Din povestea lui Gheorghe Ursu – interviu cu Andrei URSU

Publicat în Dilema Veche nr. 560 din 6-12 noiembrie 2014
Din povestea lui Gheorghe Ursu – interviu cu Andrei URSU jpeg

Europa Liberă

L-am rugat pe Andrei Ursu să ne reia, cu această ocazie, povestea tatălui său. Pentru unii, poate, necunoscută. Pagina de mai jos reprezintă o primă parte a acesteia. 

Cîţi ani aveaţi cînd tatăl dumneavoastră a început să fie urmărit şi anchetat de Securitate? Ce vă amintiţi din acea perioadă? 

În ’85, aveam 27 de ani – eram conştient de situaţia tatei. Îmi amintesc totul. Ştiam că tata era efectiv exasperat. El era inginer constructor, dar avea mulţi prieteni din lumea literelor, a artelor, mulţi intelectuali de calibru: Geo Bogza, Nina Cassian, Radu Cosaşu, Mirel Ilieşiu, Dan Deşliu şi alţii – dintre care unii erau deja consideraţi ca avînd concepţii duşmănoase. El era angajat la ISLGC (Institutul de Gospodărire a Locuinţelor Comunale) – un institut de construcţii civile, unde a lucrat 35 de ani, timp în care a construit 35.000 de apartamente, după propriile statistici. Nu a căzut nici unul dintre acestea la cutremurul din 1977. Avînd chiar această specializare, în rezistenţa seismică a clădirilor, a fost desemnat ca şef de proiect la consolidarea blocului Patria, care fusese avariat semnificativ. 

El avea deja dosar prost, din anii ’60-’70, se numea „Călătorul“ – pentru că ieşise de cîteva ori din ţară. Avuseseră metode să afle că s-a întîlnit, în Occident, cu Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, cărora le-a dat materiale, dintre care unele s-au citit la Europa Liberă. Chiar şi cele despre cutremur – în 1978. Au presupus că era el, fiindcă nu prea erau mulţi care ajunseseră la informaţiile respective, care fuseseră furnizate într-o şedinţă cu Ceauşescu. A fost chemat la un moment dat, prin mai-iunie ’77, cînd lucrările de consolidare abia începuseră.  Ceauşescu a hotărît să le sisteze, din două motive: o dată, pentru că era paranoic şi nu voia să se tragă în el, la o adică, pe după acele panouri; pe de altă parte, era Casa Poporului în plină lucrare, şi nu voia să se mai depună fonduri şi în altă parte.  

În acea întîlnire, tatăl meu a consemnat vorbele lui Ceauşescu şi a scris un articol în general despre paranoia acestuia, pe care s-a străduit să-l trimită la

Îl acuza pur şi simplu de crimă, pentru că întrerupea consolidarea blocului Patria. Pînă în toamna lui ’78, nu a putut să-l plaseze. Atunci a făcut cerere să plece în străinătate. Decizia judecătorului Gabriel Gunescu de anul trecut l-a şi acuzat, pe chestia asta, că ar fi fost un privilegiat al regimului, pentru că a putut pleca din ţară la vremea aceea. A fost dictată acea sentinţă de Pîrvulescu – care încearcă să arunce cu noroi şi să-l mînjească în stilul Securităţii.  

Cum reuşea, de fapt, să plece în aceste călătorii? 

Făcea cerere, ca orice om al muncii din regimul comunist, la şeful de cadre de la institut. Acolo îl refuzau, şi atunci mergea la sector, la municipiu, pe linie birocratică de partid. El ştia care-i termenul în care trebuiau să-i dea răspuns. Pînă la urmă, îi dădeau răspuns negativ, pentru că avea un dosar prost. El fusese ilegalist în UTC, la Galaţi, în 1944, pusese afişe antifasciste, crezuse în idealurile de stînga, intrase în partid, dar fusese dat afară din acelaşi partid în 1950. Făcea seri culturale despre jazz, cultură occidentală – decadentă... 

De fapt, din vremea părinţilor lui avea dosar prost, căci aceştia avuseseră un teren în Transilvania. Undeva în satul de unde era bunica mea, care era evreică. Bunicul, Vasile Ursu, era din Moldova, de la Galaţi, şi se pare că se trăgea din Nicola Ursu din Albac. Bunicul ne spunea această legendă deseori, şi credea în ea, deşi nu avea acte.

Venea răspuns negativ şi de la municipiu. Şi în ultima fază, ajungea la Ceauşescu. Trimitea cererea Comitetului Central, dar şi la Scînteia, spunea că vrea să plece, dar n-are de gînd să rămînă acolo, îşi lăsa, în general, familia aici, şi promitea că nu va vorbi România de rău. În primii ani, cînd trimitea doar la CC, nu-i răspundeau. Dar cînd a trimis acelaşi lucru şi la Scînteia, şi a scris acolo că i se pare o nedreptate, a primit răspuns de la municipiu. Se întreba şi el de ce-i dădeau drumul. Probabil pentru că ştiau că se va duce la Europa Liberă. El zicea că ei cred că e nebun şi le era frică să nu facă scandal în Occident. Şi l-au tot lăsat aşa, inclusiv în 1978, cînd a dus materialul cu ordinul criminal al lui Ceauşescu, privind consolidarea clădirilor avariate.  

De atunci, au început tot mai multe note informative, ale unor informatori, ale unor colegi de serviciu, probabil, ale unor vecini, cine intră şi cine iese de la noi, ce se vorbeşte la telefon. Apare chiar şi numele meu în conversaţie cu un doctor Brătescu, care mă sfătuia să plec din ţară cu meseria mea de computerist... Şi apare şi indicaţia de a începe şi urmărirea mea.  

Atunci a început urmărirea lui sistematică? 

A primit aprobarea pentru călătoria pe baza căreia a scris cartea

Şi care a fost aprobată pentru tipar la Editura Albatros. Atunci a plecat chiar cu mama, a fost prima dată cînd au plecat împreună. A scris această carte, pe baza jurnalului său, chiar în 1978. Pînă la urmă, s-a dat un ordin să nu apară. De ce? Pentru că începuse urmărirea mai strictă asupra lui. L-au mai lăsat să plece o dată, în 1982. După care a mai făcut cerere să plece la sora mea, care era în SUA, emigrată definitiv, dar nu l-au mai lăsat. Deodată, s-au hotărît să strîngă laţul.  

Care a fost povestea jurnalului său? 

O parte din jurnal îl ţinea la serviciu. Şi erau foarte curioşi colegii lui. Dar, mai ales, foarte curioasă era Pârguţa Croitoru, informatoarea institutului – care lucra ca desenatoare în biroul lui. Probabil fusese plantată acolo de Dumitraciuc Ion, maior de Securitate, securistul institutului, de la direcţia de informaţii economice. Pe lîngă dosarul pe care deja îl avea asupra tatei, intitulat „Călătorul“, sub numele de cod, el mai avea o chestie directă legată de tata. Acesta ţinea un afiş antitotalitar la serviciu. Era cu un citat din Simon Bolivar: „Un şef de stat nu poate rămîne în funcţie mai mult de cinci ani, căci riscă să devină dictator.“ Dacă-l întreba cineva de afiş, el spunea: „Dom’le, păi eliberatorul Americii latine a spus asta.“ Mai avea şi alte citate, unele din Hannah Arendt, de pildă. Securistul le scotea, tata le punea la loc.

De ce făcea toate aceste lucruri riscante? 

Zicea că cineva trebuie să facă ceva... Mai avea un plan. Să ne facem o puşcă cu lunetă. Şi securiştii ştiau, pentru că era consemnată chestia asta. Mulţi spuneau, la vremea aceea, cum l-ar împuşca ei pe Ceauşescu. Tata trecuse puţin la pasul următor: el tot pleca în Occident, iar eu eram pe atunci înotător, şi mai ieşeam şi eu din ţară. Zicea că poate fac eu rost de nişte piese, el – de altele, le aduceam aici, şi după aia le asamblam... 

Şi atunci devenea serios: „Dac-o am, eu îl împuşc. Mă prind securiştii, mă mătrăşesc imediat, dar scap 20 de milioane de oameni de pacostea asta.“ 

Au decis ca această Pârguţa să se uite în ce scria el acolo. Jurnalul îl ţinea sub cheie, dar îl mai scotea în pauză. Erau 61 de volume, dar s-au mai păstrat foarte puţine file din el. Pârguţa s-a uitat şi a văzut acolo, în însemnările lui: „paranoicul“, „scroafa“, „ce hotărîri demente ia“... El consemna zilnic legile noi: sistematizarea satelor, dărîmarea bisericilor, hotărîrea de a îmbrăca biserica de la Cotroceni, ce indicaţii dezastruoase dădea pe teren, Casa Poporului... Faptele zilnice ale alunecării într-un marasm economic şi moral din cauza unui dement, care era înconjurat de Securitate. Avea această teorie că nu era doar Ceauşescu de vină, ci şi toţi lingăii din jurul lui. Pe care îi ţinea într-o stare de frică. Cum unul mişca puţin, nu-l lingea destul de bine, avea instinctul de a-l schimba ca să n-apuce unul să prindă cheag şi să capete mai mult curaj. Se înconjura de securişti, care aveau, conform lui Orwell, după cum spunea tata, o pasiune a puterii. Animalică, instinctivă. În felul ăsta, oameni care erau altfel la locul lor, văzînd că aceste pramatii ajungeau să aibă putere, voiau şi ei. Şi atunci, întoarcerea valorilor într-o societate începea să tînjească către rău – acele valori şi instincte care-ţi dau satisfacţie făcînd rău. Şi se denaturau pur şi simplu normele morale ale societăţii, lăsînd urme adînci pe generaţii.  

Citiţi a doua parte a interviului aici.

a consemnat Iaromira POPOVICI 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.