Teama de necunoscut

Diana BĂDICA
Publicat în Dilema Veche nr. 630 din 17-23 martie 2016
Teama de necunoscut jpeg

Mă numesc Diana, am 30 de ani și sindactilie, o malformație congenitală cu incidență la 2000 de nașteri. Despre mîinile mele pot vorbi în limbaj medical, amintind despre blesteme ale străbunicii sau ale unei femei invidioase, despre Dumnezeu și voia lui sau Dumnezeu și crucea mea. Nu mă consider o persoană cu handicap. Niciodată n-am făcut-o. Nimeni din familia mea n-a făcut-o, deși am un certificat medical care îl dovedește. Singurele lucruri pe care l-au lăsat zecile de operații sînt secundele în care îmi zvîcnesc venele. Au dus mult timp branule. Uneori, înainte să plouă, simt răceala din sala de operație în ceafă. Alteori simt o jenă în gît de la intubație. Fata cu păr blond și cîrlionțat, cu mîna în ghips și cu grefe pe coapse îmi pare astăzi povestea altcuiva, o poveste tragi-comică din viața unui necunoscut. Fetița resemnată, cablată la perfuzii și palidă știu că a trecut peste toate. Recunosc, lucrurile sînt mai nasoale decît le prezint acum, dar cinismul e trăsătură de familie. De cele mai multe ori, sindactilia este asociată cu alte simptome, altfel ar însemna doar un deget în plus ori un deget lipit de altul. La mine opt din zece sînt micuțe și deformate, iar unul din opt are doar metacarpianul. Degetele cu care scriu sînt singurele normale. Despre piciorul drept nu are rost să povestesc, n-o să-l vedeți niciodată scos din pantof.

Cei care mă cunosc din copilărie nu mi-au pus niciodată întrebări legate de mîini. S-au pomenit cu mine și cu degetele mele la pachet, însă cînd veneam la spital în București, se complicau lucrurile. Oamenii voiau să știe ce mi se în­tîmplase. După ce spuneam că nu e vorba despre un accident, mă întrebau cîți ani am. Nu îmi imaginam că toată lumea e slabă la matematică: Cernobîl, de la radiații, concluzionau ei. O tîmpenie, părinții îmi explicaseră că mă născusem înainte de explozie. Eu sînt născută în ’85, ziceam, dar ei nimic, de la Cerno­bîl, radiațiile au apărut înainte. Nu-mi venea să cred că adulții erau atît de proști. Două săptămîni, cît stăteam internată în spital, mă luptam cu asta.

Morala poveștii e că oamenii acceptă foarte greu că lucrurile se întîmplă fără nici un plan măreț în umbră, fără ajutorul vreunei mîini care să fi mișcat rotițele din spatele păpușii. Viața e mai simplă sub o poveste, mai ușor de înțeles atunci cînd, după tragedie, apar cei care s-au salvat pentru că au pierdut avionul sau biletul de tren. Dacă te afli în mijlocul evenimentelor și supraviețuiești, treburile se complică. Dezvolți un sentiment de vinovăție, devii conștient de pericole, poate îți schimbi radical stilul de viață. Și unii, și alții sînt însă puțini pe lîngă cei care au nevoie să înțeleagă ce a fost acolo, de fapt. Cei pățiți sînt întotdeauna mai puțini și mai umili față de cei convinși că dețin adevărul, față de cei care știau că radiațiile ajunseseră în Slatina pe strada Mărăști încă din ’85. Deși psihicul uman nu înregistrează negația, nu-ul există la fel ca orice alt lucru din realitate și e perfect că se întîmplă asta. Uneori lucrurile stau pur și simplu altfel față de cum le interpretăm. Să fii parte a unui plan, să fii recunoscut drept părtaș la o acțiune trebuie să însemne foarte mult, dar ce reprezintă pentru cel nevătămat un eveniment cu un impact puternic? Cît e empatie, cît nevoie de control? Neatinsul, observatorul știe întotdeauna cum s-au derulat evenimentele, leagă orice explicație rațională de ideea lui chiar și atunci cînd datele nu arată o relație logică. Oamenii voiau să înțeleg că ei știu. Eu voiam doar să fiu lăsată în pace, așa mă născusem și punct.

În 2014 am cunoscut, la Chișinău, o fată al cărei tată fusese trimis pe undeva aproape de Cernobîl ca să sape pămîntul iradiat. Curățenia rusească de primăvară. Muncitorii, oameni din foste raioane rusești, purtau la gură măști care îi rodeau pe față și la care au renunțat treptat. Aerul părea ca peste tot, aer, dar la scurt timp le-au căzut dinții, părul, s-au înnegrit la față, unii au murit chiar acolo, alții la casele lor. Pentru nimeni nu a existat salvare. La zece ani distanță de la ultima operație, aflam despre Cernobîl ceva mai dureros decît teoria radiațiilor care pluteau în aer înainte de deflagrație. Cîți dintre observatori căutaseră adevărul în zona asta? Care dintre cele două versiuni este mai simplu de suportat? Faptul că oamenii simpli sînt primii trimiși să moară ori că problemele de sănătate au cauze intrinseci? Ce e mai probabil să ți se întîmple ție? Cernobîlul nu are legătură cu mîinile mele, dar are cu teama de necunoscut.

El Orfanato (regia J.A. Bayona, 2007) este povestea dispariției micuțului Simon, un film în care aproape două ore cauți, prin spiritism, grupuri de sprijin, amintiri și presupuneri, ca să înțelegi planul măreț. Două ore la finalul cărora vezi că bătăile în perete erau loviturile copilului blocat în pivniță, nu mesajele de dincolo – știu, sînt spoiler, dar vreau să înțelegeți că adevărul e simplu, imediat și crud, așa cum e viața de zi cu zi.

Diana Bădica este scriitoare. A publicat cartea de poezie Enșpe mii de dimineți, Casa de Pariuri Literare, 2014.

Foto: R. Bassbar

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.