În Franţa, generalul François Lecointre devine noul şef de Stat Major al Armelor. El îi succede lui Pierre de Villiers, care şi-a anunţat demisia miercuri dimineaţă, după ce şi-a exprimat rezervele faţă de economiile reclamate armelor de către preşedintele Emmanuel Macron. Criza între preşedintele Emmanuel Macron şi Pierre de Villiers a atins miercuri punctul culminant, prin demisia generalului, o demisie unică din 1958 încoace.

Generalul François Lecointre, era pînă în acest moment şeful de cabinet militar al premierului Edouard Philippe. În vîrstă de 55 de ani, de la infanteria marină, el a servit în Rwanda şi în fosta Iugoslavie, în timpul războiului. A ajuns în Guvern în septembrie 2016, cînd a fost numit şeful de cabinet militar a lui Manuel Valls şi a ramas pe funcţie pana acum, în guvernul Edouard Philippe.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro