Bulgaria în mic – o călătorie peste graniţa clişeelor de plastic –

Alina PURCARU
Publicat în Dilema Veche nr. 325 din 6 - 12 mai 2010
Bulgaria în mic – o călătorie peste graniţa clişeelor de plastic – jpeg

Cînd am ajuns în gara din Tryavna era noapte şi, brusc, am avut senzaţia că ghidul Lonely Planet nu foloseşte chiar la nimic. Nici oameni nu erau prea mulţi pe stradă – şi chiar şi aşa, cum să întrebi, la întîmplare şi pe-ntuneric, un om grăbit într-ale lui cam pe unde vine adresa hotelului despre care ai citit tu că e „the place to go“, plus că nu prea ştii nici să-i pronunţi numele? Ei bine, poţi, dacă ştii măcar direcţiile pe bulgăreşte şi dacă omul stă un pic pe loc, pînă termini tu de silabisit numele hotelului. Şi gata, eşti pe direcţie.

În ghid era vorba de o adresă care încă păstrează foarte mult din ceea ce îndeobşte căutăm cînd nu sîntem în tranzit indiferent: spiritul locului (sau cam cît poate să încapă din el într-un hotel). Mai era vorba şi de un pod peste Tryanovska, rîul care taie oraşul, de case mari, din lemn zdravăn, conservate cum se cuvine, şi de o biserică lăţită într-o curte mare, pavată cu piatră, reperul numărul 1.

Despre toate astea citisem în tren, numai că, urmînd direcţiile ghidului nostru găsit pe stradă, am avut senzaţia ori că ăştia de la Lonely Planet scriu ca să facă mişto de turişti – cum citisem o dezvăluire într-un ziar –, ori că omul nostru avea chef de glume, ori că sîntem noi absolut idioţi, dar nu spune nici unul nimic, aşa, din delicateţe faţă de ideea de vacanţă. Aşadar: pe dreapta, blocuri ca la noi în Ferentari; pe stînga, supermarket cu bătătoare de covor, detergent şi altele din seria menaj-ferometal, în faţă, poate-poate nimerim altceva decît intrarea în Tîrgovişte. Dar indicaţia e indicaţie, harta – hartă (la fundul rucsacului), aşa că mergem tot înainte. Şi vedem cum se schimbă treptat decorul. Brusc, nu mai orbecăim: încep să apară casele oblonite, încinse cu bîrne, străzile pe care-ţi venea să te plimbi, biserica, piaţeta desenată sub felinare ca-n cartolină, în fine, sensul Hallmark al excursiei.

Un oraş artizanat în lemn şi piatră

Ce e frumos cînd intri într-o casă tipică din Tryavna – sînt cîteva impecabil restaurate, monumente de patrimoniu – e că te simţi de-adevăratelea adăpostit. Senzaţia ţi-o dă tavanul de lemn, cel mai adesea sculptat, adoptat şi în clădirile de uz tranzitoriu (gara, adică, sau hotelul în care tocmai am intrat). Lumina se simte altfel, feţele de masă par mai albe, mierea curge parcă mai blînd pe clătitele cu nuci, iar vinul roşeşte mai aprins în pahare. Iar pe scările ca nişte lădiţe, bocancii scîrţîie chiar soporific, să zicem ca-ntr-un film văzut în ajun de Crăciun.

În aerul proaspăt al dimineţii, piaţeta din vechea parte a oraşului – dominantă, cum am descoperit pe urmă, în raport cu periferia – se transformă într-o altfel de gară, senină, orbitoare şi calmă. Aproape de biserica Sf. Arhanghel Mihail, ridicată în secolul al XII-lea, cel mai solid şi vechi reper din oraş astăzi, oamenii vin să-şi bea cafeaua la mesele de lemn sau sub copaci, lîngă pod, aşteptînd parcă acel moment perfect în care aderenţa la oraş se va petrece, ca în fiecare zi. Departe de maşini, de claxoane şi de ieşirile isterice ale şoferilor, auzi doar rîul, te uiţi la munţii din jur şi la casele care se cocoaţă tot mai sus, şi-ţi plimbi privirea, atît cît te lasă soarele, peste acoperişuri molcome, peste zidurile de piatră, peste obloanele grele de lemn.

Tryavna e un oraş al lemnului şi a fost un mare atelier pentru tot ce au dat mai bun arta şi renaşterea culturală în Bulgaria. Aici a fost unul din marile centre ale meşteşugarilor şi artiştilor, şi nu doar în lemn: chiar cu presiunea birului plătit turcilor, s-a pictat în continuare, s-a ţesut mătase, s-au lucrat covoare şi tapiserii care luau drumul altor oraşe, mai mari, mai bătute de lume: Odessa, Edine, Beirut sau Moscova. Pe unele am putut să le văd într-o casă istorică, transformată în Muzeu al lemnului (unicul, de altfel, din Bulgaria), casa Daskalov, una dintre multele, de altfel, răsfirate pe strada Petko R. Slaveiko – probabil strada cea mai tipică pentru construcţiile care stau mărturie pentru perioada de înflorire culturală din secolul al XIX-lea. Ascuns după nişte porţi mari şi ridicat într-o curte înecată în umbră şi tufe de flori, fostul conac păstrează între ziduri o rînduială veche, de oameni cărora le-a mers bine. E răcoare şi camerele sînt mari, pentru toate trebuinţele. În majoritatea, mobila e turcească şi face corp comun cu geometria încăperii: divane şi poliţe, cercevele înalte (adevărate rame pentru lumea din afara casei) şi restul lucrurilor (icoane, ştergare, oglinzi, un ceas, un opaiţ – în fine, tot ce mai e nevoie pentru trai), obiecte simple, dar ferchezuite toate cu înflorituri din lemn. Tavanele sînt adevărate tapiserii, iar dulapurile, încastrate în zid, aduc mai mult a butaforie dintr-o piesă a copilăriei, decît a piese de care pur şi simplu te foloseşti. Şi cînd am ajuns în cerdac (o adevărată logie demnă de un adevărat stăpîn), oraşul tot părea aşezat domol la picioare, înverzit, curat şi încurcat în drumurile lui scurte şi hotărîte. Acolo priveai şi respirai, iar lumea se aranja simplu şi clar.

O poveste despre grijă, fără cuvinte

Am străbătut oraşul stradă cu stradă, dinspre miezul lui meşteşugit de artizani din alte timpuri, pînă spre parcurile şi piaţeta municipalităţii; dinspre ce-a fost odată, către Primărie şi marele hotel scos din portofoliul arhitecţilor socialismului transbalcanic, dar şi spre munţii care împrejmuiesc oraşul şi spre care rîul te poartă natural, doar să vrei să te plimbi. Deşi pragurile se văd, ca-n orice loc cu istorie şi greutăţi, ele nu se manifestă, nici măcar la marginea care mă alarmase cu o noapte înainte: era o margine de plastic, uşor de trecut, în care oamenii se mişcă molcom, ca şi cum ar plimba plasa pe drumul dinspre piaţă şi înapoi. Fără zgomot, fără grabă. Un pîlc de copii aşezaţi în cerc în piaţa de lîngă biserica Sf. Mihail îşi scot culorile şi planşele şi încep să schiţeze scena din centru, cu munţii peste care coboară ora cinci şi nişte nori de ploaie. Nişte mămăiţe trag după ele alţi copii, în timp ce moşnegii lor beau ceai şi joacă table pe măsuţe pitice, sub şopronul unei cafenele. Doi puşti se alintă pe pod: ea, cocoţată pe tocuri, îşi mîngîie coada privind pieziş; el, mai sigur, în adidaşi, îi mîngîie obrazul. Şi începe ploaia, moment în care latura de adăpost a oraşului iese de după nori, pentru că în Tryavna nu ai cum să te simţi lăsat pe dinafară. Aproape că nici nu-ţi vine să-ţi strîngi geaca la piept, cînd bate vîntul: dacă nu vrei să calci într-o cafenea, pe vreme rea, poţi oricînd să intri într-o galerie de artă, într-un atelier unde pictorul de icoane (fie şi alea de vîndut la turişti), pielarul sau dulgherul te lasă să caşti gura, în timp ce el îşi vede de treabă, într-o tavernă sau într-un muzeu. Şi toate locurile astea sînt mici, aproape că nu le vezi, dar ele te primesc şi e mereu cineva acolo – chiar pentru un singur om care le calcă pragul – să-ţi vîndă un bilet, să-ţi întindă un pliant, să aibă grijă, adică, de colţişorul de care a fost lăsat să se ocupe.

La şcoală, din greşeală

Am intrat, mai mult din întîmplare, în prima clădire din piaţă care părea deschisă pentru vizite şi, solidă cum stătea în ploaie, dădea senzaţia de loc care-ţi lasă timp s-o vezi pe dinăuntru. Am aflat apoi că nimerisem în fosta şcoală, prima întemeiată, cu aproape două secole în urmă, de scriitorul Petro Slaveiko, care a şi predat aici. Am călcat mai întîi, la sfatul ghidului, nu într-o sală de clasă, ci într-o încăpere vastă, albă şi rece, cu o deschidere aseptică de galerie modernă, luminată de neoane, care ba se aprindeau, ba bîzîiau între faze. După regula „expect the unexpected“, într-o casă care promitea mai degrabă un nou episod din seria „viaţa satului“, am dat de albul ultraurban al unei săli de expoziţie care etala o colecţie de picturi, gravuri şi sculpturi de Kazakov, un artist cu ale cărui tablouri ne-am întîlnit din nou la Plovdiv, dar care aici avea o colecţie păstrată permanent. A fost o plimbare ca-n somn, printr-un vîrtej de culori, de linii şi mari mase de pînze ordonate după perioade, cu un ecleraj pe care muzeografa l-a reglat imediat, şi cu sentimentul că ţi se dă timp, că eşti invitat să te uiţi, să te odihneşti chiar, şi să descoperi în voie ceva aparte, protejat anume în acel loc.

Pînzele în care se amestecau relicve din folclor cu himerele învîrtejite sub penelul pictorului te priveau impunătoare şi vii, adăpostite într-un spaţiu devenit brusc un mise en place uriaş, pe care nu l-ai fi bănuit dincolo de uşa înnegrită a fostei şcoli, deloc diferită de restul caselor ajunse muzeu. O expoziţie amplasată după ultimele reguli într-o veche şcoală, modestă în aparenţă, un loc camuflat într-un fel de boîte à surprise, cum nu de puţine ori am găsit în Tryavna. Am trecut apoi în restul camerelor: o colecţie de ceasuri şi o fostă sală de clasă, în care dăduse buzna un grup de elevi, cu profesoarele lor care-i ţineau în frîu. Şi clasa aia arăta atît de fragilă şi de pitică, chiar pentru copiii care veniseră în vizită cu ghiozdanele lor cu Hannah Montana, că aveai impresia că dacă fetiţele se mai întorc mult la colegul din spate, cine ştie ce lemnişor crapă sub ochii supraveghetorilor. Dar nu, i-au lăsat să se bîţîie, să se joace la tablă, să-şi frece mîinile micuţe de tăbliţele crăpate, încastrate în pupitre, pe care scrijeliseră alţi copii, altă dată. Le-am lăsat teritoriul, şi ultimul lucru pe care l-am văzut cu coada ochiului, la ieşire, a fost cuierul din fundul clasei, cu cîteva trăistuţe atîrnînd stinghere în cîrlige.

Bulgaria în două vorbe şi trei clişee

Despre Bulgaria auzisem lucruri care se băteau cap în cap. Erau, pe de o parte, vocile ultragiate ale păţiţilor: că se fură maşinile din parcare în Balcic sau la Albena, că maşinile româneşti sînt oprite abuziv şi că poliţiştii bulgari cer şpăgi mai ceva ca ai noştri, că la mare e frumos, dar că mafia lor chiar e de necontrolat. Apoi veneau entuziaştii care dăduseră peste altceva: amabilitate, descoperiri gastronomice şi locuri frumoase, care nu te uşurează de bani ca-n România, oameni primitori, oraşe care-ţi lasă nostalgii la plecare. Surprize, adică, şi pentru unii, şi pentru alţii, riscant de transformat în singurele adevăruri despre un loc, cam la fel de riscante ca şi certitudinea că, dacă locuieşti în centrul Bucureştiului, vecinii tăi sînt cu toţii nişte amabili.

Tryavna nu e neapărat pe ruta bătută de români, şi e drept că n-am făcut călătoria cu maşina: ajungi uşor cu trenul din Veliko Tîrnovo, de care stă la o aruncătură de băţ, sau din Gabrovo, plus că e legată cum trebuie de toate oraşele mari din ţară, iar trenurile au întîrzieri decente, şi nu obligatorii. E într-o vale din Balcanii Centrali şi e un orăşel cît o Sighişoară, unul care, deşi discret, e obişnuit cu turiştii. Nu plăteşti nimic în plus faţă de ce ai cheltui în România, doar că e genul de loc care nu încurajează astfel de comparaţii pentru că-ţi oferă altceva. Cel mai preţios lucru e sentimentul intimităţii, pe care-l ai cînd vezi specificul închis şi preţios al fiecărei cămăruţe transformate în expoziţie, al micilor magazine unde-şi vînd meşteşugarii mărgelele, icoanele şi brăţăruşele de piele, sau al restaurantelor în care, indiferent de dimensiune şi de hram, nu se vorbeşte tare.

Sigur că se şi petrece – se vede pe feţele oamenilor că le place, şi te prinzi din lista de ţuici şi rachiuri, care poate să măsoare chiar două pagini din meniu. Dar ritmul în care respiră Tryavna, aşezată cuminte între munţi, e de organism cameleonic, atent la ce e şi la ce are de oferit, şi mai ales la o ordine proprie, netulburată de şiretlicuri ieftine de consum rapid. Nu s-a transformat încă într-un orăşel de turtă dulce, uşor de prins într-un magnet de frigider, chiar dacă oamenii s-au prins că butaforia din lemn şi inserturile din recuzita unui Ev Mediu inventat în altă parte aduc mai mulţi muşterii avizi de „ceva original“. E un loc cu o istorie în care îţi vine să intri, poate chiar printr-o nouă carte citită în tren, la întoarcere, alta decît ghidul Lonely Planet, şi unul despre care le-ai vorbi prietenilor, chiar cu riscul unui neîncrezător „mă rog...“, ca replică.

Alina Purcaru este jurnalistă.

Foto: Marius Chivu.

imagine principala jpg
De la filmele clasice cu scene de cazinou la sloturi online care împrumută teme și efecte cinematografice
Casino (1995), Rain Man (1988), Ocean's Eleven (2001), Casino Royale (2006) și The Hangover (2009) sunt doar câteva dintre producțiile de cinema celebre care au prezentat scene emblematice din sectorul cazinourilor.
alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.

Parteneri

Taxe si impozite jpeg
Românii ar putea plăti taxe mai mici pe muncă din 2027. De unde vrea Guvernul să ia banii pentru a acoperi pierderile
Guvernul își propune să reducă deficitul bugetar la 5,2% din PIB în 2027, să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) și să reducă taxarea muncii în a doua jumătate a anului. Fără taxe noi, planul se bazează pe o colectare mai bună și pe economiile obținute prin reforma administrației.
Fosta Mină Petrila, o nouă etapă de transformare
Fosta Mină Petrila, o nouă etapă de transformare: Aproape 35 de milioane de euro, investiți în revitalizarea ansamblului minier
Unul dintre cele mai importante obiective de patrimoniu industrial din Valea Jiului se pregătește pentru o transformare amplă. Este vorba de reabilitarea și reconversia fostei Exploatări Miniere Petrila.
cladire cu bulina rosie jpeg
Pericolul care pândește Capitala: 2.800 de clădiri cu risc seismic și alte 1.000 care nu au fost nici măcar expertizate. Avertismentul specialiștilor
Mii de bucureșteni locuiesc sau trec zilnic pe lângă clădiri care ar putea deveni extrem de periculoase în cazul unui cutremur puternic. În Capitală sunt aproximativ 2.800 de imobile încadrate la risc seismic, iar alte sute așteaptă încă o expertiză.
Copii gaming vs copii pe role Foto Daciana Stoica pentru Ghidul Cumpărătorului Adevărul jpg
Italia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 13 ani. Ce reguli ar putea apărea și în România
Italia pregătește restricții pentru accesul minorilor la rețelele sociale, cu interdicții pentru copiii sub 13 ani. În România, un proiect care stabilește pragul de 15 ani a fost adoptat tacit de Senat și se află în dezbaterea Camerei Deputaților.
lapte istock jpg
Ce se întâmplă cu nivelul colesterolului atunci când bei lapte în fiecare zi? Ce părere au nutriționiștii
Laptele este o băutură foarte sănătoasă, pe care mulți oameni o consumă des. Însă, poate că ne-am întrebat, de-a lungul timpului, ce efecte va avea laptele asupra organismului, atunci când este consumat în fiecare zi. Impactul asupra colesterolului poate fi deosebit de important.
fabrica textile unsplash1 jpeg
România înregistrează cea mai mare scădere a productivității muncii din Uniunea Europeană. Industria, printre cele mai afectate
Productivitatea pe oră lucrată a scăzut în România cu 1,2% în trimestrul al doilea din 2026, în timp ce media UE a crescut. Industria se confruntă cu reducerea producției și a personalului, iar salariul mediu net, deși mai mare în lei, a pierdut din puterea de cumpărare.
Om si robot inteligenta artificiala AI FOTO Shutterstock
Cuvântul anului 2026. Cum explică Cambridge Dictionary alegerea făcută
Dicționarul Cambridge a desemnat „human” („uman”) drept cuvântul anului 2026, definindu-l ca „având calitățile, defectele și sentimentele specifice oamenilor, spre deosebire de zei, animale sau mașini”.
vedete anii 80 jpg
Cum arată astăzi 12 dintre cele mai admirate actrițe ale anilor ’80! Frumusețile care au cucerit Hollywoodul și au rămas în memoria publicului
Au fost frumusețile care au făcut furori în anii ’80 și au cucerit milioane de admiratori. Patru decenii mai târziu, iată cum arată și cu ce se ocupă cele 12 actrițe celebre.
parbriz inghetat scaled webp
Trucul simplu care te scapă de gheața de pe parbriz iarna. Ai nevoie doar de un obiect pe care îl ai în casă
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja înaintăm în a doua jumătate a lunii noiembrie iar, în curând, șoferii din țara noastră vor începe să se confrunte cu problema gheții care se depune pe parbrizul mașinii. Din fericire, există o metodă simplă care poate să ne scape de această problemă.