„Nu exagera cu alcoolul şi marijuana. Mai trebuie să şi înveţi.“ A fost primul sfat şugubăţ primit de Daniel Ha de la tatăl său, cînd a venit timpul să se despartă, după ce îl adusese pe tînăr în campus pentru începerea facultăţii. Al doilea lucru important pe care i l-a spus:

„E OK dacă trebuie să vin să te iau de aici la jumătatea anilor de studiu, ca să-ţi înfiinţezi propria firmă.“

Şi aproape aşa s-a şi întîmplat. Daniel a abandonat cursurile de programator de la Universitatea California şi a fondat, la vîrsta de 21 de ani, Disqus – o companie care acum atrage finanţări de milioane de dolari de pe piaţa de capital. Nu a făcut singur acest lucru, ci cu Jason Yan, bunul său prieten, cu care se joacă de cînd aveau 13 ani.

Încă din şcoala generală, erau consideraţi tocilari. Cei doi îşi băteau capul cu modul în care sînt construite obiectele, discutau despre calculatoare şi realizarea de website-uri. Erau îndrăgostiţi de comunităţile online. Atunci, ca şi acum, aveau mai mulţi prieteni în mediul virtual decît offline.

La şcoală şi apoi la facultate, s-au cam plictisit, căci abia aşteptau să lucreze în timpul liber la proiectele la care se gîndeau. Au decis că aşa învaţă mai mult. În momentul în care un incubator de afaceri le-a oferit o sumă modică pentru ideea din spatele Disqus, au decis să se lase de facultate.

Ce au copt cei doi? Un sistem gratuit de comentarii pentru site-uri, care a devenit destul de repede cea mai populară platformă de acest fel. E o soluţie tehnică întrebuinţată de milioane de pagini web şi accesată în fiecare lună de un miliard de vizitatori unici.

„Aş bea o bere“, spune Daniel Ha, încercînd să-şi dreagă vocea după două minute de povestit. Un coleg îi desface şi îi întinde o sticlă. Rezerve sînt suficiente la sediul Disqus, dintr-o clădire înaltă din centrul oraşului San Francisco, căci frigiderul e plin de sus pînă jos cu beri de tot soiul, din care se servesc angajaţii. Doar o şampanie şi un recipient de chefir organic strică uniformitatea şirurilor de sticle de bere. Pe frigider e prins un desfăcător magnetic, pe care s-a creat o cocoaşă măricică din capacele rămase să depună mărturie pentru ce a stat cîndva la rece. Lîngă frigider – rafturi cu recipiente cu bomboane, alune şi alte crănţănele.

Sediul Disqus respectă tiparul design-ului interior „de Silicon Valley“: o hală fără tavan fals, astfel încît să se vadă tuburile de ventilaţie, ţevăraia şi cablurile prinse de beton. Încăperea e amenajată pentru muncă, parcat biciclete, tolănit în caz de nevoie de inspiraţie, mîncat şi jucat. La un metru de birourile pe care stau monitoarele mari la care se uită fix tineri cu căşti pe urechi, e un hamac cu perne, suspendat pe un suport de metal. Mai încolo – încă unul, dar cu umbrelă, pentru a opri lumina tuburilor fluorescente de deasupra. Există şi un colţ cu fotolii viu colorate, puse lîngă un dulăpior pe care aşteaptă, una peste cealaltă, vreo 12 cutii cu jocuri. Zona pentru prînz are mese şi bănci de lemn, ca prin parcurile pentru picnic.

Bicicletele angajaţilor stau în suporturile aflate la cîţiva paşi de zona de mîncat. Aici e şi locul în care Daniel Ha, detaşat şi sorbind din cînd în cînd din sticla de bere din faţă, explică de ce crede că a reuşit. Pasiunea pentru tehnologie, insuflată de tatăl său, dar şi naivitatea care l-a împins spre decizii la care alţii nu s-ar încumeta.

În viziunea cofondatorului Disqus, Silicon Valley rămîne locul cel mai potrivit pentru firma pe care o conduce, deoarece „e un entuzism aici pentru a crea lucruri, fapt care atrage profesionişti din întreaga lume.“ E o energie alimentată şi de faptul că mediul e în aşa fel gîndit încît încurajează împlinirea viselor, ca în cazul lui Daniel, care a reuşit să creeze o companie de succes urmîndu-şi dragostea din adolescenţă – comunităţile din mediul online.

Impresia comună despre comentatorii de pe Internet oscilează între personaje anonime puse constant pe harţă, şi cei frustraţi. În schimb, Daniel Ha crede că persoanele care lasă comentarii online sînt oameni „foarte implicaţi, entuziaşti, formatori de opinie“. Şi care, iată, pot să-ţi aducă foarte mulţi bani.

Silicon Valley i-a atras ca un magnet şi pe Michael Buckwald şi David Holz. Cei doi au fondat împreună Leap Motion, o altă companie care are aspiraţii mari, la numai trei ani de la înfiinţare. Deşi Michael Buckwald locuia în Washington DC, s-a mutat în San Francisco pentru a porni afacerea. La fel a făcut şi David Holz, care urma doctoratul în Carolina de Nord. „Cele mai bune companii sînt aici.“ Finanţările, de asemenea, dar şi „cei mai talentaţi programatori“ – spune Michael.

Leap Motion are sediul central la numai zece minute de mers de Disqus, într-o zonă aglomerată cu start-up-uri şi companii mature. Ce au adus pe piaţă fondatorii firmei are un potenţial semnificativ de dezvoltare, fiind curtaţi inclusiv de industria de apărare din SUA. Dispozitivul, cu acelaşi nume ca al firmei, este un controler care detectează cele mai fine mişcări ale degetelor, pe care utilizatorul le face în aer, deasupra aparatului. Arată ca un memory stick USB dreptunghiular, cu LED-uri discrete care clipesc. Conectat printr-un cablu la calculator, Leap Motion permite controlarea programelor prin mişcarea degetelor în spaţiu, fără să fie atinsă tastatura sau vreun mouse. De exemplu, dacă vrei „să apuci“ un obiect afişat pe ecran, o faci fizic, strîngînd degetele deasupra calculatorului. O aplicaţie amuzantă este cea de sculptat. „Lutul“ se învîrte pe monitor, ca pe o roată de olar, iar prin mişcările mîinii şi ale degetelor poţi da forma dorită obiectului. Pasul final ar fi conectarea la o imprimantă 3D şi, gata, a ieşit ulciorul de plastic.

După cum povesteşte Michael Buckwald, invenţia dispozitivului este rezultatul a cinci-şase ani de cercetare pentru doctoratul în matematică făcut de partenerul său în afacere, David Holz. Prototipul avea peste 20 de kilograme şi trebuia cărat în trei rucsaci. A fost greu să convingă investitorii că, în viitorul apropiat, cei trei rucsaci s-ar putea transforma în ceva atractiv pentru publicul larg. Totuşi, au strîns 1,3 milioane de dolari. Banii i-au folosit pentru a face angajări şi a aduce Leap Motion la forma de azi.

Faţa lui Michael nu trădează emoţii. Colţurile gurii îi sînt îndreptate mai tot timpul în jos. Cînd vorbeşte, parcă se forţează să tragă de buze, iar vocea nu are inflexiuni. Părul lins, perfect aşezat, se termină pe frunte cu o şuviţă alunecată în partea stîngă. Tricoul negru, blugii uzaţi şi scaunul de birou şui pe care stă nu se potrivesc cu imaginea clasică a unui CEO. Totuşi, se exprimă ca unul. „Credem în puterea transformatoare a Leap Motion.“ „Credem că va schimba în bine vieţile oamenilor, dar şi că este o afacere bună.“

Controler-ul Leap Motion a fost lansat pe piaţă în vara anului trecut. Deja sînt peste 150 de aplicaţii cu care poate fi întrebuinţat şi în fiecare săptămînă se mai adaugă zece aplicaţii. Dacă acum, multe sînt legate de divertisment, inventatorii produsului văd cel mai mare potenţial în dezvoltarea industrială a acestuia. Posibile utilizări: în sala de operaţii poate fi folosit de chirurgi ca să nu mai atingă monitoarele, în industria de fast-food – pentru preluarea comenzilor, sau în imprimarea 3D.

„Este foarte uşor să fii distras şi să vrei să te dezvolţi în prea multe direcţii“, spune Michael, mai ales că primesc foarte multe propuneri tentante de la parteneri pentru dezvoltarea controler-ului. Le refuză, căci e nevoie de „multă disciplină“.

Destui investitori consideră, se pare, că Leap Motion poate produce o revoluţie în privinţa interacţiunii cu programele de calculator, căci firma a strîns pentru dezvoltare, în ultimii ani, 45 de milioane de dolari, conform datelor oferite de Michael Buckwald. Apropo, Michael are 24 de ani.

Companiile mici şi medii, de genul Disqus sau Leap Motion, sfîrşesc de multe ori prin a fi cumpărate de giganţii din Silicon Valley. „În medie, facem o achiziţie la trei săptămîni“, spune Guido Jouret, vicepreşedinte al Cisco Systems, companie care s-a impus la nivel mondial în reţelele de comunicaţii. Au făcut peste 160 de achiziţii şi au ajuns la 15.000 de angajaţi doar în campusul lor din oraşul San Jose, tot din zona Silicon Valley. În lume au 100.000 de angajaţi, conform reprezentantului societăţii. Compania deţine propriul fond de investiţii, dar e în legătură cu firmele de finanţări venture, pentru a le indica zonele de care sînt interesaţi. După ce au oferit bani unui start-up, iar firma ia elan, capitaliştii venture vor să vîndă şi de aceea se interesează din timp care sînt investiţiile cele mai atractive pentru marile companii – explică vicepreşedintele Cisco.

Tendinţele în Silicon Valley sînt destul de fluide pentru că Silicon Valley se reinventează mereu. A fost centrul semiconductorilor, apoi al programelor de calculator. În ultimii ani – nucleul tehnologiilor mobile, iar acum e vorba despre biotehnologii şi tehnologii prietenoase cu mediul. După cum descrie Guido Jouret toată atmosfera din zonă, Sillicon Valley e un loc uimitor, în care inovaţia se întinde ca ciupercile după ploaie. Angajaţii unor companii pleacă, la un moment dat, de acolo pentru a-şi începe propriile firme, care, la rîndul lor, devin alte resurse pentru idei şi expansiune.

Competitorii discută între ei, căci toţi sînt fizic aproape unii de alţii în Silicon Valley, fiind o comunitate strînsă într-un spaţiu limitat. Aglomeraţia de firme pe metrul pătrat aduce şi o luptă pentru forţa de muncă foarte bine pregătită. Guido Jouret menţionează că în Statele Unite şi Europa „nu există suficienţi programatori“. Cererea e mai mare decît oferta. Orice absolvent al Universităţii Stanford din California are din start şansa să se angajeze în o mulţime de companii.

De aceea, Cisco, asemeni multor alte firme, apelează la străini. „Jumătate dintre oamenii pe care îi veţi întîlni (în companiile din zonă – n.r.) nu sînt născuţi în Statele Unite,“ punctează Guido Jouret. Din cauză că nu găsesc suficienţi profesionişti pentru nevoile companiei, Cisco şi-a mutat o parte din producţie în zonele în care reuşesc asta. Spiritul Silicon Valley nu poate fi dus însă în alte locuri, căci – spune vicepreşedintele Cisco – zona e un nucleu uimitor al inovaţiei, pe care multe ţări au încercat să-l reproducă cu diferite grade de reuşită. Silicon Valley e „un loc unic“. 

Reportajul face parte dintr-o serie de articole pe tema Silicon Valley. Citiți aici prima și a treia parte a seriei.

Octavian Coman este jurnalist.

Foto: O. Coman