Accent pe istorie: Rusia și NATO

22 august 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

O relație istorică controversată este adusă azi în discuție la rubrica "Accent pe istorie": relația dintre Rusia și NATO. De-a lungul timpului, au existat și idei mai puțin convenționale referitoare la legătura dintre cele două.

După 1990 și pînă în prezent - mai ales în prezent - dezbaterea pe marginea relației dintre Alianța Nord-Atlantică și Federația Rusă a fost în centrul agendei internaționale. Recent, Rusia a invitat experți NATO la Moscova, în luna septembrie, pentru ,,consultări" privind securitatea în Europa.

Vă puteți imagina, însă, că ideea ca Rusia să se alăture NATO a fost amintită - nu putem ști exact dacă și luată în calcul - de unii lideri?

Unul dintre acesta a fost chiar Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice, predecesoarea Federației Ruse. În 1990, în timp ce Gorbaciov negocia reunificarea Germaniei la o întîlnire cu Secretarul de Stat James Baker, liderul sovietic a prezentat următoarea propunere: ,,Dacă NATO nu este îndreptată împotriva noastră și este o simplă structură de securitate care se adaptează noii realități internaționale, atunci propunem să ne alăturăm NATO". Secretarul de Stat american a calificat propunere drept... ,,un vis".

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Parteneri

emisari sua cu Putin jpg
Emisarii lui Trump s-au întâlnit cu Putin la Moscova. Casa Albă afirmă că s-au discutat „planuri substanțiale”
Principalii negociatori ai președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin. Vizita oficialilor vine în contextul în care eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina se intensifică.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă la granița României cu Ucraina. Ținte aeriene detectate în apropiere: două avioane F-18, pregătite să decoleze
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce radarele MApN au detectat ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina. Două avioane F-18 și un elicopter militar românesc au fost pregătite să intervină.
cutremur seism seismograf foto Shutterstock
A fost cutremur în România, duminică dimineața. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs duminică dimineața, 6 septembrie 2026, în zona seismică Vrancea-Buzău, potrivit datelor transmise de Institutul Național pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
apus la Amara FOTO arh  Mihai Rotaru  jpg
Cum s-a transformat Amara din stațiune cu hoteluri de 1100 de locuri într-o ruină uitată. Antropolog: „Lumea nu înțelege cât de necesare sunt aceste baze de tratament“
Amara, supranumită „Perla Bărăganului“, a fost una dintre marile stațiuni balneare ale României comuniste. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, cercetătoarea Iuliana Dumitru povestește istoria stațiunii, vacanțele muncitorilor, tratamentele cu nămol și anii de glorie ai Amarei.
ulrich siegmund2 jpg
Alegerile din Saxonia-Anhalt, testul care poate schimba politica Germaniei. Partidul de extremă dreaptă se crede deja învingător
Aproximativ 1,7 milioane de alegători din Saxonia-Anhalt sunt chemați la urne, duminică, într-un scrutin urmărit cu atenție în întreaga Germanie. Votul din acest land din estul țării este primul dintr-o serie de trei alegeri regionale care ar putea influența echilibrul politic german.
Mormântul bărbatului din Epoca de piatră, descoperit în Polonia
Mormântul unui bărbat îngropat cu două capete umane și un colier din dinți, descoperit de arheologi
Arheologii polonezi au făcut o descoperire neobișnuită în apropiere de Wrocław: mormântul unui bărbat din Epoca de piatră, îngropat alături de două cranii umane, un colier realizat din 42 de dinți de mamifere și o secure de luptă.
lingouri aur profimedia jpg
Aurul, de la un record la o scădere bruscă. Ce îi face pe investitori să cumpere în continuare
Piața aurului a avut o lună august agitată, cu o creștere rapidă a prețului până la peste 4.650 de dolari pe uncie troy, urmată de o coborâre spre 4.430 de dolari. Evoluția metalului prețios a fost influențată de deciziile și declarațiile venite din Statele Unite, dar și de cererea tot mai mare.
Colaj la Judetul Botosani jpg
Zeci de mii de euro pentru lecții japoneze într-unul dintre cele mai sărace județe din România. Botoșaniul vrea să învețe „kaizen” și să reducă risipa
Șefii unuia dintre cele mai sărace județe din țară vor ca administrația județeană să devină mai eficientă cu ajutorul unei faimoase filosofii japoneze folosită mai ales în mediul privat. Pentru a învăța cum să aplice „kaizen”, Consiliul Județean Botoșani va investi în jur de 70.000 de euro.
zodie zodii pixabay jpg
Zi mare pentru unul dintre nativi! Această zodie beneficiază de ajutorul divinității și primește vești nemaipomenite
Horoscopul zilei de 6 septembrie vine cu surprize, schimbări de direcție și momente care pot readuce speranța pentru unii nativi. Una dintre zodii se bucură de o zi cu adevărat specială, în care lucrurile par să se așeze exact atunci când avea mai mare nevoie.