Lăsaţi-mă s-o-ntorc ca la Ploieşti!

Florin TOMA
Publicat în Dilema Veche nr. 436 din 21-27 iunie 2012
Lăsaţi mă s o ntorc ca la Ploieşti! jpeg

Astăzi, dragii mei, lăsaţi-mă s-o-ntorc ca la Ploieşti. Să nu-mi pese de nimeni şi de nimic. Nici de Marga, nici de Ponta, nici de Băsescu, nici de vînt, nici de fondurile UE la pămînt. Nici de doamna Valérie Trierweiler, concubina, ţiitoarea sau, mai politicos, cum zic mediile franceze, „partenera“ noului preşedinte François Hollande (de parcă ar juca tenis la dublu mixt!), care, la dejunul casual al nevestelor participanţilor la G8, de la Camp David, s-a dus, în miezul zilei, cocoţată pe toc înalt de 8 cm (!) (se vede, aşadar, că „stînga“ are peste tot aceleaşi principii). Nici despre doamna Elena Udrea, care a anunţat că vrea un copil. Nici despre ministrul de la Agricultură, care a jurizat concursul „Cea mai frumoasă vacă din România“, apoi a înmînat şi premiile...

Nimic despre toate acestea şi toţi aceştia. Astăzi, vreau să mă întorc, doar preţ de rîndurile ce urmează, acasă. La Ploieşti.

În general, Ploieştiul nu are cine ştie ce mare trecere în memoria colectivă. Nu se rostogoleşte vijelios pe apele vreunui rîu celebru, nu se află pe şapte coline şi nici n-are ieşire la vreo mare. În plus, două mentalităţi mutilante – cum că este un oraş eminamente proletar şi că te poţi snobà mult mai bine la Bucureşti, aflat la doar 60 de km – au făcut ca să fie stîrpită orice idee, convingere sau raţiune, ba chiar şi fantezie, cum că pe-aici, în Ploieşti, s-ar putea descoperi, cît de cît, vreun strop de cultură, în afara celor de ţiţei şi de sudoare. Şi totuşi... Un muzeu de artă intrat în circuitul european, un Palat al Culturii cu muzee deosebite, o bibliotecă grandioasă, numită, nici nu se putea altfel, „Nicolae Iorga“, o galerie de artă elegantă şi activă, un Muzeu al Ceasului – unic în ţară, o filarmonică – una dintre cele mai prestigioase din România, unde au evoluat nume mari ale concertisticii internaţionale şi, nu în ultimul rînd, un teatru remarcabil (ce poartă numele lui Toma Caragiu, cîndva actor aici). Precum şi, în fine, un cult pentru Caragiale. Suficient?...

Apoi, din nefericire, numele oraşului nu este corelat cu marile noţiuni ale patrimoniului paremiologic emoţional-patriotic, pe care, în general, ne bazăm (cum ar fi „Azi aici, mîine-n Focşani...!“, „A nimerit el, orbul, Brăila...!“ sau „Urlă cîinii-n Giurgiu!“), ori cu nu ştiu ce avînturi culturale de enormă respiraţie et(n)ică. Decît foarte rar. Şi asta, în funcţie de vreme ori de vremuri. În rest, el se identifică doar ca o adăstare semantică, preţ de cîteva secunde, un moment de odihnă binecuvîntată, o banală haltă de pe magistrala retorică (şi complet electrificată!) a marelui discurs naţional românesc.

Fie „Bibicule, mangafaua pleacă mîine miercuri la Ploieşti, remîi singură şi ambetată; sînt foarte rău bolnavă; vino, să-i tragem un chef“ (n.n. tot e bine că enunţul a intrat în referenţialul popular, „mangafaua“ putînd fi înlocuită cu oricine vrem noi, deci: trăiască Nenea Iancu!), fie „a o-ntoarce ca la Ploieşti“ (puţină lume cunoaşte adevărul istoric al acestei expresii... vi-l vom destăinui la final!), fie „capitala aurului negru“ (dar, fiindcă „aurul negru“ s-a cam isprăvit, a rămas doar de judeţ!), fie „Republica de Ploeşti“ (dar cu zeflemeaua de rigoare, ceea ce înseamnă că acelaşi mental colectiv are percepţia istorică reală asupra evenimentului!)... Şi cam atît. Aaa, nu! Ar mai fi de adăugat, poate, şi faimoasa rugăciune a bucureştenilor, din aprilie 1944, privind cerul brăzdat de sutele de bombardiere americane: „Du-i, Doamne, la Ploieşti!“ (aserţiune ce s-ar putea înţelege ca o esenţă a amabilei şi zglobiei noastre atitudini – „Să moară capra vecinului!“; dar aici nu mai era vorba de capră, ci de însuşi vecinul!). Însă forţa de reacţie a ploieştenilor (care, btw, au pătimit groaznic, atunci, la bombardamentele din ’44!) a fost foarte rapidă la acest blestem, scornind şi ei o observaţie, care-i arde rău de tot la lingurică pe locuitorii de pe ambele maluri ale Dîmboviţei: „Bucureştii sînt cartierul de sud al Ploieştiului!“...

Sigur că mai sînt şi alte apropouri – precum cele întîlnite tot la Caragiale: „eu am tăria opiniunilor mele“, „jocul la chilometru“, „boborul“ sau acea neuitată didascalie din binecunoscuta tiradă a Miţei Baston: „...ai uitat că sînt fiică din popor şi sînt violentă; ai uitat că sînt republicană, că-n vinele mele curge sîngele martirilor de la 11 fevruarie; (formidabilă) ai uitat că sînt ploeşteancă – da, ploeşteancă! – Năică, şi am să-ţi torn o revuluţie, da’ o revuluţie... să mă pomeneşti!...“ Ele fac probabil doar deliciul celor care, îndrăgostiţi de Ploieşti, îşi mai amintesc de el cu mult timp înainte de a porni spre casa de vacanţă de la munte. Meditînd, totodată, reverenţios, dar zdravăn, la monumentul cel mai preţios de istorie scrisă al oraşului. Adică, monografia lui Mihail Sevastos, din 1937.

Acum, cred că a sosit momentul să fac acea pliroforie... Ce-i aia? Păi, să vă spun: o răspicare derivată din savurosul verb de origine greacă „a pliroforisi“ şi care mi-a plăcut mie, aşa. O limpezire, deci, o desluşire a faimoasei şi otrăvitei expresii „a o-ntoarce ca la Ploieşti“, amintită ceva mai la deal şi despre care se cleveteşte că, chipurile!, ar fi expresia unei particulare şi detestabile trăsături de caracter a locuitorilor urbei noastre. Un fel de chintesenţă a spiritului local, ceva aflat, ca poziţionare pe scala moralităţii, undeva între neserios şi versatil.

Din păcate, puţini ştiu însă (şi tocmai de aceea, vin cu clarificarea asta!) că ea nu se referă absolut deloc la cetăţeanul ca atare al urbei lui Caragiale şi a lui Nichita Stănescu, ci la o simplă manevră feroviară ce avea loc tot la Ploieşti.

Ei bine, la sfîrşitul secolului al XIX-lea, oraşul dispunea de o singură gară, actuala Gară de Sud, punct de trecere obligatoriu a căii ferate înspre Moldova. Dar, pe vremea aceea, tot aici veneau şi trenurile din Bucureşti ce se îndreptau spre Valea Prahovei, cu apucătura spre Cîmpina-Sinaia-Predeal-Braşov şi care nu-şi puteau schimba direcţia (de la sud-est la nord) decît inversînd sensul de mers, prin mutarea locomotivei, din capul, în coada garniturii. Astfel că, la repornire, după halta în Gara de Sud, unde funcţiona şi un faimos restaurant ţinut de C. Dobrogeanu-Gherea (prietenul lui Caragiale!), călătorii – dacă mai şi consumaseră ceva la locanta fruntaşului socialist – vă daţi seama că aveau impresia că se întorc cumva de unde plecaseră (asta, fireşte, pînă cînd se intra pe linia directă spre Cîmpina!). De-aici derivă, aşadar, „întoarcerea ca la Ploieşti“. Situaţiei – după ce însuşi Principele Carol a rămas confuz în timpul primei sale călătorii pe calea ferată spre Sinaia, la 8 aprilie 1880 – i s-a pus capăt mai tîrziu, prin construirea Gării de Vest.

Cît priveşte expresia, ploieştenii înşişi şi-au asumat-o, ba chiar fac din ea un titlu de mîndrie. La urma urmelor, de ce nu?! „S-o întorci ca la Ploieşti“ nu este chiar la îndemîna oricui, căci presupune elocinţă, dialectică, mobilitate, plasticitate şi, bineînţeles, uşurinţa de a face praf prejudecata destul de tîmpă că nu se poate trăi în oximoron. În final, nu uitaţi că Take Ionescu, cel mai mare orator din istoria parlamentarismului românesc, era alintat Guriţă de aur. Vă spune ceva amănuntul că era ploieştean?...

Doamnelor şi domnilor, am ajuns! Citez: „La Ploieşti (...), cocoana se jeleşte, eu m-apropiu de urechea ei şi, c-un rînjet diabolic, îi şoptesc răspicat: – Cocoană! Eu l-am aruncat, mînca-i-ai coada! Ea leşină iar... Eu trec ca un demon prin mulţime şi dispar în noaptea neagră...“

Deci, la final, vă-ntreb: aţi văzut că se poate?! 

Florin Toma este scriitor. În 2010 a publicat romanul Oraşul jumătăţilor de înger la Editura Cartea Românească.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.