Orice utilizator se poate transforma în curator de artă – interviu cu Amit SOOD, directorul Google Institute

Acum cîţiva ani lucra ca programator pentru un proiect Android şi făcea naveta între diverse oraşe americane şi europene. Uneori, profita de ocazie şi vizita muzee şi colecţii de artă. La un moment dat şi-a dat seama că nu toată lumea are acces, în egală măsură, la artă, că Occidentul e mai degrabă o excepţie fericită. Ce trebuie făcut pentru ca arta să devină accesibilă? – s-a gîndit atunci Amit Sood. Aşa a conceput, mai întîi singur, apoi într-o echipă mică, o platformă care să cuprindă cele mai importante colecţii. Şi-a dat repede seama că nu are nici un rost să publice doar imagini ale operelor de artă. Voia mai mult. Mult mai mult. Aşa au apărut GoogleArt şi Google Cultural Institute. 

De ce s-ar implica o companie precum Google în cartografierea muzeelor şi digitalizarea colecţiilor de artă? 

Misiunea Google a fost, încă din prima zi, organizarea şi accesibilizarea informaţiei. E o misiune largă, ea poate fi aplicată pe multe verticale. Dacă priveşti cultura ca pe un sistem global, vei constata că lucrurile nu prea sînt organizate. De asemenea, lucrurile nu sînt foarte accesibile decît dacă eşti prezent, fizic, acolo. Intenţia Google e să lucreze cu sectorul cultural şi să pună laolaltă toate informaţiile din acest domeniu într-un format prietenos pentru utilizatori. Şi să facă aceste informaţii accesibile unui public global. Asta e principala motivaţie – tot restul sînt efecte secundare. 

O să vă întrebaţi probabil cum poate fi capitalizat acest demers. Ei bine, Google Institute e o componentă non-profit. Nu e un proiect comercial. Scopul nostru nu e să monetizăm în vreun fel această muncă. Ne-am propus doar să facem informaţia culturală mai accesibilă. 

Care au fost primele muzee incluse în proiect? 

În 2011 am lansat primele muzee din nouă ţări: MoMa şi Frick Collection din New York, Galeria Uffizi din Florenţa, Kampa Museum din Praga, Rijksmuseum şi Van Gogh Museum din Amsterdam etc. N-a fost o alegere deliberată. Motivul pentru care am lansat proiectul Google Institute cu aceste muzee e că doar pentru acelea am găsit uşor contactul pe Internet şi, apoi, oamenii cu care am luat legătura au acceptat să ne întîlnim. N-a fost uşor, pentru că nici noi nu ştiam exact ce voiam să facem. Eu însumi lucram doar

pentru acest proiect. Apoi, încetul cu încetul, cînd mă vedeam cu cîte un muzeograf, mă îndruma repede spre alţi oameni din domeniu. 

În ce măsură sînt dispuşi directorii muzeelor să colaboreze cu Google Institute, să-şi digitalizeze colecţiile? 

Mai ales la început a existat o senzaţie de neîncredere. Responsabilii din muzee nu înţelegeau care era miza pentru Google, de ce vrem să digitalizăm obiectele lor de artă. Să construieşti relaţii de încredere îţi ia foarte mult timp. Şi am avut de-a face cu tot felul de parteneri de dialog: cu directori de muzee, cu responsabili din ministere etc. A doua problemă e legată de resursele pe care le au la dispoziţie muzeele. În mod tradiţional, muzeele sînt structurate pentru consumul fizic de cultură. Unele pur şi simplu nu au angajaţi care să se ocupe de digitalizare sau au, dar foarte puţini. Muzeele trebuie ajutate să înţeleagă de ce e atît de important să se adapteze la noile medii. 

Ce înseamnă pentru un muzeu mic să-şi digitalizeze colecţia şi parcursul? 

Noi nu taxăm în nici un fel muzeele pentru aceste lucrări, totul e gratuit. Investiţia principală pentru muzeu e angajarea unei persoane care să asigure comunicarea cu noi şi să organizeze lucrările. Apoi, totul depinde de ce vrea să facă muzeul. Dacă vrea să creeze mai multe colecţii de artă online atunci e nevoie de mulţi oameni, de curatori şi specialişti digitali. Dacă însă vor doar să le creăm parcursul interior cu Street View şi să pună pe site cîteva fotografii ale operelor de artă, totul se întîmplă repede, în vreo două săptămîni. 

Cum realizaţi imaginile de înaltă rezoluţie ale operelor de artă?

Nu e un mare secret. E vorba de cum te foloseşti cel mai bine de tehnologie, de

şi de

. Cu o cameră profesională, care astăzi e un obiect răspîndit, accesibil, oricine poate face o fotografie de înaltă rezoluţie. Problema e că poate să dureze şi o oră pentru ca o asemenea imagine să se afişeze pe un site. Noi am lucrat la

, am construit o cameră video specială care ne permite să capturăm imaginea cu aceste tablouri. Apoi am cumpărat un viewer care afişează instantaneu imaginea de mare rezoluţie pe site la orice tip de conexiune. Aşa se face că avem tablourile în format foarte mare, la rezoluţii foarte bune. Utilizatorii pot observa imaginile îndeaproape, pot urmări cele mai mici detalii. Uneori, e chiar mai bine decît la muzeu – unde nu ai voie nici să te apropii prea mult de unele exponate, ba chiar, uneori, nu ai nici timp, eşti mereu împins de alţi vizitatori să mergi mai departe. 

Cum ajungeţi la muzeele mici, la cele care nu au angajaţi specializaţi în noile tehnologii? 

E multă muncă cu presa. Dar orice articol contează. Sînt tot mai multe muzee care au auzit de noi şi ne contactează prin site. În fine, sînt recomandări: un muzeograf ne recomandă să luăm legătura cu alt muzeograf. Aşa ne extindem reţeaua. În orice caz, ne îndemnăm prietenii să povestească şi altora ce înseamnă digitalizarea şi ce au cîştigat de pe urma colaborării cu Google. 

Care e argumentul? Cum convingeţi un director de muzeu să-şi digitalizeze colecţiile? 

Nu încep propunîndu-le să vină la Google. Ci explicîndu-le de ce e important să-şi facă măcar un site. Apoi îi întreb ce vor. Vreţi să ajungeţi la un număr mai mare de oameni? Atunci, e clar, prin Google Cultural Institute ajungi la o audienţă mai mare. Pe alţii nu îi interesează publicul, vor doar să-şi construiască o aplicaţie mobilă. Sau să-şi organizeze colecţia. 

Nu se tem directorii că muzeele lor vor pierde vizitatori dacă apar în mediul online? 

Noi nu facem concurenţă muzeelor. Nu ne propunem să înlocuim vizita la muzeu cu vizionarea unor galerii virtuale. Noi propunem un cu totul alt tip de experienţă pentru cei care vor să vadă arte. Numărul de vizitatori ai muzeelor nu are de ce să scadă. În plus, platforma online e şi un mijloc de promovare. Odată ce un muzeu este prezent pe platforma Google Cultural Institute creşte şi traficul pe site-ul instituţiei respective. Există şi un beneficiu calitativ, o creştere în materie de

Altminteri, există şi o influenţă directă, un efect deloc neglijabil. De pildă, cineva care găseşte întîmplător o galerie virtuală interesantă ar putea fi interesat să vadă şi muzeul real cînd va ajunge în oraşul respectiv. În plus, e o şansă pentru muzee mici aflate în locuri mai izolate să fie văzute de un public global. De pildă, nu ştiu cîtă lume, inclusiv din România, ştie de Mocăniţa de la Vişeu. Nu e un muzeu propriu-zis sau, în fine, e un alt mod de a organiza un muzeu. Eu am aflat de Mocăniţă prin această platformă Google. Poate o să vin să văd şi

la un moment dat… 

În ce măsură poate fi folosită platforma în educaţie? 

Nu ne-am propus explicit asta şi nici nu avem experienţă în domeniu. Nu ştiu ce e de făcut. Dar sînt sigur că profesorii vor găsi cum să se folosească de aceste resurse la cursuri. Noi oferim o experienţă interactivă. Orice utilizator se poate transforma în curator de artă. Îşi poate crea colecţii după criteriile proprii. Utilizatorii pot alătura opere de artă care n-au stat niciodată împreună. E fantastic să descoperi aceste colecţii şi, mai ales, să le creezi.  

a consemnat Matei MARTIN  

Foto: M. Martin