Un compozitor de geniu, neadaptat al vremurilor, cuceritor prin inteligență și suflet boem

– 80 de ani de la nașterea lui Richard Oschanitzky –

Pe 24 februarie s-au împlinit 80 de ani de la nașterea celui care a intrat în muzica de jazz cu inima, cu toată energia sufletului, care, dacă era probabil personificat, prindea formă de portativ. Notele-i erau, cu siguranță, pline de muzica pe care o simțea și o trăia mare. Compunea grandios, trăia discret, simțea profund și ieșea în lume atît cît să se inspire și să creeze. Una dintre persoanele care l-au cunoscut foarte bine este actrița și omul de muzică și televiziune Ileana Popovici.

Ileana Popovici își amintește de compozitor cu nostalgia vremurilor în care a și crescut alături de el: „Pe Rici – Richard Oschanitzky – l-am cunoscut în vara anului 1966. De la prima vedere, m-a surprins privirea lui caldă, plină de lumină, culoarea speranței – verde. Foarte inteligent, plin de umor, oricînd dispus la lungi discuții despre muzică, poezie și despre orice era legat de cultură“.

Actrița spune că avea o inteligență nativă, că era o apariție foarte specială în mai toate cercurile pe care le frecventa: „Nu știu cînd a avut timp să învețe cinci limbi străine, să citească atît de mult și să stăpînească tot ce este legat de muzică, cu atîta talent și concentrare. Probabil genialitatea lui era și în capacitatea de a memora, ieșită din comun!“.

Pasiunea actriței se transformase ușor în ceva mai mult, mai ales că a sta lîngă un compozitor de film la propriu nu era ușor: „Mîinile lui lungi, cu degetele alunecînd pe pian, m-au vrăjit și m-am îndrăgostit! Cu imaginație, în cinci minute, era capabil să te plimbe prin toate genurile muzicale, de la muzica antică la beat și totul improvizat, dar cu multă știință“.

Locurile pe care le frecventa Richard Oschanitzky erau și cele mai vizitate de intelectualii vremii, unde se adunau pentru a pune la cale un micro-viitor, pentru o lume care nu promitea prea mult. Poate că muzica lui promitea mult peste ceea ce își imaginau cei care îl ascultau sau îi preluau lucrările: „Toate astea se petreceau, de obicei, la restaurantul Berlin, loc de întîlnire al multor intelectuali ai epocii, la o vodcă sau la mai multe beri. Aveau loc adevărate dezbateri filozofice, culturale, de mare importanță. Acolo, Rici scria orchestrații geniale, muzici de film, poezii și multe altele. De o generozitate ieșită din comun, aduna în jurul său elita intelectuală a acelor vremi. Altfel, a trăit foarte modest, într-o cameră cu chirie, la familia Rusu din strada Popa Nan. În cameră avea un pian cu coadă, un pat, două scaune și pereții plini de partituri și cărți. Mai avea și foarte mulți prieteni“.

In memoriam pentru un geniu al muzicii de jazz

Ceea ce se întîmplă cu memoria compozitorului este consemnat de Ileana Popovici ca fiind adevărate retrospective, deși cu siguranță ar fi loc de mai mult, avînd în vedere amplitudinea talentului și a compozițiilor: „Nicolas Simion, muzician și om deosebit, fără să-l fi cunoscut, face enorm pentru păstrarea memoriei acestui geniu muzical. Alex Vasiliu, realizator de emisiuni la TVR Iași, de asemenea fan împătimit, a scris mult despre el, documentîndu-se foarte amănunțit; s-a ocupat și de Festivalul de Jazz R.O de la Iași și a realizat multe emisiuni in memoriam. Compozitorul și dirijorul Sabin Păuța, cîndva elevul lui Rici, își programează din cînd în cînd lucrări pe care le prezintă cu diferite ocazii. Mă gîndesc că ar fi mai multe de făcut. Richard Oschanitzky – compozitor și interpret – ar trebui studiat în școlile de specialitate, multe din lucrările lui, neauzite sau necîntate, ar putea fi puse în repertoriul marilor orchestre“.

Evenimentele spre aducerea aminte a celui care a fost Richard Oschanitzky, la 80 de ani de la nașterea sa, sînt susținute tot de cei care i-au stat alături, l-au admirat și i-au cîntat creațiile. Aici, fără sprijinul unor instituții, totuși, ar fi cam greu: „Sper din inimă ca în acestă primăvară să reușim, împreună cu prietenii de la UCIN și MDVFILM, să oferim fragmente din muzica de film a compozitorului, adunate pe un dublu CD, însoțit de mici comentarii, făcute de mari personalități care l-au cunoscut: Doru Popovici, Ștefan Iordache, Ștefan Ruha, Dan Grigore, Puica Igiroșeanu, Catinca Ralea, Adrian Enescu sau Florian Lungu. O prezentare făcută de Alex Vasiliu ar contura foarte bine evenimentul“.

Unele genii au stat ascunse, dar măcar postum să fie reamintiți, promovați și studiați în școli și academii: „Așteptăm acest eveniment de vreo trei ani. Poate acum, la aniversarea a 80 de ani de la naștere, sufletul lui atît de zbuciumat să ne ajute de acolo de sus. Important însă este să-i ascultăm și să-i cunoaștem muzica. Poate de asta l-am visat azi-noapte“.

Jazz, poezie și o stea veșnic acordată la frumos

Faptul că era un muzician al poeziei este demonstrat și de admiratorii din lumea versurilor: „La restaurantul Berlin era locul magic unde veneau Adrian Enescu, Nina Cassian, Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei. Știa pe de rost multe poezii – așa l-am descoperit eu pe Nicolás Guillén, poet care l-a inspirat pentru seria de jazz Barlovento. Multe dintre poeziile scrise de el au devenit texte ale unor compoziții“.

Probabil, dacă ar fi trăit, Rici ar fi fost un influencer în muzică, ar fi schimbat și ar fi rămas cu o stare de cuceritor naturală: „În toată acestă atmosferă boemă, Rici era cuceritor. Toți stăteam fascinați, să-i ascultăm poveștile, uneori pline de o imaginație suprarealistă. Povestea de multe ori pe unde a călătorit… Africa (vorbea și swahili!), Brazilia, cu bossa nova, Japonia… Dar, de fapt, nu a ajuns decît în Berlinul de Est, unde își vizita din cînd în cînd soția și fetița“.

Ileana Popovici este una dintre personalitățile care i-au stat alături și i-au ținut memoria vie, fie prin reeditarea unor albume, fie prin astfel de amintiri împărtășite, fie prin aducerea împreună a oamenilor care îl iubeau și pe care îi iubea compozitorul: „Păcat că genialitatea lui l-a făcut să fie un neadaptat al vremurilor, sufletul său a fost rătăcit și zbuciumat, dar a lăsat în urma sa lucrări geniale: muzică corală, simfonică, concerte de pian și saxofon, muzică de film, jazz și multe altele. Din păcate, multe dintre ele zac sub formă de partituri, pline de praf, fără să fie cunoscute“.