Scriitorul Norman Manea: "am un editor şi prieteni români formidabili"

1 iulie 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Scriitorul Norman Manea acordă un interviu revistei Le Point evocînd atît elemente biografice cît şi spectrul mai larg de probleme cu care se confruntă Europa de răsărit dar şi Occidentul în frunte cu Statele Unite. "Relaţiile mele cu România se ameliorează, în special pentru că noul preşedinte, Klaus Iohannis, este diferit de predecesorii săi", spune scriitorul român pe care revista Le Point îl prezintă ca un posibil viitor laureat al Premului Nobel.

Reporterul revistei Le Point s-a deplasat la Bucureşti pentru a-l întîlni pe Norman Manea, şi evocă în deschiderea interviului omagiile care i-au fost rezervate în România scriitorului cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani. Norman Marea este unul dintre "ultimii reprezentanţi ai culturii evreieşti cosmopolite ale Europei centrale şi orientale", scrie Olivier Guez, trimisul special al revistei Le Point. Norman Manea este în acelaşi timp un spirit lucid şi fără iluzii, şi care se exprimă fără concesii. "Sîntem nişte giruete bizantine", spune scriitorul referindu-se la români şi la istoria lor complicată care i-a făcut să adopte "scepticismul" şi "fatalismul", devenite "trăsături de caracter".

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Parteneri

image jpeg
Centrala Cernavoda FOTO FB Nuclearelectrica jpg
Inevitabilul se produce. Reactorul 2 al Centralei nucleare de la Cernavodă va fi oprit joi dimineaţă
Unitatea 2 de la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă va fi închisă începând de joi dimineaţă, a anunţat directorul CNE, Romeo Urjan. El a precizat că măsura a fost luată din cauza nivelului scăzut al Dunării.
Robert Gilman jpeg
Rusia eliberează un fost pușcaș marin american bolnav, după patru ani de detenție. Trump spune că Putin nu a cerut nimic în schimb
Moscova a acceptat eliberarea fostului pușcaș marin american Robert Gilman, din motive umanitare, a anunțat președintele SUA, Donald Trump, pe 11 august, în urma unor discuții cu omologul său rus, Vladimir Putin.
image png
Coiful de la Coțofenești a intrat în restaurare. Operațiunea costă milioane de euro
Piesa de tezaur național Coiful de la Coțofenești a intrat într-o etapă complexă de restaurare, după ce a fost recuperat în urma jafului din Olanda. Specialiștii de la Muzeul Național de Istorie folosesc tehnologii 3D și microscopie de înaltă precizie.
image png
Cabral, ironie subtilă la adresa fostului mariaj. Gestul făcut pe scena Untold
Cabral și Andreea Ibacka nu mai formează un cuplu, însă cei doi s-au aflat în același loc în timpul festivalului Untold de la Cluj-Napoca. Alături de mai mulți actori, prezentatori TV, jurnaliști, influenceri și alte persoane cunoscute din lumea mondenă, aceștia au petrecut până în zori.
supa greceasca de fasole jpg
Supă grecească de fasole
Supă grecească de fasole, este un preparat hrănitor perfect pentru o masă gustoasă.
Viorel Pașca FOTO Mediafax
Magistraţii au desființat toate acuzaţiile aduse în cazul „azilele groazei” din Bihor. Ce au scris judecătorii în motivare
Curtea de Apel București a desființat acuzațiile de trafic de persoane și de constituire a unui grup infracțional organizat, formulate de DIICOT, în cazul Viorel Pașca și așa zisele „azile ale groazei” de la Dumbrava.
Reteta cartofi FOTO Shutterstock
Secretul cartofilor grecești perfecți. Ingredientul simplu care le dă un gust spectaculos
Cartofii sunt printre cele mai versatile alimente, însă varianta pregătită în restaurantele grecești și mediteraneene pare să aibă ceva în plus. Un chef specializat în bucătăria mediteraneană spune că secretul nu este o rețetă complicată, ci temperatura de coacere, timpul și un ingredient esențial.
vaccin HPV jpg
Infecţia cu HPV se poate vindeca natural: adevărat sau fals?
Există peste 100 de tulpini ale virusului papiloma uman (HPV - Human papillomavirus), dintre care unele sunt inofensive şi provoacă doar apariţia verucilor (negi), însă altele cresc riscul de apariţie a unor tipuri de cancer, printre care cancerul de col uterin.