Ultimul discurs al președintelui Obama la ONU

20 septembrie 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Preşedintele american Barack Obama urmează să rostească, marţi 20 septembrie, ultimul său discurs la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite, în contextul în care America îşi alege toamna aceasta un nou preşedinte. Omul care a încarnat, în urmă cu opt ani, ideea de schimbare şi de speranţă, îşi încheie mandatul cu un bilanţ diplomatic lipsit de strălucire. Iar Europa are motive să privească oarecum cu îngrijorare la viitorul relaţiilor sale cu Statele Unite.

Barack Obama a fost întotdeauna un bun vorbitor şi din multe puncte de vedere el rămîne un personaj politic fascinant. Acel slogan "yes, we can" cu care a cîştigat primul mandat la Casa Albă s-a întors însă ca un bumerang împotriva lui. Iar unii îi pot spune acum "no, you cannot". Pentru un om care s-a aflat în fruntea primei puteri mondiale şi a sperat să schimbe lumea gustul plecării de la Casa Albă trebuie să fie amar. El lasă în urma sa o Americă divizată şi nesigură, intoxicată parţial de discursul agresiv al lui Donald Trump şi speriată că Hillary Clinton ar putea să nu aibă suficientă energie ca să conducă ţara în viitorii ani. Eşecul Partidului Democrat care nu a ştiut să-şi pregătească lideri credibili pentru a prelua ştafeta de la Barack Obama este şi eşecul acestuia din urmă.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Parteneri

Delegația AUR - George Simion, Adrian Axinia, Petrișor Peiu, Gianina Șerban și Gheorghe Piperea
Gheorghe Piperea, anunțat de George Simion drept candidatul AUR la Primăria Capitalei în 2028. „Sunt ca o carte deschisă. Nu am nicio vulnerabilitate”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat marți seară că europarlamentarul Gheorghe Piperea va fi candidatul formațiunii pentru funcția de primar general al Capitalei la alegerile locale din 2028.
Ilustrare conflict rusia ucraina foto shutterstock jpg
Sabotajul de la Brașov, doar vârful aisbergului. Avertismentul analiștilor despre strategia Rusiei în Europa
Incendiul de la platforma Carfil din Brașov, atribuit de SRI unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, readuce în atenție operațiunile atribuite Moscovei pe teritoriul european. Acestea urmăresc nu doar să provoace pagube, ci și să erodeze încrederea în instituții.
banner ilarion ciobanu jpg
28 octombrie: Ziua în care s-a născut Ilarion Ciobanu, actorul care s-a visat marinar. Nu a ajuns navigator, dar Marea Neagră i-a devenit loc de veci
De-a lungul vremii, ziua de 28 octombrie a marcat evenimente importante, descoperiri științifice și momente legate de nume cunoscute, de la Constantin Brâncoveanu și Dmitri Mendeleev până la actorul Ilarion Ciobanu, a cărui viaţă a bătut, de departe, toate filmele în care a jucat.
marian godina facebook jpg
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Marian Godină a profitat de vacanța copiilor pentru a le oferi o zi specială la munte. Polițistul a mers alături de soția sa, Georgiana, și de fetițele lor în Poiana Brașov, apoi au urcat spre Postăvarul, unde au găsit zăpadă și au petrecut câteva ore în familie.
Simion Georgescu vot 3 FOTO  Inquam Photos / George Călin
George Simion: „Avem de-a face în anul 2026 cu un caz şi cu un om care este deţinut politic. Am făcut mii de kilometri pentru a internaţionaliza această problemă”
Liderul AUR, George Simion, a declarat marți seară că formațiunea pe care o conduce a rămas consecventă în susținerea lui Călin Georgescu, despre care afirmă că este victima unui atac politic și a unor acțiuni îndreptate împotriva democrației.
dumitru chisalita ministrul Energiei Foto FB Chisalita jpg
Protecția consumatorilor și investițiile în energie, pe agenda lui Dumitru Chisăliță. Ce măsuri lipsesc deocamdată
Prioritățile anunțate de Dumitru Chisăliță la conducerea Ministerului Energiei se suprapun peste mai multe propuneri formulate anterior de Asociația Energia Inteligentă. Rămâne de văzut dacă protecția consumatorilor vulnerabili și investițiile în producție și stocare vor fi urmate de măsuri concrete
frunze toamna adobestock jpg
Câte zile pot fi lăsate frunzele căzute pe gazon înainte să fie adunate. Riscă să devină periculoase pentru firele de iarbă
Toamna este anotimpul faimos pentru faptul că frunzele vor cădea din copaci, iar pentru românii care stau la curte, acest lucru înseamnă că trebuie să facă curat mult mai des. Însă, acest lucru nu înseamnă că frunzele căzute vor trebui curățate în fiecare zi.
Screenshot 2026 10 27 142633 png
Momentul în care un viitor tată află că va avea un băiețel a devenit viral. Reacția sa a stârnit discuții aprinse
Un viitor tată a devenit viral după ce a aflat, la o petrecere organizată pentru dezvăluirea sexului bebelușului, că va avea un băiețel. Bucuria sa exuberantă a stârnit însă controverse după ce, în loc să-și îmbrățișeze partenera, a alergat spre mama sa.
Andreea Popescu jpg
Andreea Popescu, revedere cu lacrimi și îmbrățișări: „După 11 zile, ne-am reunit”
Momente pline de emoție pentru Andreea Popescu! Fosta dansatoare a Deliei și-a revăzut copiii după 11 zile în care au fost separați, iar reîntâlnirea a fost una specială. Vedeta a împărtășit momentul cu urmăritorii săi de pe rețelele de socializare.