Despre fundamentalism sau proasta înţelegere a mesajului

Alexandru OJICĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 592 din 18-24 iunie 2015
Despre fundamentalism sau proasta înţelegere a mesajului jpeg

Istoria a reţinut data de 29 mai 1453 ca fiind cea în care Bizanţul a fost cucerit de Imperiul Otoman condus de Mahomed al II-lea Fatih. Despre acest eveniment, o anecdotă spune că atunci cînd sultanul a intrat în măreaţa catedrală Sfînta Sofia a găsit acolo un grup de teologi care aveau o dispută intensă asupra sexului îngerilor. Erau atît de cuprinşi de discuţii încît nu şi-au dat seama că Imperiul Bizantin nu mai exista, iar noua stăpînire începea să-şi exercite puterea. Probabil că uimirea se citea pe chipurile lor îngîndurate şi străbătute de atîtea întrebări în căutarea răspunsului care se presupune că le-ar fi oferit linişte. Pe de altă parte, Mahomed ar fi fost intrigat. Cum se poate să nu-ţi dai seama de realitatea de sub ochii tăi? Cît de naiv poţi fi? Am plecat de la acest reper pentru că adeseori nu sesizăm lucruri ce se întîmplă în imediata noastră apropiere. 

Trăim într-o societate şi într-o epocă ce nu-şi mai găsesc locul şi numele. Europa, leagănul civilizaţiei, bătrînul continent ce s-a născut la 325 la Sinodul de la Niceea, dacă ar fi să mergem pe linia propusă de Constantin Noica, se remarcă printr-o lipsă de reacţie la ce i se întîmplă. Poate că noi, europenii, sîntem un soi de oameni moderni ai peşterii. Ne preocupăm atît de mult de lucrurile filozofice, împingem limitele lui „politically correct“ atît de departe, încît ignorăm, spre exemplu, că Vladimir Putin tatonează gurile Dunării. 

Totuşi, sîntem aduşi cu picioarele pe pămînt din dulcea noastră naivitate de unele evenimente brutale, precum atentatele din 7 ianuarie 2015, din redacţia săptămînalului

sau, un pic mai departe, în Kenya, unde au fost ucise 147 de persoane pe 2 aprilie 2015 pentru simpla calitate de a fi fost creştini. Dacă în primul caz am avut parte de o reacţie sub umbrela lui

în al doilea caz s-a manifestat mai mult o tăcere. Nu ne-a afectat pe noi, europenii, în mod direct.

Însă problema, din punctul meu de vedere, e alta. În ambele situaţii, simbolurile şi oamenii care şi-au afirmat identitatea şi credinţa au fost reduşi la tăcere. Fie că vorbim de cei care s-au simţit ofensaţi de acele caricaturi, fie că prea multa libertate şi lipsa de înţelegere şi responsabilitate a actelor şi-a cerut partea, discuţia se învîrte în jurul oamenilor care nu au înţeles ce li se întîmplă. 

Fundamentaliştii nu au reprezentat niciodată religia ai cărei adepţi sînt. Ei nu sînt decît exponenţii proastei înţelegeri, ai acelui orgoliu dus dincolo de limite. Însă această minoritate vocală are dezavantajul de a atrage atenţia asupra ei. În general, ei nu ies în evidenţă prin nimic. Sînt oameni care au locuri de muncă, sînt plătitori de taxe, merg în concedii. Sînt consumatori de presă, au opinii politice şi, de ce nu, merg pe stadioane. Discuţiile pe diverse teme spirituale le-ar putea schimba un pic modul de viaţă. Probabil i-ar întărîta, ar deveni şi mai înverşunaţi în tăcerea lor care mocneşte. Cine i-a învăţat aşa, nu ştiu. S-ar putea construi o întreagă teorie despre cei vinovaţi pentru apariţia celor care apără cu intransigenţă un anume ceva. 

În primele secole, creştinii au avut de rezistat în faţa prigoanei declanşate de conducătorii Imperiului Roman, pe de o parte, însă pe de altă parte au avut şi o luptă internă. Cu aceia dintre ei care învăţau altceva. Istoria i-a reţinut pe aceştia din urmă sub numele de eretici. Practic, indiferent de contextul social, cultural şi politic, în sînul unei religii vor exista persoane care vor gîndi şi vor acţiona diferit faţă de majoritate pentru că se raportează

la învăţătura moştenită şi la mesajul primit. Dacă nu ar acţiona într-un mod brutal, cu siguranţă lucrurile ar sta diferit. Nu-mi imaginez posibilitatea unor noi sinoade, întîlniri clericale, şi nu numai, unde să se discute aceste probleme la nivelul celor recunoscute şi acceptate de întreaga Biserică ecumenică. Ele rămîn, din păcate, rezervate spaţiului academic, catedrelor, dar sînt departe de poporul ce se adună în agora. Cred, totuşi, că schimbarea se poate produce din interior. Prin mai multă atenţie acordată transmiterii mesajului fără a fi distorsionat. Prin mai buna pregătire a celor ce propagă învăţătura oricărei religii. 

La fel de bine, însă, putem vorbi şi despre fundamentalişti ai libertăţii. O libertate care este înţeleasă în mod distorsionat, fără responsabilitate. Oricît ne-ar plăcea sau nu să o spunem, Europa, leagănul civilizaţiei, e puternic impregnată de spiritul şi valorile creştine pe care a fost construită şi definită. Paradoxul face ca, după 1789, hermeneutica acestui fapt să se schimbe. Sîntem în plină epocă definită printr-un cuvînt ce conţine şi noutatea, dar şi modernitatea. „Interpretată ca substanţă, modernitatea este un triumf pentru materialism şi o oroare pentru spiritul religios“ (H.-R. Patapievici,

Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 412). Este cunoscut faptul că excesul produce mai multe daune decît efecte pozitive. Societatea postmodernă vorbeşte de un multiculturalism întîlnit în aproape fiecare stat. Nu mai putem vorbi de bariere culturale, confesionale, cel puţin nu în lumea democrată. Fiecare minoritate îşi cere drepturile pe care le consideră fundamentale pentru însăşi existenţa şi identitatea ei. 

Prima parte din acest an ne-a arătat că, atunci cînd vine vorba de spaţiul din nordul Mării Mediterane, noi, europenii, într-un fel sau altul, reacţionăm. Ne manifestăm solidaritatea cu noi înşine după ce găsim de cuviinţă să nu ne vină a crede ochilor ce tocmai ni s-a întîmplat. Dar cînd subiectul principal nu e Europa se aşterne o tăcere bruscă. Avem pretenţia primatului în faţa celorlalte culturi pentru că noi am fost înaintea lor sau, cel puţin, le-am dat o parte din amalgamul de filozofie greacă antică, cultură şi spiritualitate a Orientului Apropiat şi ceva pragmatism roman. Putem urma exemplul lui Ioan Petru Culianu şi să căutăm acel 1484 specific vremurilor noastre. Şi în cazul petrecut la Paris, dar şi în cel din Kenya, Europa a fost afectată. Prima dată la ea acasă, a doua oară acolo unde şi-a pus amprenta şi în valorile pe care ea le-a dat tuturor locurilor pe unde a ajuns şi a stăpînit în trecutul nu de mult încheiat. Pragmatic vorbind, adepţii libertăţii nu i-au înţeles pe cei care, provenind dintr-o altă cultură, au o relaţie mai profundă cu simbolul. La fel, minoritatea nu a putut înţelege mesajul şi cutumele celor majoritari, ale celor ce i-au adoptat şi i-au făcut asemenea lor în materie de drepturi şi responsabilităţi. 

Putem doar să fim ancoraţi în realitatea ce se desfăşoară chiar sub ochii noştri. De altfel, mesajul hristic – care, vrem sau nu, e al nostru, al europenilor – a îndemnat întotdeauna la a merge pe calea de mijloc,

Poate ar fi cazul să ne privim în oglindă

Nu putem vorbi de o

care să ne dovedească faptul că o viaţă simplă, fără bunuri pămînteşti, este calea cea mai bună. „Vor învinge aceia care vor şti să redevină alchimişti în chimie, tradiţionalişti în modernitate, moderni în postmodernism şi imobili în plină mişcare. Orice problemă seculară, pentru că derivă dintr-una religioasă, are o soluţie spirituală“, spunea Patapievici, încercînd să formuleze o caracterizare a Europei de acasă şi de pretutindeni (H.-R. Patapievici,

pp. 417-418). Sîntem pregătiţi să ne-o asumăm? Sau măcar să tatonăm terenul? 

Alexandru Ojică este doctorand în teologie. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Cristina Neagu  CSM Bucuresti si SG BBM Bietigheim Mediafax Foto Eduard Vinatoru
CSM București, egal în Liga Campionilor. Vicecampioana României a evitat înfrângerea în fața Bietigheim
CSM Bucureşti a evitat in extremis înfrângerea şi a terminat la egalitate cu echipa germană SG BBM Bietigheim, 28-28 (13-16), duminică, în Sala Polivalentă din Capitală, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Alec Baldwin
Alec Baldwin, tată pentru a opta oară, la 64 de ani
Hilaria și Alec Baldwin sunt căsătoriţi de 10 ani și au împreună 7 copii: Carmen, 8 ani, María Lucía, 13 luni, şi ai lui Rafael, 6 ani, Leonardo, 5 ani, Romeo, 3 ani, Eduardo, 18 luni.
Protest in Irlanda fata de cresterea costului vietii Captura YouTube jpg
Criza costului vieții scoate oamenii în stradă în Irlanda
Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă la Dublin pentru a protesta împotriva creşterii costului vieţii.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?