Am avut concediu, drept care am reușit, după mulți ani, să cercetez mai cu atenție programele televiziunii naționale.

Prima supriză de care am parte este redifuzarea a trei seriale din anii comunismului: Lumini și umbre, Eroii nu au vîrstă și Pistruiatul. Sînt seriale care au ca personaje principale „bune“ comuniști și ilegaliști, unii chiar la vîrste fragede, și ca personaj negativ „burghezia în descompunere“, după o formulă consacrată în manualele de istorie sau discursurile de dinainte de ’89. Citesc prezentarea filmelor pe site-ul televiziunii: „Romanul cinematografic conceput de către Titus Popovici, care a marcat generații de români la începutul anilor ’80, serialul Lumini și umbre (…) pornit ca o comandă de la partid, în serial s-au regăsit mai multe parabole (sic!) care incriminau regimul comunist: alegerile din 1944, care au apărut ca fiind falsificate, discuțiile despre naționalizarea forțată. Cu mare succes la public, aproape șapte milioane de români așteptau ziua de sîmbătă pentru a urmări destinele cîtorva familii dintr-un orăşel românesc din Transilvania…“ Am văzut, evident, la vremea lui, serialul. Fac parte, deci, din generaţia aşa-zis marcată de serial, dar pot să jur cu mîna pe inimă ca n-am auzit pe nimeni, dar pe absolut nimeni din generaţia mea spunînd: „Viaţa mea s-a schimbat de cînd l-am văzut pe Ilarion Ciobanu în Lumini şi umbre“ sau „Lupta de idei din serial mi-a marcat destinul“. Ştiu destul de bine de ce ne adunam sîmbătă în faţa televizorului: într-un program de emisie care dura două ore, înțesat de emisiuni despre capitalismul rău și realizările mărețe ale partidului comunist, de cîntări ale României și de filme „rupte din viață“ despre bucuria de a munci pe șantierele și ogoarele patriei, filmul Lumini și umbre părea divertismentul însuși: în „lupta de clasă cu elementele dușmănoase“ se mai strecurau o poveste de iubire dintre ilegaliști și fii de boieri, un interior de casă burgheză la care mulți români visau cu ochii deschiși, două-trei personaje pitorești și cîțiva actori buni, care încercau să evite discursul strident politic. Cît despre așa-zisele „parabole“ care ar fi trebuit să devină mărturie pentru disidența celor care au realizat serialul, să fim serioși: cîteva replici-șopîrlițe, autorizate, de altfel, de mai-marii partidului, într-o mare propagandă comunistă.

Despre Eroii nu au vîrstă, citez din prezentarea făcută tot de site-ul televiziunii naționale: „…e un serial de televiziune pentru copii, realizat în 1984, cu scopul de a face «educaţie patriotică» şi portretizînd un grup de tineri care sabotează maşina de război fascistă în timpul evenimentelor din august 1944“. În fapt, o variantă „feminină“ a filmului Pistruiatul, cu mai puțin succes la publicul de ieri și de azi, în care o adolescentă, mînă în mînă cu „largile“ organizații de rezistență comunistă antifascistă, luptă eroic împotriva agresorilor. Din prezentarea filmului reiese clar că pînă și cei care au hotărît redifuzarea lui știu că este un film de propagandă, un film menit să spele pe creier adolescenții telespectatori de atunci. Întrebarea este de ce și pentru cine l-au scos din arhivă. Pe ce „public-țintă“ mizează? Pe adolescenții de azi? Ar fi amuzant. Pe adolescenții de atunci și pe nostalgia maturilor care au devenit? Ar fi halucinant.

Despre Pistruiatul nici nu merită să pomenim. Pare o marotă a tuturor televiziunilor, o rețetă de succes a rating-ului național, un blockbuster al tuturor timpurilor cinematografice românești.

Tot din programul TVR fac parte cîteva emisiuni care au ca personaje principale disidenții anticomuniști, deținuții politici, deportați, casa regală, manevrele criminale ale Securității, torturile din închisorile anilor ’50 și ’60 etc. Adică emisiuni în care eroii din filmele de mai sus devin torționari, iar „adevărurile“ prezentate artistic în filme care „au marcat generații de români“ devin niște falsuri grotești.

Televiziunea națională are opțiuni confuze: cînd îndrăgostită de Sergiu Nicolaescu și de tinerii ilegaliști, cînd de Iuliu Maniu și de Elizabeta Rizea. Cînd visînd la vremurile în care egalitatea și fraternitatea bîntuiau Europa de Est, cînd lăcrimînd la destinul nefericit al regalității din România. Și dacă lucrurile stau așa într-o instituție cu „memorie“ solidă, martoră a tuturor mistificărilor impuse de dictaturi, n-avem a ne mira de „inocența“ generației tinere puse față în față cu istoria.

Cît despre celelalte emisiuni ale TVR, ele merită un articol separat. Căci varza din mintea celor care decid cum să atragă cît mai mulți telespectatori în fața ecranelor este imensă, colorată divers și strepezitor, cu rădăcini adînci în incompetență și ignoranță. 

Maria Iordănescu este psiholog.