Ministrul Educației: Ordinul privind temele elevilor este deja semnat; manualele şcolare sînt foarte încărcate

7 decembrie 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, declară într-un interviu la RFI că a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi încă dinainte de mini-vacanţa de 1 decembrie. El spune pe de altă parte despre poziţia României în clasamentul testelor PISA că "e o mică surpriză".

Ministrul Educaţiei, despre ordinul privind durata temelor: "Ordinul este semnat. A fost o mică confuzie în spaţiul public, pentru că ordinul nu este încă postat pe site-ul ministerului, dar ordinul este semnat de săptămîna trecută, chiar înainte de mica vacanţă pe care am avut-o înainte de 1 decembrie. Am primit foarte multe mesaje, unele dintre ele de susţinere, de încurajare, alte persoane socotind că nu a fost decît o intenţie a noastră de a ajunge la acest ordin, o intenţie care nu a fost finalizată tocmai pentru că au fost şi voci critice care s-au ridicat împotriva acestui gen de reglementare, au apărut articole, pe bloguri, pe Facebook, tot felul de intervenţii. Ei bine, părinţi ne-au scris oarecum îngrijoraţi, crezînd că am renunţat la această idee şi că de fapt am vrut să testez cum stau lucrurile şi că am spus ceva care nu corespunde realităţii. Nu, ordinul există şi ordinul a fost semnat şi urmează să fie şi postat pe site-ul ministerului".

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Parteneri

FOTO ISU Caraş-Severin
Accident grav pe DN 58: Impact violent între un TIR și o mașină, urmat de un incendiu devastator în care un șofer a murit carbonizat
Un accident grav a avut loc, sâmbătă, pe DN 58, în Berzovia. Un autoturism și un autotren au luat foc după impact. Șoferul mașinii a murit, în timp ce șoferul autotrenului primește îngrijiri medicale la fața locului.
image png
sua png
Suma incredibilă pe care o româncă a trebuit să o plătească după ce a ajuns la un spital în SUA: „Asta este America”
Problema costurilor uriașe din sistemul medical american este una deja bine cunoscută și dezbătută intens peste ocean.
banner alexandra capitanescu jpg
Alexandra Căpitănescu a electrizat scena UNTOLD! Val de reacții după concert
Alexandra Căpitănescu a avut parte de un moment de neuitat la UNTOLD 2026. Artista a urcat pe scena principală a festivalului și a reușit să cucerească publicul cu energia și vocea sa, într-un recital care a stârnit numeroase reacții.
drona gheran 2 foto politia republicii moldova png
Alertă la 100 de metri graniță. O dronă a pătruns în Bulgaria dinspre România și a explodat. Anunțul premierului de la Sofia
O dronă a pătruns sâmbătă dimineață, 8 august, în spațiul aerian al Bulgariei dinspre România și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar.
Diego Maradona, 1986 (EPA) jpg
Incredibil: cât valorează mingea golului supranumit „mâna lui Dumnezeu”
Balonul legendarei reușite a fost scos la licitație.
iaurt inghetat adobestock jpg
Înghețată tradițională sau iaurt înghețat? Care desert este mai sănătos pe timp de vară
Având în vedere valorile extreme la care ajung temperaturile în această perioadă, cei mai mulți dintre noi vom dori să servim deserturi reci. Iar înghețata este, fără doar și poate, alegerea cea mai populară, pe timp de vară.
spaghete de dovlecei jpg
Spaghete de dovlecei
Spaghetele de dovlecei sunt o variantă proaspătă și gustoasă a pastelor clasice, ideale pentru o masă ușoară
bloc vechi jpg
Cea mai mică garsonieră din România, scoasă la vânzare! Are sub 4 metri pătrați
O locuință de doar câțiva metri pătrați, în care abia poate fi amplasat un pat, a fost scoasă la vânzare în centrul Bucureștiului. Proprietatea se află pe strada Vasile Lascăr, în apropiere de Piața Universității, și este prezentată drept una dintre cele mai mici locuințe disponibile în acest moment