Florin Cîţu: Ionuţ Mişa nu are ce căuta în noul Guvern

24 ianuarie 2018
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg

Declaraţia 600 este răzbunarea lui Liviu Dragnea pe protestatari, spune la RFI vicepreşedintele PNL Florin Cîţu. În opinia sa, Ionuţ Mişa nu trebuie cooptat în Guvernul Dăncilă, pentru că e depăşit de situaţie.

Florin Cîţu precizează despre Declaraţia 600 că "nu este un formular nou, dar în 2018 lucrurile s-au schimbat şi dacă ne uităm la ce s-a întîmplat, este clar că vedem o răzbunare în principal a lui Liviu Dragnea, folosind ANAF, pe cei care demonstrează împotriva PSD, pentru că în 2018 au fost incluse în acest formular persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală şi aici nu numai că au fost incluse, dar li s-au crescut şi taxele, pentru că pînă în 2018 aceste persoane nu plăteau mai mult de echivalentul a cinci salarii medii brute, acum plătesc ca toţi ceilalţi".

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Parteneri

ctp digi24
CTP, mesaj codat în ziua alegerilor: „Năpârca cu ochelari s-a lovit cu botul de zid”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a trasmis un mesaj scurt duminică, 4 mai 2025, în ziua în care românii își aleg președintele pentru următorii cinci ani.
Victor ponta   george Simion Foto Mediafax jpg
Candidații suveraniști susțin că exit poll-urile de la ora 21.00 sunt „total necredibile”. Ponta: Voi fi în turul doi
George Simion și Victor Ponta au transmis mesaje prin care le cer oamenilor să nu se lase „influențați” de exit poll-urile de la ora 21.00. Candidatul AUR cere „program prelungit pentru toate secțiile din Diaspora unde sunt cozi”.
FOTO Facebook
Ambasada SUA și-a trimis echipele în secții de votare. Mesajul transmis în ziua alegerilor prezidențiale
Ambasada Statelor Unite de la București a transmis un mesaj special duminică, 4 mai, cu ocazia alegerilor prezidențiale care au loc în România.
George Simion FOTO Mediafax
Cabina de vot, transformată în scenă de TikTok: Simpatizanți AUR, live de la urne cu manele pe fundal
Manele pe fundal, buletine de vot filmate în direct și cabină transformată în platou de live – așa a arătat pentru unii votul de duminică. Mai mulți simpatizanți AUR au postat filmări de la urne, încălcând, astfel, legea electorală.
13013960 jpg
Primul județ care a depășit pragul de 50% prezență. Secțiile unde se votează masiv pe liste suplimentare
La polul opus, cea mai slabă prezență se înregistrează în județele Vaslui (26,07%), Satu Mare (28,23%) și Covasna (29,58%).
Soldați ucraineni pe front FOTO EPA EFE jpg
Mărturiile celor mai tineri recruți ucraineni: „Prima mea sarcină este să supraviețuiesc”
Kievul a introdus noi stimulente pentru tinerii sub 25 de ani, pentru a-i convinge să se alăture armatei voluntar, într-un efort de a aduce forțe proaspete pe linia frontului, în contextul în care războiul continuă, relatează The Guardian.
George Simion și Calin Georgescu votează în Mogoșoaia, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
George Simion și Călin Georgescu, reclamați la Poliție după vot. Ce conține sesizarea
Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a primit, duminică după-amiază, o sesizare împotriva candidatului AUR în alegerile prezidențiale, George Simion, cât și a fostului candidat independent Călin Georgescu.
stampila de vot alegeri romania foto inquam photos
Nuntașii au epuizat buletinele de vot dintr-o secție din Cluj. Zeci de votanți, pe listele suplimentare
Situație inedită în județul Cluj, în ziua alegerilor. Buletinele de la secția amenajată în Căminul Cultural din comuna Rusești au fost epuizate din cauza numărului neașteptat de mare de alegători. Oamenii au participat la o nuntă.
trump imbracat in papa FOTO  WhiteHouseX jfif
„Megalomanie patologică”. Trump, acuzat că „își bate joc” de catolici cu imaginea în care apare deghizat în papă
Donald Trump a fost acuzat că și-a bătut joc de alegerea unui nou lider al Bisericii Catolice, după ce a postat pe rețelele de socializare o imagine generată de inteligența artificială în care apare el însuși ca papă.