Poate democrația directă să înfrîngă populismul?

Jan-Werner MUELLER
Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Chestiunea imigrației – capcana lui Trump jpeg

După cele două catastrofe din 2016 – referendumul Brexit din Marea Britanie și alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA – s-au răspîndit o undă de teamă cu privire la o „tendință globală“ spre populism și o îngrijorare față de neajunsurile așa-numitei democrații directe. În Marea Britanie, electoratului i s-a cerut să răspundă la o întrebare excesiv simplificată despre „a rămîne sau nu“ (în UE); în SUA, primarele prezidențiale ale Partidului Republican din 2016 au fost lăsate pe mîna unor votanți iresponsabili și a unor activiști radicali. De atunci, anumite voci au cerut reactivarea gatekeeper-ilor (autorități care filtrează/selectează informațiile), ceea ce e un mod politicos de a spune că masele needucate trebuie ținute cît mai departe de procesul luării deciziilor politice.

Și totuși, acest impuls liberal reflectă o înțelegere greșită a istoriei recente: nu masele, ci elitele au făcut ca Brexit și Trump să fie posibile. Mai mult, un dispreț elitist neobrăzat față de democrația directă nu doar confirmă retorica populistă, dar ignoră faptul că referendumurile pot fi arme foarte eficiente împotriva populismului.

Victoria lui Trump și a unor agitatori Brexit de teapa lui Nigel Farage nu se datorează unor vicii fundamentale ale democrației directe, ci, mai degrabă, elitelor care au acceptat să colaboreze cu ei. Chiar dacă liderii britanici conservatori au strîmbat la început din nas, mulți dintre ei au considerat, în cele din urmă, că argumentele pro-Brexit ale lui Farage sînt pertinente, la fel cum establishment-ul Partidului Republican i-a acordat lui Trump un imprimatur oficial. E adevărat, milioane de alegători britanici au votat „Leave“ și alte milioane de americani au votat pentru un candidat prezidențial în mod evident necalificat. Dar asta s-a întîmplat, în bună măsură, deoarece personaje familiare, precum Boris Johnson și Newt Gingrich, fostul președinte al Camerei Reprezentanților SUA, i-au asigurat că fac o alegere bună.

Mai mult, elitele partidelor nu numai că le-au dat populiștilor „avizul de funcționare“. Ele și-au declinat totodată responsabilitatea de a formula platforme politice coerente. Referendumul Brexit a fost rezultatul direct al incapacității liderilor Tory de a lua o decizie colectivă și angajantă cu privire la apartenența la UE. Iar Partidul Republican din SUA a delegat efectiv procesul de selectare a propriilor candidați unor posturi private de televiziune prin cablu, cu rating-ul ca unic scop.

Și totuși, nu au liberalii dreptate, atunci cînd invocă o legătură mai profundă între populism și democrația directă? De obicei, politicienii populiști încearcă să stabilească o conexiune directă cu populația, eliminînd din ecuație partidele politice tradiționale și, pe cît posibil, jurnaliștii profesioniști. Un personaj ca Beppe Grillo, fondatorul Mișcării Cinci Stele din Italia, îi critică invariabil, din aceeași suflare, atît pe politicienii din establishment, cît și media tradițională. Toți populiștii pretind că ar fi unicii cunoscători ai „poporului real“ și ai dorințelor acestuia, și se angajează să îi servească drept „voce“.

Aceste declarații sînt pur teoretice: atît „poporul“, cît și „vocea“ sînt simple construcții simbolice. În realitate, nimeni, cu excepția populistului, nu ajunge să vorbească. Un referendum are, în acest context, o semnificație aparte pentru populiști: odată construită sintagma „poporul real“, răspunsul la orice întrebare legată de dorința populară este dinainte știut. Astfel, pentru populiști, rolul „poporului“ este unul complet pasiv. El nu trebuie decît să bifeze căsuța corespunzătoare pentru a confirma ceea ce populiștii deja au spus.

Dar asta nu este decît una dintre accep-țiunile democrației populare. O altă abordare vede în referendum o etapă a unui proces de deliberare mai vast și, mai ales, deschis, în care cetățenii evaluează diferitele afirmații – cu dovezi pro și contra – înainte de a lua, în cele din urmă, o decizie. Decît să le cîntăm în strună populiștilor și să recurgem din nou la gatekeeper-i, ar trebui să ne întrebăm ce s-ar putea face pentru ca referendumurile să-și îndeplinească adevărata lor menire democratică.

Desigur, s-ar putea spune că răul e deja făcut, cel puțin în țări ca Ungaria, Turcia și Polonia, unde populiștii s-au folosit de alegeri și, adesea, de „consultări naționale“ manipulatoare în cel mai înalt grad, pentru a-și consolida puterea. Pot fi regimurile populist-autoritare retransformate în democrații autentice? – e o întrebare cu care sociologii abia au început să se confrunte. Avem nevoie de noi strategii pentru a combate ceea ce a fost numit fie „eroziune democratică“, fie „regres constituțional“ sau „autocratizare“.

O idee ar fi să ne concentrăm asupra faptului că multe guverne populist-autoritare profită de pe urma unei opoziții foarte divizate – rezultatul, adesea, al unei manevre intenționate a populiștilor. Unei opoziții divizate îi e mai greu să formeze coaliții și să aleagă candidatul optim capabil să-i înfrunte pe populiștii hîrșiți (deoarece fiecare partid vrea să aibă propriul campion în competiție). Să ne uităm la discuțiile febrile din preajma alegerilor parlamentare din Ungaria, în 2018. După ce au dezbătut oportunitatea – sau posibilitatea – alianței partidului de extremă dreaptă Jobbik cu stînga liberală, partidele din opoziție au rămas, în mare, separate, iar alianța Fidesz-KDNP a prim-ministrului Viktor Orbán a cîștigat 133 din cele 199 de locuri din Parlament.

Inutil să mai spunem, formarea unei coaliții între stînga și extrema dreaptă este cît se poate de problematică. Și, o altă problemă, chiar dacă alegătorii își doresc o schimbare a guvernării, s-ar putea ca ei să ezite să recurgă la un vot tactic, care riscă să ducă la un rezultat la fel de prost sau chiar mai rău. De aceea, nu e ușor să le reproșăm liberalilor maghiari refuzul de a vota cu un candidat Jobbik.

Referendumurile oferă o cale de ieșire din această dilemă, datorită structurii lor binare. Chiar dacă, adesea, ele duc la coaliții neobișnuite, acest fapt e lipsit de importanță pentru alegătorul individual. Odată ce referendumul s-a încheiat, scopul coaliției a fost atins. Mai mult de atît, referendumurile pot fi organizate în așa fel încît să releve lipsa de popularitate a unui guvern populist, subminînd astfel pretenția sa de a reprezenta voința populară.

Înțelegînd potențialul cu adevărat democratic al referendumurilor, anumite guverne populist-autoritare – în Ungaria, bunăoară – au făcut ca inițiativele ascendente autentice să fie mai dificile. Poate părea contraintuitiv, dar democrația directă ar putea funcționa împotriva populismului. Nu se poate garanta că o astfel de strategie va reuși indiferent de context, dar e mai bine să încercăm decît să așteptăm ca gatekeeper-ii să ne salveze. 

Jan-Werner Mueller este profesor de Politică la Universitatea Princeton și autor al volumului în curs de apariție Democracy Rules. 

© Project Syndicate, 2019
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.