RoboCrăciun
Brusc, în ochi îi apare o scînteie: ce minunat ar fi dacă ar exista o dublură a moşului, o copie fidelă a originalului, o jucărie a bătrînului! El face jucării robotizate de ani întregi: spiriduşi, zîne, feţi frumoşi, ilene-cosînzene. Dar nu şi-a dăruit niciodată nimic sieşi. Totul are un început. Moşul a luat o hotărîre: îşi va proiecta un robot care să îi semene în întregime. Un moş cu circuite, din metal şi plastic, cu memorie artificială, care să lucreze mai repede decît o sută de computere. Să memoreze tot ce îi va zice creatorul său, să funcţioneze pe comandă vocală, să se comporte precum originalul, să-i înregistreze vocea şi să i-o redea. Aşa da cadou! Ideile bătrînului au fost aşternute pe hîrtie. Calculele au fost înfăptuite, materialele adunate, lucrul început. După o săptămînă de muncă intensă, umanoidul era pregătit de testare. Probele au durat şi ele o săptămînă, iar rezultatele au întrecut aşteptările. Producţia de jucării a crescut cu 3%. RoboCrăciun se descurca de minune. Moşul, cu bagajele făcute, se grăbi să iasă din Castelul de Gheaţă şi să plece în însoritul Hawai – concediul mult dorit. A doua zi, un spiriduş vorbăreţ se angrenase într-o discuţie cu colega sa, amîndoi fiind prea atenţi la subiect şi nesocotindu-şi treaba pe care o aveau de făcut. RoboCrăciun le vorbi pe un ton rece, fără modulaţie: – De ce pierdeţi vremea? Crăciunul se apropie, iar cadourile nu se împachetează singure. – Eu nu pierd vremea, este pauza de masă, răspunse spiriduşul, surprins de severitatea moşului. – Pauza de masă este peste 2 minute şi 47 de secunde fix; pînă atunci, la lucru, ho, ho, ho! Spiriduşa îi şopti colegului său: – Nu te înfuria, este foarte emoţionat în pragul Crăciunului dragul nostru moş! Ştii doar că îi place ca totul să fie perfect. Din acea zi, pseudomoşul şi-a văzut de treaba sa (aceea de a-i supraveghea pe lucrători şi a citi scrisorile copiilor), iar spiriduşii au devenit foarte ţîfnoşi. Unde era spiritul Crăciunului? Cadourile nu mai erau făcute din dragoste, ci din obligaţie. Aşa s-au scurs cele două săptămîni. Întoarcerea moşului adevărat se apropia. Iniţial, producţia de jucării cunoscuse o creştere de 10% faţă de anii precedenţi, dar acum scăzuse considerabil. Dragostea era cea care le dădea spiriduşilor puterea să lucreze, şi nu ameninţările sau ordinele. De aceea era necesar ca moşul cel adevărat să se întoarcă cît mai grabnic. Cînd originalul reveni şi îl opri pe robot, nu înţelegea de ce era ocolit de micii săi angajaţi. Şi nici unde le dispăruse voia bună şi culoarea din obraji. Moş Crăciun se furişă în camera cu jucării şi auzi o discuţie care îi deschise ochii: – Oare de ce nu mai pot lucra? Sînt bine sănătos, ce s-a întîmplat cu mine? – S-a întîmplat ca scopul nostru cel nobil să fie înlocuit cu unul industrial. Aceste jucării nu mai sînt făcute din iubire pentru copii. Noi nu sîntem creaţi astfel, iar moşului parcă i-a îngheţat inima. Este setat doar pe creşterea în procente a producţiei de jucării! Abia atunci s-a luminat bătrînul, redescoperind adevăratul spirit al Crăciunului: pentru a dărui îţi trebuie dragoste. Este necesar să pui o părticică din tine în fiecare cadou. Moş Crăciun i-a adunat toţi micuţii lucrători şi le-a destăinuit secretul său, cerîndu-le iertare. Spiriduşii l-au înţeles şi s-au întors la lucru cîntînd colindele iernii. În noaptea dintre 24 şi 25 decembrie, mii de jucării au fost îndesate în sacul fermecat, iar în fiecare pachet se afla un bileţel scris cu litere de aur: dăruite din dragoste. Ioana MACOVEI, clasa a VII-a, Şcoala nr. 110 „George Topîrceanu“, Bucureşti
