În dezbaterea care urmează, aș dori să reținem o dimensiune a romanului Numele trandafirului al lui Umberto Eco, și anume aceea de capodoperă dedicată cunoașterii. O bună parte a acțiunii din roman, dar și din film (Numele trandafirului, 1986, cu Sean Connery, regia Jean-Jacques Annaud), se desfășoară în jurul bibliotecii. Acolo sînt tainele cunoașterii, ținute sub cheie. Este locul unde nu intră oricine și oricum, accesul făcîndu-se doar pe baza permisiunii abatelui. De bibliotecă se leagă și intriga țesută în jurul personajului principal, venit din afară să investigheze o moarte aparent banală a unuia dintre călugări. Acțiunea se desfășoară în anul 1386. Este epoca umbrelor, dar și a luminilor, atunci cînd Vestul european se pregătea de Renaștere. Rațiunea umană își făcea loc, încet, dar sigur, luminînd conștiința umană. Este epoca în care religia în sine începe să fie dublată de o religiozitate. Este vorba despre nesfîrșita atenție pe care occidentalii încep să o acorde cunoașterii. Mai tîrziu, odată cu descoperirea tiparului, deci a posibilității de a multiplica tipăritura, cartea, cunoașterea umană se democratizează. Universitățile vor continua lucrarea. Civilizația modernă, occidentală, se va așeza pe rațiune și cunoaștere. Am spus „pe rațiune și cunoaștere“. Ce frumos sună! Finalul filmului este relevant pentru cheia în care v-am invitat să citiți cartea și/sau să vedeți filmul. Focul cuprinde acel spațiu al măreției, dar și al păcatului. Inchiziția ridică un rug în curtea abației, dar tot stabilimentul devine un rug în care ard lucruri, oameni și cărți. Personajul nostru principal merge în bibliotecă și caută cu insistență o carte anume. Învinge focul și la ieșire ține strînse în brațe, sub ochii tînărului său discipol, mai multe cărți pe care tocmai le salvase. Mesajul este mai mult decît clar – cartea, cunoașterea sînt neprețuite.

Despre o carte aș dori să discutăm azi. În toamna anului trecut, Banca Națională a României a găzduit lansarea unei cărți mai aparte, eveniment la care am avut bucuria să fiu invitat. Este vorba despre Acțiunea umană. Un tratat de economie, a lui Ludwig von Mises. Cartea este tradusă și editată pentru prima dată în limba română. Cînd m-am gîndit la titlul acestui eseu am ezitat dacă să-i atribui calitatea de „fundamentală“ sau nu. Numai că, pînă la urmă, am zis că toate cuvintele sînt făcute pentru a fi folosite și, de data asta, cuvîntul acoperă perfect o realitate culturală și științifică. Aceasta este o carte esențială pentru științele sociale, o carte de bază. Singurul meu regret este că apare atît de tîrziu. Fără a i face o recenzie, nu acesta este scopul rîndurilor de față, voi spune că Acțiunea umană este o „carte a cărților“ pentru științele sociale, de la economie pînă la antropologie, istorie sau psihologie socială. Este o carte despre legile care guvernează construcția socială umană, despre legile care guvernează efortul uman de desprindere din natură și de creare a unei civilizații. Lucrarea a apărut în Noua Colecție a Bibliotecii Băncii Naționale a României, care este găzduită editorial de către Editura Curtea Veche. Volumul a apărut în traducerea lui Gabriel Mursa și Dragan Stoianovici. Introducerea este gîndită sub forma unui eseu semnat de către filosoful Horia-Roman Patapievici. Seria este îngrijită de către Horia-Roman Patapievici și George Virgil Stoenescu. Coordonatorul colecției este acad. Mugur Isărescu.

Meritul publicării acestei cărți îl are Banca Națională a României, care a reluat aparițiile din colecția „Biblioteca Băncii Naționale a României“. Ca economist, de mai mult timp așteptam reluarea acestei colecții. Este un motiv de bucurie că acest lucru s-a întîmplat. Prin această grijă, BNR dovedește, astfel, o preocupare pentru formarea economiștilor de la noi, oferindu-le un suport atît de necesar pregătirii. M-a bucurat acest eveniment. Instituția și guvernatorul său, domnul Mugur Isărescu, merită un gînd frumos. Mai ales că în ultima perioadă asistăm la atacuri împotriva lor la un nivel atît de jos încît, oameni de bună credință fiind, nu ni l imaginam a fi posibil. Acum, în România, se minte mult și se dezinformează. Totul este coborît în derizoriu pentru a fi mai ușor de cucerit și apoi agățat la butoniera infractorilor care au penetrat statul român pînă în sferele cele mai înalte. Aceasta este lumea în care BNR trebuie să-și ducă cu demnitate misiunea în continuare și iată că o face. Dimensiunea culturală a acestei instituții, de formare a conștiinței naționale, oferită chiar de la început de către părinții săi fondatori, continuă. Acest volum și colecția în care apare demonstrează cu prisosință acest lucru.

Așa cum spuneam, introducerea este gîndită sub forma unui eseu de către filosoful Horia-Roman Patapievici. Eseul se intitulează „Capitalismul ca formă a civilizației“. Este, fără exagerare, o carte în sine. Odată cu Marx, ne-am obișnuit ca periodic să vorbim despre dispariția capitalismului. Se întîmplă asta și atunci cînd economia se află în criză, dar și cînd nu se află în criză. Sîntem, vrem, nu vrem, tributari gîndirii marxiste a succesiunii modurilor de producție, a cărei concluzie obligatorie este dispariția capitalismului. Pentru Marx, capitalismul este un simplu mod de producție care va dispărea. Ce face Horia-Roman Patapievici pe parcursul celor treisprezece capitole ale acestui eseu? Ne spune, avîndu l ca pretext și ajutor pe Mises, cine sîntem noi, occidentalii, și ce este cu această lume a noastră care este capitalismul. Vorbind despre cartea lui Mises, arată: „Un răspuns complet, care explică pe larg ce este și cum funcționează capitalismul, e de găsit în cartea pe care o aveți în mînă…“ (p. IV). Citind eseul despre care vorbim, vreau să spun că eu cred că acesta va rămîne în istoria gîndirii economice de la noi, ca o contribuție esențială la înțelegerea lumii capitalismului, a civilizației noastre occidentale. Contribuția enormă a lui Patapievici este că duce discuția despre economie, capital și capitalism spre o superbă perspectivă culturală. Îl urmează aici pe Mises și-l interpretează corect: „Mises credea că economia este fundamentul intelectual al civilizației moderne, că este «inima» și condiția supraviețuirii ei; și că, dacă întregul corp al cunoașterii cuprins în știința economică va fi ignorat ori falsificat, se va ajunge la distrugerea societății umane și a omului însuși“ (p. XLVII). Sau, subliniază Patapievici: „Ideea lui Mises de a lega economicul de structura comportamentului omenesc cel mai general posibil mi se pare fundamentală“ (p. XLVII). Lumea noastră este construită după un tipar al nostru propriu, capitalismul nefiind decît manifestarea exterioară, ultimă, a unui orizont cultural creat și deprins de-a lungul mileniilor. Capitalismul este modul economic de a fi al omului occidental. Horia-Roman Patapievici conchide: „Pentru civilizația noastră, civilizația europeană a modernității, «starea propriei noastre creații», înseamnă capitalism, raționalism, spirit științific, liberalism politic, secularizare – acesta este centrul nostru. Deplasarea socialistă a centrului și încercarea de a sabota liberalismul politic (ambele prin marxism) ne-au descentrat, pentru că ne-au scos din «starea propriei noastre creații». Prin Acțiunea umană, Ludwig von Mises ne-a recentrat: ne-a repus, ca civilizație, în «starea propriei noastre creații»“ (p. LIV).

Moderatorul evenimentului despre care vorbim a fost domnul profesor George Virgil Stoenescu. Știm cu toții că oameni alături de care ne putem simți afini în preocupări și gînduri nu găsim deloc sau găsim foarte puțini. Eu am cunoscut cîțiva de-a lungul întregii vieți. Domnul profesor George Virgil Stoenescu este unul dintre ei. A vorbit apăsat despre Mises și despre Acțiunea umană. Rar am văzut în ochii unui om o bucurie mai mare atunci cînd vorbește despre o carte. Acolo unde am făcut studiile nu am avut profesori de economie. Erau o gașcă de politruci care citeau, în fața noastră, sute de pagini îngălbenite, despre lucruri pe care nici ei nu le pricepeau. Văzîndu-l acolo, în acea seară, cu cîtă pasiune vorbește, mi-a părut rău că nu l-am avut profesor. Personalitate aparte, economist, poet și profesor universitar, membru al CA al BNR, domnia-sa este sufletul acestei colecții. Îi mulțumim pentru ceea ce face și pentru cărțile pe care le-a ales pînă acum spre publicare. Sper să fie la fel de inspirat și pe viitor.

Am început rîndurile de față vorbind despre carte și prețul său, mai mare decît o viață. A existat o epocă în care noi, oamenii, ne-am pus viața în pericol pentru salvarea cărților din foc. Am avut însă și momente scurte de rătăcire, în care am ars cărțile. Între timp am construit o civilizație bazată pe carte și pe accesul democratic la învățătură. Am ieșit astfel din întuneric și am parcurs mulți pași. Prin trimiterea la cartea lui Umberto Eco am dorit să amintesc de existența unei lumi întunecate în care un om se putea sacrifica pentru carte și învățătură. E bine să ne amintim asta pentru că, iată, acum sîntem conduși din nou de proști și de nebuni care urăsc cărțile. Pare, la cît sînt de hotărîți și de mulți, că vor ajunge din nou să le ardă. În fruntea listei lor se va afla în mod sigur Acțiunea umană a lui Ludwig von Mises. Nu vor cîștiga însă, așa cum nu au cîștigat niciodată pariul cu dorința de cunoaștere. Cineva, unul dintre noi, o să ascundă un exemplar, în pod, printre vechituri, și o să-l aducă din nou, la momentul potrivit. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust – Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.