatea scăzută a presei, să ne gîndim că nu toți jurnaliștii o duc pe roze, iar presa este pînă la urmă atît de sănătoasă și de independentă pe cît îi permite societatea în care funcționează.
Foto: Jon S, Flickr
Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.
