Modelul francez de rezilienţă la teroare

Într-o recentă cascadă de mesaje Twitter, președintele SUA Donald Trump a distribuit injurii antimusulmane propagate de grupul hater-ilor de extremă dreaptă Britain First, ceea ce ne amintește o dată în plus de scindarea și de frica pe care terorismul le-a infiltrat în democrațiile occidentale.

Dar nu oricine răspunde atacurilor teroriste la fel de atavic ca Trump sau ca grupul Britain First. Să luăm Franța, unde pe 13 noiembrie 2015 militanți ai Statului Islamic (ISIS) au desfășurat un atac terorist în sala de concerte Bataclan și în alte locuri din Paris. Deși au fost uciși 130 de oameni – mai mulți decît în orice alt episod de violență împotriva civililor din Franța de după al Doilea Război Mondial –, a doua comemorare franceză a evenimentului a fost extrem de reținută.

Se pare că autoritățile franceze au vrut să evite retrăirea traumei dureroase produse de acest eveniment. Trauma e un fapt de viață cît se poate de real pentru familiile iremediabil devastate care au pierdut pe cineva drag, dar și pentru supraviețuitori, despre a căror experiență s-a vorbit destul de puțin.

O mare parte din materialele de presă care au documentat comemorarea au arătat că pentru cele mai multe victime, chiar și pentru cele care nu au fost vătămate corporal, readaptarea la „viața de după“ este un calvar de zi cu zi. După atac, relația acestora cu lumea înconjurătoare a fost perturbată. Ele suferă în mod curent de tulburări de somn, halucinații și sindroame de depresie. Vieți întregi au fost date peste cap.

Într-o anchetă publicată în noiembrie în Le Monde, multe dintre victime s-au plîns că nu își pot relua activitatea profesională. Și odată cu fiecare nou atac terorist, din Franța sau de oriunde, trauma este reactivată. „Viața merge mai departe“, scrie un supraviețuitor. „Dar ce fel de viață?“

Pe de altă parte, societatea franceză s a dovedit a fi rezilientă. După atacurile din Paris, francezii s-au grăbit să arate că nu vor renunța la stilul lor de viață și nici nu vor ceda tentației unui război civil. Nu au existat reacții violente semnificative împotriva populației musulmane a țării.

Starea de urgență pe care președintele François Hollande a instituit-o imediat după atac a permis autorităților franceze să mențină ordinea publică, prin re­ținerea suspecților, efectuarea de per­che­zi­ții domiciliare și închiderea anumitor lă­cașuri de cult. Grupurile pentru drepturile omului au criticat unele dintre aceste măsuri, ca violări ale libertăților civile, dar, în cea mai mare parte, aplicarea măsurilor a decurs fără probleme.

Pe 1 noiembrie 2017, mai multe dintre măsurile din timpul stării de urgență din 2015 au fost integrate, cu ușoare modificări, în dreptul comun. În pofida cîtorva previzibile proteste, noua legislație antiteroristă se bucură de un larg succes în rîndul francezilor, care par dispuși să accepte anumite limitări ale libertăților personale în numele siguranței colective.

O altă consecință a atacurilor este consolidarea cooperării internaționale între serviciile de securitate, adoptarea unor noi tehnologii și implementarea supravegherii video la scară mai largă. Mai devreme, anul acesta, președintele francez Emmanuel Macron a înființat la Palatul Élysée o unitate antitero specializată. Iar soldații înarmați – mai nou, ei înșiși ținte ale unor atacuri – au devenit între timp o prezență familiară pe străzile Franței.

O mare parte a cetățenilor francezi rămîne însă profund îngrijorată cu privire la amenințarea teroristă – nu doar din afara țării, dar și la cea venită din partea unor persoane care trăiesc în Franța și au adesea cetățenia franceză. Iar astfel de temeri în fața extremismului de origine autohtonă pot fi observate în multe țări europene.

În ultimii ani, unii dintre cei atrași de extremismul de inspirație islamistă au lansat atacuri cu instrumente rudimentare, de la autovehicule și camionete la cuțite de bucătărie. Chiar dacă extremiștii violenți reprezintă o minoritate infimă a populației musulmane, acțiunile lor au alimentat o neîncredere crescîndă în societatea franceză.

Mai rău, reușita campaniei militare împotriva ISIS aduce noi motive de îngrijorare, legate de revenirea din Siria a extremiștilor violenți. Mai mult de 250 de persoane, dintre care 60 de copii, s-au întors deja în Franța. De cele mai multe ori, ei sînt ridicați de forțele de ordine și aduși în fața Justiției. Discuțiile despre ce anume e de făcut în privința femeilor și a copiilor sînt de asemenea un prilej de controversă. În plus, serviciile de poliție trebuie să monitorizeze, în afara militanților cunoscuți, și nenumărați alți suspecți.

Această situație afectează inevitabil atitudinea francezilor față de acceptarea imigranților și refugiaților care provin, în marea lor parte, din țări musulmane și are un impact profund asupra dezbaterii tacite, dar nu mai puțin prezente, cu privire la locului musulmanilor în societatea franceză. Chiar dacă manifestările vizibile ale islamului au constituit, cu precădere în Franța, o temă intensă de dezbatere – datorită istoriei politice și coloniale a țării, concepției unitare a identității naționale și principiului laicității culturale și juridice –, dezbateri similare au loc și în alte țări europene, ca Germania, Olanda etc.

În cei doi ani care s-au scurs de la atacurile ISIS din Paris, Franța s-a pregătit să facă față amenințării teroriste. Dar consensul politic cu privire la modalitatea de combatere a terorismului, la care se ajunsese după atacurile asupra Charlie Hebdo și supermarketului cușer Hypercacher din ianuarie 2015, s a erodat. În prezent, unii susțin un punct de vedere potrivit căruia terorismul face parte din viața cotidiană, de parcă violența extremistă ar reprezenta un pericol similar accidentelor de trafic, alcoolului sau bolilor.

Probabil că în Franța aceste controverse vor eșua. Chiar dacă amenințarea teroristă va exista întotdeauna, reziliența nu trebuie să devină resemnare. Dacă va avea loc un alt atac masiv, francezii își vor învinui fără îndoială liderii pentru incapacitatea de a-i fi protejat. Iar dacă cei aleși vor da greș în luarea precauțiilor necesare sau dacă vor vădi resemnare, votanții își vor exprima nemulțumirea la urne. Ca dovadă, e suficient să vedeți succesul partidelor de extremă dreaptă la ultimele alegeri din Germania și Austria. 

Raphaël Hadas-Lebel, membru onorific al Conseil d’État, este fost profesor la ­Sciences Po. 

© Project Syndicate, 2017
www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEȘU

Foto: wikimedia commons