De ce a eşuat Noul Ateism

Tereza-Brînduşa PALADE
Publicat în Dilema Veche nr. 725 din 11-17 ianuarie 2018
De ce a eşuat Noul Ateism jpeg

La prima vedere, Noul Ateism – combaterea zeloasă a „iraționalismului religios“ cu argumente raționale, promovată sonor de Christopher Hichens, Sam Harris și Richard Dawkins – este împlinirea visului pozitivist al lui Auguste Comte. Umanitatea a progresat pînă în punctul luminos unde se poate sprijini pe propria ei rațiune, abandonîndu-și credințele iraționale și superstițiile din copilăria ei spirituală. Avînd de partea sa și imbatabila teorie evoluționistă, Noul Ateism a avut toate atuurile pentru a deveni noua religie universală a umanitățîi. De-a lungul anilor, Noii Atei nici n-au predicat – deseori în polemici cu creaționiștii – altceva. Sosise timpul – nu-i așa? – ca umanitatea să se lepede de miturile religioase infantile și să îmbrățișeze matur umanismul secular. După atîtea descoperiri științifice uimitoare, ar fi fost cazul să „ne coacem la minte“ și să abandonăm himerele vechilor misticisme.

Și totuși, nu numai că visul iluminist al secularizării totale și ireversibile nu s-a împlinit, dar, mai rău, au renăscut fanatismele și fundamentalismele religioase, de obicei combinate cu tot soiul de naționalisme primitive. La ora actuală, întîlnim forme gregare de manifestare național-religioasă nu numai în religiile abrahamice cu „istorii violente“, ci și în pacificul budism (de pildă, la budiștii ultranaționaliști din Myanmar). 

Lideri populiști din toată lumea se bucură, în plus, de succes electoral vînturînd un discurs bine fezandat în idei „tradiționaliste“ cu ingrediente religioase. E vorba, desigur, mai curînd de o zgomotoasă propagandă naționalist-religioasă, superficial bisericoasă – rareori e în joc the real thing. Pe meleagurile noastre, de pildă, un partid tot mai feudal, ca PSD, lansează icoane electorale cu Arsenie Boca și organizează, prin evlavioși primari ca Pandele & Firea, pelerinaje totemice la „sfintele moaște“. În Polonia, partidul populist-naționalist PiS al lui Jaroslaw Kaczynski are legături solide cu clerul catolic conservator (care și-a văzut subsidiile majorate de numitul partid). Donald Trump a fost susținut, între alții, de Dreapta Creștină din SUA. E clar că nu discursul liberal, umanist-secular al Iluminismului are acum cea mai mare trecere. Fiind asociat cu efectele globalizării și cu distrugerea culturilor locale, discursul globalist tinde să devină anatemă în ultimii ani, din Polonia pînă în SUA, trecînd prin Catalonia, Ungaria, Polonia și, cel puțin la nivelul elitelor politice, România. Umanismul secular e tot mai des asociat cu o ideologie regională a elitelor prospere din Occident. O ideologie cu care cea mai mare parte a lumii are destul de puține de împărtășit. De ce?

O explicație, care pornește de la „teoria sentimentelor morale“ a lui David Hume, se găsește în cartea lui Jonathan Haidt, Mintea moralistă (Humanitas, 2016). Oamenii nu sînt în realitate motivați și guvernați de „rațiunea superioară“ imaginată de Platon. Motivațiile lor reale au la bază sentimente, intuiții și emoții morale. Mai întîi avem oroare de uciderea unor ființe umane sau animale nevinovate, pe urmă inventăm, printr-un proces de raționalizare, drepturile omului și drepturile animalelor. Rațiunea nu guvernează, ci apără strategic intuițiile și sentimentele. Or, „modelul Noului Ateu se bazează (tocmai) pe viziunea raționalistă asupra minții a lui Platon“, explică Haidt (p. 309). Altfel spus, platonismul și raționalismul acestei doctrine ar explica slaba sa putere de convingere. E inutil ca Noul Ateism să proclame „rațional“ că religia e o himeră periculoasă, atîta timp cît intuițiile și emoțiile oamenilor înclină, în multe culturi contemporane, spre ceva diferit. 

Să privim totuși o clipă și spre teologia occidentală. Mă voi referi în special la teologia catolică, despre care știu probabil ceva mai mult. Mare parte din teologia morală oficială a Bisericii romane a fost dominată de conceptul lui Toma de Aquino de voință liberă privită ca un apetit rațional. John Duns Scotus a rafinat doctrina catolică a voinței, făcînd distincția între o atracție pentru ceea ce e comod și avantajos, numită de el affectio commodi, și o alta față de ceea ce e drept, affectio iustitiae. Mai mult, Scotus a văzut în apetitul intelectual o affectio commodi. Aceasta înseamnă că apetitul intelectual, de unul singur, nu poate asigura libertatea voinței. În acest scop, e nevoie și de o affectio iustitiae, care introduce moralitatea în orizontul voinței. Mai simplu spus, pentru ca voința să fie liberă, trebuie să fie capabilă să ia și decizii morale care nu sînt convenabile sau avantajoase pentru individ. 

În termeni contemporani, putem spune că oamenii nu iau totdeauna, în politică, de exemplu, deciziile unui homo oeconomicus rațional. Intervin, de obicei, și emoții și afecte stimulate de loialități, credințe și ideologii. E, de aceea, posibil să voteze cu un candidat care nu le va spori bunăstarea și avantajele, de pildă din cauza unei affectio iustitiae pentru programul său social, cum se întîmplă la mulți alegători de stînga. Dar și dreapta poate vota în răspăr cu interesele și avantajele individuale, de pildă dacă sînt în joc interesele naționale. 

Revenind la teologia morală, observăm că Toma de Aquino crede, la fel ca și Platon, că voința poate fi guvernată de rațiune mai mult decît de emoții și sentimente – și, la fel ca Aristotel, că o asemenea voință asigură moralitatea acțiunilor și fericirea omului. Omul rațional e așadar cineva pe deplin moral și fericit. Observăm însă aici o doctrină morală raționalistă care, fără a fi comparabilă cu reducționismul neopozitivist al Noilor Atei, se revendică totuși de la același platonism al rațiunii superioare. 

Noul Ateism a fost aspru criticat chiar de mulți atei onorabili ca o doctrină agresivă, care caricaturizează religia fără a ști mai nimic despre ea. Dar puțini au remarcat că, în ciuda lipsei sale de merite, Noul Ateism împărtășește cu o anumită teologie cel puțin credința platonică în superioritatea rațiunii. Oare așa se explică de ce atît raționalismul tomist (desigur, incomparabil mai sofisticat filozofic ca anatemele lui Dawkins), cît și Noul Ateism sînt astăzi niște doctrine ieșite din uz? Am renunțat oare să mai credităm orice doctrină raționalistă într-o epocă postmodernă sufocată de știri haotice, de multe ori false, și de iraționalul rețelelor sociale?

Nu e numai atît. În ultimii ani, Noi Atei ca Sam Harris și Richard Dawkins au comis și cîteva păcate mortale din perspectiva stîngii occidentale. Au făcut afirmații care au putut fi asociate de lectorii lor liberali cu islamofobia, rasismul și supremația albilor. Au apărut, ca urmare, numeroase articole în presa occidentală de stînga (The Guardian, Politico Magazine etc.) ale unor liber-cugetători care se dezic total de ateismul „bigot“ și „rasist“ al Noului Ateism. Pe scurt, stînga seculară s-a săturat de Noii Atei și și-ar dori un ateism mai corect politic, în timp ce dreapta respectuoasă față de simboluri și tradiții religioase a fost iremediabil ofensată de cruciada lor militantă împotriva „răului absolut“ al religiei. Iar ateii onorabili și-ar dori un ateism mai nuanțat, gentil și bine informat, care să pornească de la înțelegerea contextelor în care au apărut religiile lumii – nu de la decupaje, demonizări și caricaturizări. Noul Ateism le apare astăzi tuturor, deși din motive diferite, ca un bigotism tot mai nefrecventabil. Nu însă atît din motive epistemologice legate de raționalismul său platonic, ci pentru că nu răspunde așteptărilor morale sau ideologice ale nimănui, probabil cu excepția unui cerc restrîns de zeloți, încă devotat lui Sam Harris. Noul Ateism n-are anvergura unei „noi religii universale“, ci a eșuat într-un lamentabil sectarism. 

Tereza-Brîndușa Palade este conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Foto: Sam Harris, wikipedia

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.