E august, s-a făcut deja al naibii de cald, iar eu m-am întors în Delta asta a Văcăreștilor, cum îi zice, pentru că mi-a rămas înfiptă ca un cui în cap. Nu știu exact de ce mă obsedează locul, pentru că, la prima vedere, nu e nimic spectaculos acolo. O vegetație urîtă, de maidan, amestecată cu stuf crescut pe marginea unor bălți aproape secate, acum, vara. Ciulini agresivi, tufe uscate de sete din care atîrnă niște ciorchini cu boabe negre prevestitoare de nimic bun, copaci alandala crescuți din semințele aduse de vînt, flori de cicoare și alte ierburi aromate pe care nu le recunosc. Cărări bătute cu piciorul în praful uscat și un zumzet continuu, o foșgăială mică și o foială ocupată în buruienile înalte. Albine, fluturi, muște, libelule, șopîrle și ce o mai da Domnul într-un loc pe care nimeni nu-l deranjează prea tare.

Doar niște sirene de ambulanță și frînturi din muzica amestecată de la mall-ul de pe marginea acestei căldări de beton îți amintesc că ești totuși în mijlocul orașului. Văd cînd și cînd tîșnind din stuf cîte o pereche de stîrci roșii și mai multe păsări negre, cu gîtul lung, cormorani, cel mai probabil. Pe ochiurile aproape secate de apă, rațe cafenii se fac una cu tulpinile stufului, niște pui de ceva piuie probabil singuri în cuib, asta văd, asta aud și mă umple o bucurie inexplicabilă, un val imens de fericire tîmpită, bună, caldă, din cele pe care odinioară le experimentam des, iar acum devin din ce în ce mai rare.

N-aș da locul ăsta pe nici o deltă adevărată care cîrcîie de nuferi, în care pelicanii grași stau la poză și unde nu-ți frîngi gîtul și nu-ți sucești ochii să vezi și tu o urmă de pasăre, ca aici. E underdog ul deltelor și al parcurilor, cîinele omega umil care se pișă pe el de fericire cînd e băgat în seamă, și de-aia îl iubesc. Cum am iubit toată viața marginalii, uitații, ciudații din laterale, pe ăia pe care nu-i bagă nimeni în seamă. Cum m-au atras mai degrabă muții și mutele, tăcuții și bizarele care stau la marginea petrecerii, ăia cu care nimeni nu vorbește și nimeni nu știe cine i-a invitat acolo. Cu ăia am încercat să vorbesc și cu ei am vorbit, poate dintr-o solidaritate de castă; nu eram departe de ei – necredincios care trăiește sub radarul unui dumnezeu din partea căruia nu vrei atenție, că Doamne ferește la ce experimente te mai supune în mărinimia lui pilduitoare.

Delta asta umilă vine la pachet cu cartierul din jur. Altă sursă de iubire cu buzunare mici de blocuri de patru etaje într-o mare de verdeață, cu mirosurile amestecate de mîncare revărsate din geamurile larg deschise ale bucătăriilor de gospodine. Cu Șoseaua Berceni și cu Șoseaua Olteniței, impersonale, pe care vîjîie necontenit mașinile, mărginite de blocuri urîte – amanet, xerox, farmacie, amanet, case de pariuri, farmacie, farmacie. Cu Cimitirul Cărămidari, în care am intrat imediat după zilele de Sfîntă Mărie. Loc de adunare a morților și mai ales a viilor. Un cimitir de mahala, modest și cît se poate de românesc: fam. Onișor, Gheorghe, Popescu, Lupea. Alei înguste, morminte așijderea, în șiruri întrerupte cînd și cînd de cîte un cavou cu pretenții, de o urîțenie și o kitschoșenie adorabile. Pe aleea principală e micul cavou părăsit al lui Costică Alexandrescu Mandravela – cîrciumar celebru (și bancher chiar) de prin anii ’30, falsificator de acte, pus pe învîrteală, mort convenabil, se pare, în mijlocul unui proces urît.

Doi gropari care nu arată deloc ca-n romane – poartă veste galbene, reflectorizante și șlapi de plastic – fumează față în față și au o dilemă: „A zis doamna aia să scoatem cu grijă florile, că cică e pă cale de dispariție“, zice unul dintre ei. „Care e, măă?“, întreabă abulic colegu-su. „Florile, mă, a zis că să nu le distrugem, că e pă cale de dispariție.“ „Să dea dracii-n ele, da’ ce flori e alea, mă?“, se miră iar ăstălalt, nemulțumit că are de făcut o treabă delicată. „Dreacu’ să le ia. Pă cale de dispariție, nu ți-am zis?“

Aș fi vrut să văd și eu florile alea, dar mi se făcuse deja sete de la atîta drum. Berea am băut-o la barul numit „Nu te supăra, frate“, de pe Olteniței. Cu alți cîini de la coada haitei. Fu rece și bună. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.