Guvernului României: între relaţia fisc-contribuabil şi accentele de naţionalism economic

16 decembrie 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

O temă sensibilă, care va trebui să fie în atenţia viitorului guvern, este relaţia dintre contribuabili şi fisc. În ultimii ani, criticile mediului de afaceri la adresa ANAF s-au înmulţit. Companiile se simt asaltate de fisc, de controale, de plîngeri penale sau de lipsa dialogului dintre organele fiscale şi contribuabili. Tot de cîţiva ani, fiscul a început un program de restructurare derulat cu bani de la Banca Mondială. Rezultatele nu sînt neapărat spectaculoase, dar progresele încep să se vadă. A fost vorba despre reorganizarea teritorială şi despre înfiinţarea unor noi direcţii, precum cea privind marii contribuabili. De asemenea, Garda Financiară s-a transformat în direcţia Antifraudă, care, chiar dacă este contestată, îşi arată eficienţa.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Parteneri

horoscop shutterstock jpg
Horoscopul zilnic, 22 august 2026. Probleme în dragoste pentru Lei. Ce le rezervă astrele
Horoscopul zilei de sâmbătă, 22 august 2026, aduce vești nu tocmai plăcute pentru Lei. A venit momentul ca aceștia să lase trecutul în urmă pentru a se bucura de prezent. De asemenea, problemele în dragoste nu vor întârzia să apară.
caldura camera fara aer conditonat canicula interior foto Shutterstock
Cod portocaliu de caniculă în mai mult de jumătate de țară. Ne așteaptă un weekend cu nopți tropicale. Harta zonelor sufocate de căldură
România se confruntă vineri, şi chiar şi sâmbătă, cu un nou episod de căldură extremă. ANM a emis cod portocaliu pentru 27 de județe şi cod galben pentru restul ţării.
canicula, foto shutterstock jpg
„Un alt fel de lockdown”. Orașul din Europa unde viața se trăiește de câțiva ani la 48 de grade Celsius
La cinci ani după ce în Floridia, Sicilia, a fost măsurată temperatura de 48,8 grade Celsius, locuitorii spun că valurile de căldură au început să schimbe radical viața de zi cu zi.
21 august 1968. Adunarea populară din Piața Palatului Republicii fotografiată din balconul clădirii CC al PCR (© Arhivele Naționale ale României, fond ISISP, fototeca N. Ceausescu, foto 174)
Atitudinea României față de invadarea Cehoslovaciei
„Primăvara de la Praga”, numele unui festival muzical dedicat compozitorului Bedřich Smetana, a intrat în istoria politică drept punctul culminant al unei distanțări a regimului comunist din Cehoslovacia față de Uniunea Sovietică și față politica partidului unic.
John Stamos  foto   Profimedia jpg
Imaginea care a dat foc internetului - actorul de 63 de ani și-a serbat ziua de naștere cu un selfie nud!
Actorul John Stamos a reușit să surprindă internetul chiar de ziua lui de naștere, iar reacțiile fanilor lui n-au întârziat să apară!
oana lis jpg
Oana Lis, rugăminte către câștigătoarea Loto: „Dar din dar se face Rai”
Oana Lis a apelat la ajutorul internauților într-un moment în care orice sprijin contează pentru ea și Viorel. Soția fostului edil al Capitalei a făcut un apel public către câștigătoarea Loto, în speranța că aceasta va vedea mesajul și va decide să îi dea o mână de ajutor.
Ioan Bianu (© Academia Romana Filiala Cluj-Napoca / Wikimedia Commons)
Moștenirea lui Ioan Bianu
Ioan Bianu a fost mentorul multor generații în sufletul cărora a sădit cultul pentru document și arhivă, spiritul enciclopedic și a cultivat spiritul conștiinței naționale.
shutterstock 1712713207 jpg
Medici: Acest supliment popular ar putea ajuta în cazul durerii cronice
Unele persoane care se confruntă cu dureri cronice ar putea găsi ameliorare cu ajutorul melatoninei, un supliment popular, considerat sigur și accesibil. În prezent, melatonina este comercializată mai ales pentru îmbunătățirea somnului.
„Mamaia 120 de veri, o singură poveste”, expoziție foto-documentară outdoor
„Mamaia 120 de veri, o singură poveste”, expoziție foto-documentară outdoor
Până pe 30 septembrie 2026, în fața sediului Radio România Constanța, puteți vizita expoziția foto-documentară outdoor „Mamaia 120 de veri, o singură poveste”.