Oroare cu sarmale şi "souveniruri"

Lila PASSIMA
Publicat în Dilema Veche nr. 433 din 31 mai - 6 iunie 2012
Oroare cu sarmale şi "souveniruri" jpeg

Mărturisesc că furia şi dezgustul pe care le simt la ora cînd scriu acest articol depăşesc cu mult indignarea pe care am avut-o cînd, pentru prima dată, am simţit că Muzeul Ţăranului este în pericol de a fi agresat şi invadat de domnia prostului gust, a kitsch-ului de tarabă de Sinaia, a manelei cu iz de rustic şi a scenografiei de tip Etno TV, Taraf, Favorit TV (lista rămîne deschisă) care ni se serveau în curtea interioară pe post de Festival naţional al minorităţilor, structurat în ediţii. Se întîmpla prin 2004, sub conducerea profesorului academician Dinu C. Giurescu. Am crezut că odată cu acţiunea unora dintre noi şi a multor prieteni (pentru mulţi dintre dvs. e cunoscută acţiunea de sprijinire a MŢR de către personalităţi culturale care cunoşteau şi iubeau Muzeul Ţăranului, de a reprimeni locul, îndreptînd o gravă neînţelegere a tipului de privire şi a instrumentarului vizual şi teoretic pe care MŢR îl foloseşte în abordarea culturii tradiţionale), lecţia va fi fost învăţată şi vom fi lăsaţi să oferim aceeaşi calitate şi decenţă în oferta/prestaţia actului cultural, situîndu-ne în continuare în categoria muzeelor cotate cu 5 stele, cum le place unor specialişti să ne numească.

Se pare că am estimat total eronat, după realitatea care ni se înfăţişează astăzi intempestiv şi abrupt, cum ni se cam întîmplă toate lucrurile în ultima vreme, cînd deciziile se iau numai de la centru, fără acoperire profesională, de un amatorism şi o pervertire care nu au nici o scuză. Să trecem şi la povestea dureroasă în care ne-am trezit, să-i spunem, într-o zi obişnuită de lucru la MŢR, vineri, 4 mai 2012. În care pe calea aerului ne intră în birouri sunete folclorice răstite din rărunchii boxelor ce cadrează o scenă goală, cu reflectoare colorate, în curtea interioară a muzeului. „Folclor autentic“ aceeaşi marcă Etno şi restul... Se întîmplă de vineri pînă duminică, sub formă de: Festivalul „Ritualuri şi obiceiuri la români: peţit, nuntă, botez“, acţiune organizată de Fundaţia Culturală Artex, eveniment din cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European. (Pentru informare sîntem invitaţi să accesăm www.unmuzeualtradiţiei.ro/www.inforegio.ro.) Potenţele Fundaţiei Artex arată aşa: trei porţi miniaturale (întruchipare nefericită a artizanatului destinat magazinelor Romartizana şi de aeroport) pe post de porţi maramureşene, amplasate una lîngă bisericuţa din curte, iar celelalte două în curtea interioară, înaintea scenei. Sînt din lemn băiţuit, nuanţa aceea de ocru murdar care te face să vomiţi, cu vagi urme de decoraţii incizate prost, şi acoperiş şindrilit, fără nici o urmă de calitate artistică şi estetică a obiectului, o simplă butaforie de lemn, ca şi căsuţele tip care au apărut clonate în tot felul de locuri de relaxare şi entertainment, de parcă Bucureştiul e pe cale să devină staţiune, de la parcuri pînă la mall-uri şi pieţe, în care se vînd interminabilele şi mereu renăscutele obiecte artizanale care ne vor obtura retina şi polua creierii cît de curînd, dacă primăriilor de sectoare, de capitale şi altor categorii de instituţii care mai de care mai atrase de „revitalizarea meşteşugurilor şi tradiţiilor româneşti“ nu li se va stopa entuziasmul şi pofta de a cheltui bani europeni fără să fie condiţionaţi de calitatea actului pe care îl oferă publicului. Dar să continuăm, căci deviaţia e mare şi puterile noastre de îndurare sînt mici. La un moment dat, tot intempestiv, un tînăr domn urcat pe scenă şi îmbrăcat tradiţional – bănuim că e actor, ulterior aflăm că avem fler – ne anunţă foarte tare la microfon cum e cu „complexul nupţial“, de unde ne dăm seama că vor intra curînd în scenă cîţiva actori, îmbrăcaţi tot în costume tradiţionale, care ne vor interpreta scenele esenţiale ale celor trei ritualuri prezentate în festival, printre care „botezul tradiţional“, închei citatul. Încercarea de a imita oralitatea ţărănească din timpul ritualului, bucuria la un pahar de ţuiculiţă cu nănaşii şi mirenii sînt la fel de artificiale ca emisiunile televiziunilor care încearcă să ne bage cu forţa pe gît scenografii edulcorate cu pretenţii de veridicitate şi reactivare a obiceiurilor străvechi, în studiouri decorate apoteotic cu recuzită rustică, de la băncuţa de pe prispă, carpetă şi ştergar pînă la cănuţa de ceramică şi plosca decorată în relief cu struguri şi frunze de viţă, în timp ce brăţările, ghiulurile şi lanţurile ţopăie la gîturile şi mîinile proprietarilor, strălucind cu voioşie şi fast în lumina reflectoarelor. Spre sfîrşitul scurtei scenete, apare obligatoriu şi părintele, care binecuvîntează mirii şi alaiul, după care sîntem lăsaţi în voia boxelor, ca pe stadioanele în care au loc repetiţiile dinaintea concertelor. Fireşte, cuvintele nu reuşesc să prindă tot contextul, iar poluarea muzicală chiar nu poate fi descrisă, dar sînt sigură că, după un mic efort de contextualizare a situaţiei, vă veţi face o idee (de altfel, aţi mai avut posibilitatea de a vă delecta cu hit-ul etno „Magiunul de Topoloveni“, cu care ne-am trezit, cu altă ocazie, la fel de intempestiv răsunînd de-a lungul şi de-a latul curţii muzeului). Ce urmează după, nu mai prind, e un concert tot „100% autentic şi tradiţional“ şi cu orchestraţie electronică, aşa, ca la orice festival care se respectă. E adevărat că festivalurile astea au un avantaj: pot fi reluate în sute de variante identice, pot fi reinventate ad-hoc; azi e usturoiul, mîine e ceapa, poimîine – nunta, răspoimîine – botezul, moartea, colacii, pomenirile, plantele, aerul, apa şi toate cele cîte mai sînt pe pămînt şi în stele. Căci fondurile locale şi proiectele europene aşteaptă să fie cheltuite, iar domnii care sînt obişnuiţi cu confortul luxului cotidian şi înfricoşaţi de insuportabila uşurătate a sărăciei au capacitatea de a improviza continuu noi modalităţi de a-şi satisface nevoile cît se poate de domestice, îmbrăcate sub hainele atît de uzate şi totuşi rezistente ale „tradiţiei noastre – autentice – strămoşeşti – milenare“, pe care cred că, în curînd, domnii o vor exporta şi în spaţiul extraterestru. Perversiunea e maximă: întîi ţi se prezintă un proiect în care sînt cerute informaţii specialiştilor şi se creează impresia unui demers profesional, sînt încropite mici acţiuni, de regulă ateliere cu copiii – dau bine întotdeauna la filmare şi orice se face acum stă sub semnul creativităţii şi al workshop-urilor –, mici expoziţii cu „port popular“, care să ne amintească de straiele de sărbătoare ale poporului român, panotări parietale searbede, osificate dinainte de a se naşte vreo idee, după care fîsul e lăsat să circule în voia lui, fără nici o urmă de remuşcare că evenimentul e o mare minciună şi o lipsă de respect pentru instituţia care girează cu capitalul său de imagine şi datorită căreia a putut avea, de fapt, acces la fonduri (după cum ştim, cu ce bugete uriaşe) şi a cîştigat proiectul. Să ne mai întoarcem la poveste? Un pic vă mai reţin atenţia, căci ar fi păcat să nu plecaţi cu un souvenir drăguţ sub forma unei ceşti cu faţada muzeului imprimată pe ea, urîtă şi gri, şi un tricou imprimat cu mască tradiţională, însoţite de explicaţiile binevoitoare ale domnişoarelor de la poartă, care stau pe băncuţă şi împart souvenirurile gratuit, trecîndu-ţi numele, fireşte, pe tabele care monitorizează vizitatorii pentru implementarea cît mai exactă a datelor în proiectul regio. Ca să pot imortaliza urîţenia unei asemenea căni, am stat la rînd şi m-am trecut pe tabel, la nr. 214. Ca să nu te rătăceşti, eşti ajutat de indicatoare de lemn date cu acelaşi baiţ ocru şi, v-aţi prins deja, la fel de tradiţionale, căci multe sînt duhurile rele în lumea satului şi omul confuz de azi trebuie îndrumat negreşit. Şi ca să plece tot omul mulţumit, înainte de a pleca eşti invitat şi la o sarma curat românească, mon cher.

Redevenind serioşi, se pune o întrebare: Cine pe cine păcăleşte, domnilor actanţi? Şi pînă cînd veţi continua circăreala asta ieftină, infiltrîndu-vă în locuri pentru care nu aveţi nici pregătirea necesară şi nici dreptul de a vă manifesta la nivelul acesta redus de maimuţăreală a înţelegerii obositei noastre tradiţii şi a propriului trecut (mă tem că, de fapt, nici prezentul nu îl înţelegeţi prea bine).

Mă simt datoare să vă resping mîrlănia şi hoţia, pentru respectul şi înţelegerea, pe care o am neîmpuţinată, pentru creaţia şi eforturile de a construi un muzeu atît de special, curat şi inovator, pentru respectul pe care îl port în continuare inteligenţei şi viziunii lui Horia Bernea şi a Irinei Nicolau (a celor care i-au ajutat şi a primului fondator, Al. Tzigara Samurcaş, întîi de toate), pentru dragostea lor folositoare şi adevărată pentru lumea ţărănească şi cărora le datorăm, mulţi dintre noi, locul în care ne aflăm astăzi. De asemenea, sînt convinsă că sînt în asentimentul multor colegi de-ai mei care, puţin mai obosiţi de viaţă, au renunţat să vă mai tragă de mînecă şi pentru că, pur şi simplu, dorim să ne păstrăm locul curat sau, mai pe înţelesul dumneavoastră, să facem curăţenie la locul de muncă. Nu ne mai poluaţi fonic, mental şi vizual. Alegeţi-vă alţi parteneri pe care să-i fraieriţi cu scenografiile şi aşa-zisul concept de design marca Artex, de o calitate îndoielnică şi formatată pentru cultivarea şi distrarea maselor (pe care, de fapt, le subestimaţi oferindu-le asemenea produse).

Lila Passima este artist vizual şi şef secţie Educaţie muzeală la Muzeul Ţăranului Român.

Foto: L. Muntean

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.